Radu Mihaiu: Moţiunea opoziţiei apără privilegiile şi pilele din instituţiile de stat

A.B.
Politică / 7 septembrie 2025

Radu Mihaiu: Moţiunea opoziţiei apără privilegiile şi pilele din instituţiile de stat

Deputatul USR Radu Mihaiu a respins criticile opoziţiei în privinţa reformei instituţiilor de reglementare şi a afirmat în plen că moţiunea de cenzură depusă de AUR, SOS România şi POT are ca scop „protejarea privilegiilor”.

„Credeam că dacă le vorbim oamenilor de trudă, lacrimi şi sudoare trebuie să şi luăm măsuri pentru a limita vacanţele de lux, sinecurile, pilele. Tocmai împotriva acestor măsuri au depus AUR, SOS şi POT această moţiune. Este, să ne fie clar, o moţiune care vrea să apere privilegiile”, a declarat Mihaiu.

Parlamentarul a susţinut că, dacă moţiunea ar trece, „toate aceste conduceri rămân cu aceleaşi privilegii, pile şi relaţii” criticate chiar în textul moţiunii. „AUR mestecă aceleaşi sloganuri indiferent de subiect. Puteţi ţipa până răguşiţi, preţurile nu scad cu portavocea. Ţara nu mai poate susţine un aparat supradimensionat de stat”, a adăugat acesta.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4926
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6230
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1369
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.7120

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb