Rapoartele comisiilor de specialitate în cazul doctoratelor lui Petre Tobă şi Florentin Pandele, respinse de CNATDCU

Ionuţ Stănescu
Ziarul BURSA #Politică / 7 septembrie 2016

Petre Tobă

Petre Tobă

Consiliul general al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a respins, astăzi, rapoartele comisiei de ştiinţe militare a Consiliului, care decisese, săptămâna trecută, că fostul ministru de interne, Petre Tobă, şi primarul oraşului Voluntari, Florentin Pandele, nu au plagiat tezele lor de doctorat.

Preşedintele CNATDCU va trebui să numească altă comisie, cu alţi membri, care să reanalizeze lucrările de doctorat ale celor doi, informează Digi24.ro.

Comisia actuală este alcătuită exclusiv din profesori proveniţi de la Academia Naţională de Informaţii, Academia de Poliţie şi Academia Militară.

Au fost 29 de voturi pentru respingerea rapoarteleor, două, pentru acceptarea lor, şi nouă abţineri, a anunţat academicianul Marius Andruch, vicepreşedintele CNATDCU.

Practic, forul de decizie al CNATDCU a invalidat rapoartele, pe care le-a considerat incomplete şi superficiale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2785
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6474
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5754
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1712
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.5299

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb