RALUCA TURCAN:  S-a depus propunerea de modificare a regulamentului Camerei

F.B.
Politică / 26 septembrie 2018

Raluca Turcan (Sursa foto: Twitter)

Raluca Turcan (Sursa foto: Twitter)

PNL, USR, PMP şi deputaţii neafiliaţi aparţinând Pro România au depus astăzi o propunere de modificare a Regulamentului Camerei, pentru ca preşedintele forului să poată fi revocat cu votul unei treimi din numărul deputaţilor, astfel încât Liviu Dragnea să poată fi schimbat, a anunţat astăzi liderul grupului liberal, Raluca Turcan.

"PNL, împreună cu USR, PMP, deputaţi neafiliaţi din Pro România, a depus astăzi propunerea de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor prin care preşedintele Camerei Deputaţilor să poată fi revocat la propunerea unei treimi din numărul deputaţilor. Este un proiect legislativ pe care l-am avut şi în sesiunea trecută, care a fost respins, însă, în contextul în care preşedintele Camerei Deputaţilor este tot mai vizibil vinovatul decredibilizării instituţiei Parlamentului, decredibilizării imaginii României în străinătate, a devenit personajul care transformă forul de bază al legiferării din România într-o instituţie aflată la cherem personal, considerăm că se impune o dezbatere reală din nou despre posibilitatea revocării dlui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor", a declarat Turcan.

"Sperăm că vom ajunge ca şi alte grupuri parlamentare, altele decât cele care l-au propus pe preşedintele Camerei Deputaţilor, să poată să genereze propunerea de revocare, evident votul luându-se cu majoritatea deputaţilor", a adăugat Raluca Turcan.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ce prostie imensa -ca sa revoci cu o treime din voturi inseamna sa alegi tot cu o treime , adica ,teoretic , sa poti avea simultan trei presedinti ! Ura (cu un singur a !) orbeste.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0522
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3501
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3713
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9225
Gram de aur (XAU)Gram de aur464.3232

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb