PSD: Partidul îşi va achita toate datoriile, în ciuda modului în care acestea au fost făcute

F. A.
Politică / 20 noiembrie 2011

Partidul Social Democrat a înregistrat datorii către mai mulţi creditori, încă din perioada campaniei electorale din 2009, dar, conform unui comunicat al Biroului de Presă al PSD, partidul le va achita pe toate, potrivit surselor de presă.

În urma efectuării unui audit intern, s-a constatat faptul că datoriile cumulate din ultima campanie electorală au crescut major cuantumul datoriilor partidului.

"Deşi echilibrul financiar al partidului este păstrat, acele datorii din perioada de campanie au ajuns, în ultima perioadă, într-un punct critic, iar unul dintre creditori a ajuns în faza de recuperare a creanţelor îndreptată către bunuri mobile ale partidului prin executare silită. În urma discuţiilor avute cu creditorul, s-a reuşit evitarea executării silite a bunurilor mobile ale PSD " se arată în comunicat.

De asemenea, comunicatul mai arată că PSD îşi va achita toate datoriile, în ciuda modului în care acestea au fost făcute.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7734
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8335
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4056
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.5372

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb