Capitalizarea Bursei de Valori Bucureşti, piaţa reglementată şi sistemul multilateral de tranzacţionare (SMT), a depăşit pentru prima dată în istorie pragul de 100 de miliarde de euro (537,7 miliarde lei) la finalul anului 2025, cel mai ridicat nivel din ultimii 19 ani, iar creşterea a accelerat în 2026, potrivit celei de-a noua ediţii a raportului PwC România „Multiplicatorii de evaluare ai companiilor listate la Bursa de Valori Bucureşti şi ai pieţei locale de fuziuni şi achiziţii”, remis redacţiei.
Piaţa reglementată a contribuit cu 523,7 miliarde de lei, în creştere cu 49% faţă de 2024, iar segmentul SMT/AeRO cu 14,6 miliarde de lei, în creştere cu 15%, arată datele raportului.
Indicele BET a crescut cu 46% în 2025, până la 24.439 de puncte, cea mai bună evoluţie anuală din 2009 până în prezent, iar indicele BET-TR, care include şi dividendele, a avansat cu 55%, până la 57.230 de puncte, situându-se printre cele mai performante în plan global, mai arată datele.
„Anul 2025 a fost unul de referinţă pentru piaţa de capital locală. În ciuda unui context marcat de un deficit bugetar ridicat, de cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană şi de tensiuni geopolitice persistente, indicele BET a livrat cea mai bună performanţă anuală din ultimii 16 ani, iar capitalizarea pieţei a depăşit pentru prima dată 100 de miliarde de euro. Reclasificarea României de către MSCI în categoria pieţelor de frontieră avansate, în iunie 2025, şi confirmarea a 14 companii româneşti în indicii globali FTSE Russell arată că interesul investitorilor internaţionali pentru piaţa locală se consolidează”, a declarat Sorin Petre, Liderul departamentului de Evaluare şi Analiză Economică al PwC România.
Anul 2025 şi prima parte a anului 2026 au adus trei oferte publice iniţiale de mari dimensiuni pentru piaţa noastră de capital plus alte câteva tranzacţii mai mici. Cele trei tranzacţii majore finalizate sunt: Cris-Tim Family Holding (454 milioane de lei, suprasubscriere de 42 de ori, noiembrie 2025), Electro-Alfa International (579,6 milioane de lei, suprasubscriere de 60 de ori, martie 2026) şi Christian '76 Tour (149 milioane de lei, iunie 2026), potrivit comunicatului.
Numărul investitorilor de retail activi la BVB a crescut de la 226.000 la finalul anului 2024 la peste 285.000 la finalul lui 2025, un avans de 26% şi de patru ori mai mult faţă de nivelul din 2020, potrivit sursei.
„Deşi capitalizarea bursieră a crescut cu 49% în 2025, valoarea tranzacţionată a scăzut uşor, cu 1%, ceea ce arată că aprecierea puternică a preţurilor nu a fost însoţită de o creştere similară a activităţii de tranzacţionare, lichiditatea rămânând concentrată într-un număr limitat de emitenţi. Semnalele din 2026 sunt însă pozitive: în primul trimestru, capitalizarea pieţei reglementate a depăşit 550 de miliarde de lei, cu 5% peste nivelul de la finalul lui 2025, iar valoarea tranzacţionată a fost cu 64% mai mare decât în Trim. I 2025. Pentru următorul pas, promovarea la statutul de piaţă emergentă avansată FTSE, rămân de rezolvat câteva elemente structurale, cel mai important fiind absenţa unei contrapărţi centrale de compensare pentru acţiuni, iar listările de companii de stat ar fi un catalizator esenţial.”, a arătat Sorin Petre.
Alte concluzii ale studiului:
* Primele cinci cele mai tranzacţionate acţiuni de pe piaţa reglementată în 2025 au fost Banca Transilvania (28% din valoarea totală tranzacţionată), OMV Petrom, Hidroelectrica, Aquila Part Prod Com şi Romgaz, cumulând 58% din valoarea totală tranzacţionată. Ca şi în anii anteriori, acestea provin din sectoarele servicii financiare, petrol şi gaze şi energie electrică.
* Randamentul suplimentar mediu al pieţei de capital peste rata fără risc, care recompensează investitorii pentru asumarea unui risc mai mare, a fost, în perioada 2015-2025, de 7,6 puncte procentuale în cazul indicelui BET şi de 15,3 puncte procentuale în cazul indicelui BET-TR. În 2025, excesul de randament a atins 37 de puncte procentuale pentru BET, respectiv 45 de puncte procentuale pentru BET-TR, în condiţiile unei rate fără risc de 6,8%.
* Capitalizarea bursieră a BVB raportată la PIB a fost de 27,7% la 31 decembrie 2025, în creştere faţă de anii anteriori, dar în continuare sub nivelul observat în alte pieţe din regiune, precum Grecia, Croaţia şi Ungaria.
* Numărul companiilor listate la BVB cu scoruri ESG a ajuns la 24 la finalul anului 2025, cu o capitalizare bursieră cumulată de 280,8 miliarde de lei. Companiile din sectoarele petrol şi gaze, energie electrică şi servicii financiare reprezintă aproximativ 90% din capitalizarea companiilor cu scor ESG.
* Cu un număr semnificativ mai mare de societăţi listate (331) şi o capitalizare totală de 105,5 miliarde de euro, companiile listate la BVB rămân în medie mai mici decât cele de pe pieţe precum Polonia, Grecia sau Cehia, poziţionând BVB ca o piaţă de dimensiuni medii în regiune.
* Piaţa locală de obligaţiuni a atins un nivel record în 2025, cu emisiuni totale de 6,3 miliarde de euro (31,8 miliarde de lei), de aproape trei ori mai mult decât în 2022, majoritatea generate de titlurile de stat. Emisiunile corporative au revenit puternic, la 2 miliarde de euro, cel mai ridicat nivel din perioada analizată. În 2025, 27 din cele 33 de listări de obligaţiuni corporative s-au realizat exclusiv pe pieţe internaţionale.
* În anul 2025, multiplicatorul EBITDA (median) al companiilor listate pe piaţa principală a BVB a fost de 9,7x, iar pe segmentul AeRO Premium de 9,0x. Multiplicatorul EBITDA (mediu) rezultat din analiza tranzacţiilor încheiate cu succes pe piaţa locală în 2025 a fost de 7,6x, sub media istorică de 8,2x. Decalajul ar putea fi explicat prin faptul că societăţile listate la BVB sunt în general percepute ca fiind mai stabile, în timp ce tranzacţiile private se referă adesea la companii evaluate în funcţie de perspectivele viitoare de creştere.
* Pe piaţa reglementată, cel mai ridicat multiplicator P/E median a fost înregistrat în sectoarele Bunuri de Consum şi Sănătate (20,6x) şi IT&C (17,8x), în timp ce cele mai reduse niveluri au fost observate în sectoarele Imobiliare (7,6x) şi Servicii financiare (7,9x). Multiplicatorul P/E agregat median a fost de 12,7x în 2025, peste media ultimilor 19 ani (11,2x).

















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.07.2026, 11:53)
Capitalizarea BVB este mica - 100 de miliarde de euro este minuscula, TREBUIE sa ajubnga la 500 miliarde de euro ...