Rafinăria din Suplacu de Barcău şi-a încetat activitatea

Ziarul BURSA #Companii / 4 aprilie 2005

Rafinăria "Petrolsub" din Suplacu de Barcău, judeţul Bihor, şi-a încetat activitatea, vineri, ca urmare a expirării, la 31 martie, a contractului de procesare a ţiţeiului încheiat cu societatea Petrom. 400 de angajaţi şi-au pierdut locul de muncă şi nu vor beneficia de şomaj, transmite Rompres.

"Nu avem ţiţei, nu avem Consiliu de Administraţie, nici director nu avem, aşa că, prea multe nu putem face", a declarat liderul sindicatului liber "Petrolsub" Gheorghe Zmole. Oamenii vor continua totuşi să se prezinte la muncă, urmînd ca în data de 8 aprilie, în cazul în care nu li se vor achita salariile, sindicatul să acţioneze în judecată societatea.

Potrivit lui Gheorghe Zmole, acţionarii principali sunt responsabili pentru situaţia dezas-truoasă în care a ajuns una dintre cele mai profitabile rafinării din ţară . Acţionarii majoritari sunt firmele "Eurohouse" SRL Bucureşti şi "Fertinvest Ltd" din Insulele Virgine - care deţin 43,65 la sută din acţiuni, respectiv Euro Trading Chemicals Bucureşti - cu 7,55 procente. "De două luni le tot trimit adrese acţionarilor în care le explic că expiră contractul de procesare cu Petrom pe 31 martie, încheiat în ultimul trimestru al anului trecut, dar nu am primit vreun semn de la dînşii", declară Gheorghe Zmole.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei”
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0989
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4354
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5483
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8719
Gram de aur (XAU)Gram de aur646.3493

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
*reclama uniprest_2026.jpg*}
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb