RALUCA PRUNĂ: "România sprijină agenda europeană şi euroatlantică a autorităţilor georgiene"

Laura Boico
Politică / 29 iunie 2016

România sprijină eforturile de democratizare, precum şi agenda europeană şi euroatlantică a autorităţilor georgiene, a declarat ministrul Justiţiei, Raluca Prună, la finalul vizitei efectuate în Georgia, potrivit unui comunicat al Ministerului Justiţiei.

"România a fost primul stat membru al Uniunii Europene care a ratificat Acordul de asociere încheiat în iunie 2014. România sprijină pe deplin eforturile Georgiei de a deveni o societate democratică în Caucazul de Sud, precum şi agenda europeană şi euroatlantică a autorităţilor georgiene. România va continua să ofere sprijin Georgiei în toate forurile europene, în scopul liberalizării vizelor pentru cetăţenii georgieni", a afirmat Raluca Prună.

Conform aceleiaşi surse, Raluca Prună a continuat, pe parcursul vizitei, discuţiile începute la Bucureşti pe 21 martie cu omologul său georgian, Thea Tsulukiani, stabilind direcţii concrete de cooperare pentru a sprijini reformele în domeniul justiţiei demarate la Tbilisi şi schimbul de bune practici la nivel tehnic între cele două ţări.

Cu ocazia vizitei sale în Georgia, ministrul Justiţiei s-a mai întâlnit cu ministrul pentru penitenciare şi probaţiune, Kakhi Kakhishvili, vicepreşedintele Curţii Supreme de Justiţie din Georgia, Mzia Todua, şi şeful Agenţiei Naţionale a Registrelor Publice, Papuna Ughrekhelidze, precum şi cu patriarhul Bisericii Ortodoxe Georgiene, Ilia al II-lea.

"Am discutat cu toţi reprezentanţii georgieni aspecte generale ale modalităţii de funcţionare şi organizare a celor două sisteme, progresele înregistrate, dar şi reformele care trebuie continuate în ambele state. Sper ca, prin vizita mea la Tbilisi şi semnarea unui Acord de cooperare interdepartamental, să pot încuraja instituţiile din cele două state să dezvolte parteneriate durabile", a mai adăugat Raluca Prună.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2537
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5164
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5707
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1178
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.0876

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb