RA-APPS a vândut două spaţii comerciale din centrul Capitalei

Companii #Imobiliare / 9 iunie 2012

RA-APPS a vândut două spaţii comerciale din centrul Capitalei

Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a vândut, ieri, două spaţii comerciale din centrul Capitalei, aflate pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, şi va organiza o procedură de balotaj pentru cedarea prin licitaţie a altor trei astfel de spaţii din aceeaşi zonă, potrivit Mediafax.

Primul spaţiu comercial vândut are o suprafaţă de 118 metri pătraţi şi a fost cedat la preţul de 962.300 euro. Preţul de pornire era de 337.000 euro, la licitaţie înscriindu-se trei ofertanţi.

Un al doilea spaţiu comercial, în suprafaţă de 79 metri pătraţi, a fost vândut cu 723.200 euro. În acest caz, preţul de pornire era de 226.000 euro, iar la licitaţie au fost opt ofertanţi. Preţurile nu includ TVA.

RA-APPS a organizat licitaţii deschise cu strigare şi pentru alte trei spaţii comerciale, în suprafaţă cuprinsă între 66 şi 95 metri pătraţi şi la preţuri de pornire de 190.000 euro-274.000 euro, la care s-au înscris cinci, şase şi, respectiv, opt ofertanţi. Aceste active nu au fost adjudecate, urmând ca regia să organizeze procedura balotajului.

Conform legii, în cazul balotajului este repetată licitaţia pentru desemnarea unui câştigător.

În bugetul pentru acest an, Guvernul şi-a propus să încaseze 706 milioane lei din vânzarea imobilelor RA-APPS, veniturile din valorificarea unor bunuri din patrimoniul privat al statului urmând astfel să crească de la 1,8 milioane de lei, estimate pentru anul trecut.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0751
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3838
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4448
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8533
Gram de aur (XAU)Gram de aur468.8607

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb