Radu Miruţă: ”Am reglementat plata unei datorii istorice a României către SUA”

S.B.
Politică / 19 decembrie, 11:05

Radu Miruţă: ”Am reglementat plata unei datorii istorice a României către SUA”

Radu Miruţă, propus de USR să preia Ministerul Apărării Naţionale, afirmă că, în calitate de ministru al Economiei, a reglementat, în şedinţa de Guvern din această săptămână, plata unei datorii istorice pe care România o avea către Statele Unite ale Americii, pentru bumbacul-fibră importat în anii '90, în valoare de 10 milioane de dolari, informează news.ro.

Miruţă arată că a făcut acest demers şi a scos „de sub preş” o datorie istorică pe care acum statul român o poate achita „corect, transparent şi cu demnitate”, considerând că este „un pas necesar” pentru „credibilitatea” ţării ca partener economic internaţional. „În 1992, s-a dat în România un mare tun: aşa-numita Afacere a bumbacului. Unii au tras ţepe şi s-au îmbogăţit, iar statul român a rămas şi bun de plată, şi cu o ruşine diplomatică pe termen lung”, explică Radu Miruţă.

„În 1992 s-a dat în România un mare tun: aşa-numita Afacere a bumbacului. Unii au tras ţepe şi s-au îmbogăţit, iar statul român a rămas şi bun de plată, şi cu o ruşine diplomatică pe termen lung. Timp de 33 de ani, decidenţii au împins această mizerie sub preş. Astăzi, am scos-o la lumină”, afirmă ministrul Radu Miruţă într-o postare pe o reţea de socializare.

Deputatul USR de Gorj, propus de partid pentru funcţia de ministru al Apărării Naţionale, post rămas vacant după demisia lui Ionuţ Moşteanu, aminteşte că la începutul anilor '90, Guvernul României a contractat un împrumut în bumbac din SUA, în valoare de 10 milioane de dolari, pentru a sprijini cu materie primă firme româneşti „alese pe sprânceană”.

„Bumbacul a fost livrat, firmele s-au închis, datoria nu a fost returnată. România a rămas cu obligaţia neplătită. Dincolo de istorie şi de vinovaţi, România este aceeaşi ţară, cu acelaşi tricolor şi cu milioane de oameni cinstiţi. Iar imaginea noastră externă nu este un detaliu: este ceva ce trebuie apărat. Ca ministru al Economiei, în şedinţa de Guvern din această săptămână, am făcut un gest firesc pentru o Românie care se vrea respectată: am adus o piesă importantă de legislaţie la nivelul anului 2025 şi am scos de sub preş o datorie istorică”, afirmă Miruţă.

Ministul spune că, deşi poate părea „un demers tehnic”, „în realitate”, este „despre respect, corectitudine şi bun-simţ”.

„În primul rând, am reglementat plata unei datorii istorice către Statele Unite ale Americii, pentru bumbacul-fibră importat în anii '90. O datorie veche de peste 30 de ani, asumată de statul român în 1992, pe care astăzi o putem achita corect, transparent şi cu demnitate. Este un pas necesar pentru credibilitatea României ca partener economic internaţional. În plus, am introdus în legislaţie o corecţie greu de explicat că lipsea în 2025: definirea clară a fibrei optice. De ce contează? Pentru că fibra optică este coloana vertebrală a comunicaţiilor moderne, inclusiv a infrastructurii critice, precum reţelele energetice. Cine o utilizează trebuie să o facă responsabil şi să plătească redevenţele cuvenite statului, adică tuturor cetăţenilor”, explică Radu Miruţă.

El mai spune că cele două măsuri au „o legătură clară: corectarea unor neglijenţe legislative vechi, care au permis abuzuri, pierderi şi lipsă de responsabilitate faţă de stat”.

„Schimbările acestea nu sunt despre hârtii şi proceduri. Sunt despre un stat care îşi plăteşte datoriile, îşi apără infrastructura şi îşi respectă cetăţenii. E mult de muncă, dar cu paşi fermi şi corecţi, România poate deveni o ţară în care responsabilitatea şi respectul nu mai sunt excepţii, ci normalitate”, încheie Radu Miruţă.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0911
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3417
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4593
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7972
Gram de aur (XAU)Gram de aur603.7606

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
novaplus.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb