PSD face apel la parlamentari şi lideri politici pentru instalarea unui guvern cu puteri depline

L.B.
Politică / 9 iulie, 12:49

PSD face apel la parlamentari şi lideri politici pentru instalarea unui guvern cu puteri depline

PSD a emis un apel către toţi parlamentarii şi liderii partidelor politice să adopte o conduită constructivă pentru instalarea unui guvern cu puteri depline, care să gestioneze problemele acute ale cetăţenilor şi ale economiei, în condiţiile în care datele statistice arată o recesiune economică, cea mai ridicată inflaţie din Europa, 10 luni de prăbuşire a consumului şi creşterea accelerată a şomajului şi datoriei publice, conform unui comunicat al partidului. PSD subliniază că menţinerea unui guvern demis, cu atribuţii limitate, afectează grav nivelul de trai al alegătorilor tuturor partidelor şi îndeamnă la denunţarea orgoliilor politice, potrivit sursei.

Social-democraţii afirmă că au datoria să construiască o majoritate pentru cetăţeni, în jurul unor soluţii economice integrate într-un program de guvernare, şi ca săptămâna viitoare să prezinte această majoritate Preşedintelui României pentru desemnarea unui premier, iar refuzul dialogului şi condiţiile disproporţionate care adâncesc criza afectează interesele celor care i-au votat, indiferent de opţiunile politice, conform comunicatului.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. O sa stati pe margine cat vrea p--a lui Simion...

    Dar stai...Grindene, tu poti sa mergi sa faci plecaciuni daca mansarda e goala... 

    "Guvern cu puteri depline" a fost si inainte de motiune, dar "puterile depline" erau numai pe hartie pentru ca in practica ele au fost luate de PSD atunci cand s-a vrut reformarea sistemului.

    "Puteri depline" in alianta sau parteneriat cu PSDul nu exista (este posibila numai varianta paravanului cu puterile depline la PSD, sau eventual varianta aliantei, dar fara puteri depline, ci unele limitate la tot ce nu deranjeaza baronii psd si sistemul). 

    PSD era vinovat pentru dazmatul bugetar, cheltuieli și personal.

    Ok. 

    A făcut totuși o înțelegere că repara situația alături de parteneri. 

    Dar, influențat de olteni adică de familia Olguta, ex - PRM, a încetinit si in final a dezmembrat coaliția.  

    Ajutați de un olimpic, cu care au acaparat și justiția. Olimpic care nu a finalizat nimic. 

    Si acum situația s-a întors împotriva lor, a PSD și Nicușor.  

    Anticipatele si suspendarea ar readuce situația la normal și adevăr.

    Din păcate.  

    1. PSDul a facut si alte intelegeri si nu le-a respectat.

      PSDul vrea o conducere colectiva in care el sa isi asume tot ce da bine la popor, la imaginea partidului, iar ceilalti sa raman cu tot ce trebuie facut pentru tara (mai putin ce afecteaza psdul si sistemul), dar nu da bine la popor. 

      PSDul vrea o tovarasie intre smecher si prost. El sa fie smecherul care ia avantajele guvernarii si celalalt sa fie prostul care plateste pentru esecurile guvernarii. 

      Nu mai tine chestia asta. 

      Prostul a fost deja prostit de 2 ori si apoi s-a desteptat. Acum nu mai accepta sa fie prostul PSDului.

    domnul OUG 13 nu vrei sa mergi matale acasa si sa ne lasi pe noi in pace.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5713
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6630
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1754
Gram de aur (XAU)Gram de aur592.7065

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb