PSD IA LA ŢINTĂ GUVERNUL ORBANAudieri, anchete, moţiuni simple - viitor sumbru pentru liberali

G.M.
Ziarul BURSA #Politică /

Modul în care a acţionat Guvernul în timpul stării de urgenţă i-a nemulţumit pe social-democraţi care au decis să tragă din toate poziţiile în membrii Executivului. Pentru că în stare de urgenţă parlamentarii nu pot depune moţiune de cenzură şi nici moţiune simplă - mijloace de demitere a Guvernului sau a unor miniştri indezirabili pentru PSD, social-democraţii îi vor chema pe aceştia în Parlament, în plen sau la comisiile de specialitate pentru a explica măsurile luate.

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a declarat că social-democraţii vor invita mai mulţi miniştri în Parlament la dezbaterea "Ora Guvernului".

El a precizat că primul luat în colimator de deputaţii PSD este Florin Cîţu, ministrul Finanţelor Publice. Alfred Simonis a spus: "În niciun stat european, un personaj precum domnul Cîţu, care a dat bir cu fugiţii în plină pandemie de coronavirus, cu zece minute înainte de a fi învestit în funcţia de prim-ministru, nu ar mai fi putut să fie nici măcar portar la Ministerul Finanţelor, cu atât mai puţin ministru al Finanţelor. Un astfel de personaj care vede peste tot extratereştri, spioni, hackeri şi alte chestiuni, se luptă cu tot felul de himere de tipul acesta, n-ar trebui să se regăsească în nicio funcţie guvernamentală. Avem în intenţie depunerea unei moţiuni simple împotriva domnului Cîţu. Îl vom lăsa să îşi implementeze, ştiţi că de o săptămână se chinuie cu un site, IMM Invest şi înţeleg că suntem tot noi vinovaţi pentru faptul că nu este capabil nici măcar să facă funcţional un amărât de site. Îl vom lăsa zilele acestea să îşi implementeze acest site, înţeleg că mâine (n.r.- astăzi) e termenul limită, să-l implementeze pentru a nu fi acuzaţi că boicotăm în vreun fel, o măsură de altfel necesară, care putea fi îmbunătăţită mult şi o vom face în Parlament săptămânile următoare, iar după aceea vom discuta de moţiune simplă".

Liderul deputaţilor PSD a mai spus că mai mulţi miniştri vor fi chemaţi în Parlament la "Ora Guvernului" sau la comisiile de specialitate. Simonis a arătat: "Vom invita în perioada următoare mai mulţi miniştri la Ora Guvernului şi vom depune şi moţiuni simple împotriva acestora. Primii care vor fi invitaţi, după domnul Vela, care este săptămâna viitoare, vor fi doamna Anisie, doamna Violeta Alexandru, domnul Tătaru, evident, care între timp înţeleg că îşi fiscalizează la farmacia proprie măştile pe care le vinde, cel puţin când e presa de faţă".

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, este deja invitat în 6 mai, de la ora 12:00, la Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a Camerei Deputaţilor pentru a prezenta măsurile pentru protejarea populaţiei în contextul pandemiei cu COVID-19 şi pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice în această perioadă.

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a precizat după şedinţa Biroului permanent al Camerei: "L-am invitat pe domnul Vela pentru a da explicaţii (...) de ce a modificat o ordonanţă militară pentru ca să trimită la export români, la cules de sparanghel, de ce a fost nevoie de această modificare, ce obligaţii are domnul Vela sau alţi membri ai Cabinetului, de s-au grăbit aşa de tare să trimită oameni în zone roşii, de ce România este cel mai mare exportator de forţă de muncă în plină pandemie şi de ce nu s-a asigurat nimeni că românii trimişi acolo nu au minime condiţii de igienă şi de trai".

Social-democraţii au mai anunţat că vor iniţia, imediat după încetarea stării de urgenţă, o comisie parlamentară de anchetă care să verifice toate achiziţiile făcute de Guvern în perioada crizei create de pandemia cu coronavirus.

Alfred Simonis, liderul deputaţilor PSD a spus: "Comisia de anchetă va începe cu cazul de la Giurgiu - unde o firmă, un butic practic, a vândut produse sanitare în valoare de peste 12 milioane de lei, şi va continua investigarea altor achiziţii suspecte. Toate aceste lucruri vor fi detaliate în comisia de anchetă din Parlamentul României şi vom trimite către organele abilitate toate sesizările făcute".

El a precizat că PSD "nu va permite sub nicio formă ca, în timp ce românii sunt în dificultăţi economice serioase, în timp ce mor din cauza acestui blestemat de virus, unii să se înfrupte şi să fure din banii românilor, în speţă Guvernul".

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Cand vad liderii PSD sondajele de opinie unde PNL are deja 43% din intentia de vot sigur ca situatia li se pare "albastră"!Credeau ca PNL o sa-si rupă gâtul la guvernare dar surpriza: cresc in sondaje.Acuma sunt chiar curios :o să demită guvernul bagand tara in criză politică în plină pandemie si criză economică?Numai asa pot ajunge la cosul de gunoi al istoriei!

    1. Ai fi suprins la alegeri, sondajele astea gen firme din big four sunt comandate nu reale

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay

Curs valutar BNR

15 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0172
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5274
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4853
Gram de aur (XAU)Gram de aur239.4568

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Video
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro