Radu Miruţă: ”Prezenţa militară americană în ţara noastră contribuie la consolidarea securităţii naţionale”

S.B.
Politică / 13 martie, 19:03

Radu Miruţă: ”Prezenţa militară americană în ţara noastră contribuie la consolidarea securităţii naţionale”

Ministrul apărării naţionale, Radu Miruţă, l-a primit vineri, la sediul Ministerului Apărării Naţionale, pe noul ambasador al Statelor Unite ale Americii în România, Darryl Nirenberg, informează news.ro.

Miruţă a transmis că prezenţa militară americană în ţara noastră, alături de investiţiile SUA în domenii strategice şi tehnologice, contribuie la consolidarea securităţii naţionale şi la întărirea poziţiei României în cadrul NATO şi al comunităţii euro-atlantice.

Ministrul apărării naţionale, Radu Miruţă, l-a primit vineri, la sediul Ministerului Apărării Naţionale, pe noul ambasador al Statelor Unite ale Americii în România, E.S. Darryl Nirenberg. Ministrul l-a felicitat pe diplomatul american pentru preluarea mandatului în ţara noastră şi i-a urat succes în îndeplinirea responsabilităţilor, subliniind importanţa relaţiei dintre România şi SUA.

Potrivit MApN, agenda discuţiilor a vizat cooperarea în domeniul apărării, securităţii regionale şi consolidării Flancului Estic al NATO, evoluţiile recente din mediul de securitate regional şi internaţional, cu accent pe situaţia din regiunea Mării Negre, tensiunile din Orientul Mijlociu şi implicaţiile acestora pentru stabilitatea globală, sprijinul acordat Ucrainei în contextul războiului de agresiune declanşat de Federaţia Rusă.

”Oficialul român a subliniat că România este un promotor ferm al Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii şi al consolidării relaţiei transatlantice, şi a evidenţiat că, deşi se află într-un context fiscal dificil, ţara noastră îşi respectă angajamentul luat în cadrul NATO, de a creşte gradual alocările bugetare pentru apărare. De asemenea, ministrul apărării naţionale a arătat că prezenţa militară americană în ţara noastră, alături de investiţiile SUA în domenii strategice şi tehnologice, contribuie la consolidarea securităţii naţionale şi la întărirea poziţiei României în cadrul NATO şi al comunităţii euro-atlantice”, se precizează în comunicat.

Pe parcursul întâlnirii, cei doi oficiali au analizat perspectivele de aprofundare a cooperării bilaterale în domeniul apărării, inclusiv dezvoltarea infrastructurii militare, extinderea programelor de instruire şi desfăşurarea de exerciţii militare comune, menite să contribuie la creşterea interoperabilităţii între forţele armate ale celor două state.

La finalul întrevederii, ministrul Miruţă şi ambasadorul Nirenberg au reafirmat angajamentul comun pentru dezvoltarea Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA şi pentru continuarea cooperării strânse în domeniul securităţii şi apărării, în beneficiul stabilităţii şi securităţii în regiune, se mai arată în comunicat.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. pregateste-te sa respingi primele rachete de raza lunga iraniene care vor cadea la tac-tu in ograda.

    daca nimeresc si sediul usr cu voi toti acolo e o binefacere pt romani. 

    1. ... calmeaza-te ... petrolierele aerine cad peste iarq ...

      ... si arabia saudita ...

      Văd că ai rămas singurul trol de pe aici. Ailalti au internetul tăiat la Moscova?

      subscriu... nu ar fi nici o paguba.

    Dorinel,nu stie ca intre 2 scaune pici la pamant ??

    ori esti partener strategic cu USA ori cu Bruxelles-ul,

    ce e asa de greu de inteles ?? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0952
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3913
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5615
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8880
Gram de aur (XAU)Gram de aur643.3551

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb