PSD este revoltat de dosarele penale încheiate pe numele protestatarilor

F. A.
Politică / 24 august 2012

Reprezentanţii Partidului Social Democrat susţin protestatarii pe numele cărora au fost întocmite dosare penale, se arată într-un comunicat de presă.

Liderii PSD spun că amendarea, deschiderea unor dosare penale, acuzaţii de perturbare a liniştii publice sau distrugere pentru manifestanţii din Piaţa Universităţii de către Jandarmerie sunt "aberante, ilegale şi încalcă flagrant drepturile cetăţenilor de a se exprima, protesta şi manifesta".

Potrivit comunicatului de presă, "surprinzător este faptul că, în schimb, Jandarmeria nu a formulat nicio acuzaţie şi nu a luat nicio măsură împotriva protestatarilor din faţa Guvernului, susţinători ai preşedintelui suspendat, Traian Băsescu, demis, de altfel prin votul popular a 7, 5 milioane de români".

Social democraţii, cer prin comunicatul de presă ca ministrul de Interne, Mircea Duşa să se implice în acest caz şi să cheme, urgent, la raport, pentru a explica excesul de zel, pe cei care au dat aceste ordine împotriva manifestanţilor.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3408
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7795
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8417
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4015
Gram de aur (XAU)Gram de aur624.9110

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb