Ramona Mănescu propune simplificarea directivelor privind achiziţiile publice

F. A.
Fonduri Europene / 11 octombrie 2012

Comisia pentru Dezvoltare Regională din Parlamentul European a votat două rapoarte ale europarlamentarului liberal, Ramona Mănescu, care vizează simplificarea directivelor privind achiziţiile publice, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

Coordonatoarea liberală susţine că acest vot arată dorinţa de eficientizare la nivelul întregii Uniuni a modului de gestionare şi alocare a banului public, în general, şi a fondurilor europene, în special.

"Atunci când vorbim despre fonduri structurale, precum şi despre măsurile necesare pentru a asigura o rată de absorbţie mai bună în statele membre, în afară de un pachet legislativ mai bun, avem nevoie de Directive mai simple, mai transparente şi mai credibile în ceea ce priveşte achiziţiile publice. Astfel vom face un pas înainte înspre reducerea erorilor şi neregulilor" a declarat Ramona Mănescu.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3527
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7616
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7285
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3036
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.8864

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb