"Publicis" România a organizat evenimentul "People I know"

A.S.
Ziarul BURSA #Media-Advertising / 3 mai 2005

Evenimentul sprijinit de HP România - "People I know" şi organizat de Publicis România, este expresia sub care s-a născut una dintre cele mai nonconformiste şi mai reuşite expoziţii de artă fotografică prezentată publicului autohton. Desfăşurată în urmă cu cîteva zile la Muzeul Naţional de Artă Contemporană al României, expoziţia a inclus o serie de 90 de fotografii umane în ipostaze total diferite, VIP-uri, manechine, alte personalităţi, dar şi oameni simpli de pe stradă, toţi aceştia "imprimîndu-se" în memoria tehnologiei de vîrf a HP.

Alex Galmeanu, unul dintre cei mai reprezentativi şi mai bine cotaţi artişti fotografi ai momentului, a ales să expună în premieră în România o serie de fotografii emblematice, care a adus în centrul atenţiei o lume aşa cum e ea.

"People I know" a îmbinat arta şi tehnologia într-un mod neconvenţional, neprevăzut, dar extrem de simplu, a precizat Loredana Popasav, Group Account Director la Publicis România.

"People I know" este un proiect gen reper în portretistica românească, nici una dintre fotografiile expuse în cadrul acestei expoziţii nefiind prelucrate ulterior pe calculator, singurele procese fiind cele de scanare a filmului şi de imprimare a fotografiei. "Nu există recadrare a acestor fotografii, ele sînt sută la sută nealterate şi ne prezintă oamenii aşa cum sînt ei în carne şi oase", a declarat Galmeanu.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3373
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7714
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7273
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3160
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.8793

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb