Raluca Prună a semnat la Tbilisi un nou acord de cooperare cu Ministerul Justiţiei din Georgia

Laura Boico
Politică / 27 iunie 2016

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, şi omologul său georgian, Thea Tsulukiani, au semnat astăzi, la Tbilisi, un nou acord de cooperare, potrivit unui comunicat al Ministerului Justiţiei.

"În baza acestui acord, cele două părţi urmează să promoveze cooperarea eficientă în domeniul asistenţei judiciare reciproce, cooperarea în domeniul afacerilor europene în domeniul justiţiei, schimbul reciproc de informaţii în materie juridică, schimbul de experienţă privind organizarea şi activităţile părţilor, schimbul de experienţă privind reformele sistemelor de justiţie, schimbul de informaţii privind proiectele de lege şi punerea în aplicare a dispoziţiilor juridice şi cooperarea privind alte aspecte juridice de interes pentru ambele părţi", se precizează în sursa citată.

Potrivit MJ, acordul a fost încheiat pe o perioadă nelimitată, iar după intrarea sa în vigoare îl va înlocui pe cel semnat în anul 2004.

Semnarea noului acord de cooperare între Ministerul Justiţiei din România şi Ministerul Justiţiei din Georgia a reprezentat principalul obiectiv al vizitei pe care Raluca Prună o efectuează astăzi şi mâine la Tbilisi, la invitaţia ministrului justiţiei georgian, Thea Tsulukiani.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3527
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7616
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7285
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3036
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.8864

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb