Radu Marinescu a declarat miercuri, după ce a preluat funcţia de ministru al Justiţiei, că îşi propune stabilirea unui termen ferm pentru realizarea reformelor anunţate în programul de guvernare, printre măsurile vizate fiind şi unificarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor cu Direcţia de Probaţiune, potrivit AGERPRES. El a arătat că, în urmă cu foarte scurt timp, Ministerul Justiţiei a terminat activitatea de predare către ministrul interimar Cătălin Predoiu către subsecretar, conform aceleiaşi surse. „Am avut o discuţie despre activităţile care s-au desfăşurat în perioada interimatului, despre problemele cu caracter urgent şi despre direcţiile de acţiune, după care am intrat în sedinta Consiliului colegiului de conducere al MJ. Am discutat aplicat cu toţi colegii, directorii ai directorilor din cadrul MJ sau din cadrul subordonat. Am prezentat toate cele 79 de direcţii de acţiune, de punctele ale programului de guvernare şi am discutat despre asumarea fiecărei direcţii şi fiecărei componente în realitatea reformelor pe care ni le propunem. Am stabilit termene ferme pentru realizarea acestor reforme", a spus Marinescu.
În continuare, ministrul a anunţat că doreşte o reorganizare a Ministerului Justiţiei, pentru a reduce cheltuielile bugetare şi a eficientiza activitatea, susţinând că mai multe plăţi ale miniştrilor din trecut au fost pierdute, iar angajaţii au fost nevoiţi să lucreze în condiţii de incertitudine. „În vederea reformei instituţionale - proiectul de creare a unei agenţii naţionale pentru protecţia victimelor infracţiunilor. Avem nevoie de un instrument unitar care să realizeze şi să uniformizeze politicile publice de sprijin pentru victimele infracţiunilor. Într-un context în care infracţionalitatea în societate creşte şi atunci răspunsul nostru este absolut necesar. Reforma instituţională a ministerului - înţelegem că reorganizăm MJ astfel încât să realizăm economii semnificative, în acelaşi timp cu eficientizarea funcţionării direcţiilor şi echilibrarea schemelor de personal, între diferite componente ministeriale. Ne dorim să reorganizăm Agenţia pentru Cetăţenie. Este absolut necesar ca stocul de dosare considerabil, pe care am făcut eforturi mari să îl reducem, să fie redus, să se intre în normalitate şi pentru asta vom face o reformă instituţională şi a acestei componente”, a precizat Marinescu.
O altă măsură menţionată de el este reorganizarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi a Direcţiei de Probaţiune, explicând că este nevoie de o formulă unitară pentru abordarea problematicii reinserţiei sociale şi readucării persoanelor care au fost condamnate. Astfel, cele două vor fi unificate într-o unică agenţie naţională sau administrată de Agenţia Naţională pentru Executarea Pedepselor, care să permită concentrarea eforturilor de personal şi reducerea cheltuielilor.





























































Opinia Cititorului