Rareş Bogdan afirmă că nu va pleca nimeni din PNL

S.B.
Politică / 10 mai, 20:26

Rareş Bogdan afirmă că nu va pleca nimeni din PNL

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan, critic al preşedintelui PNL, a declarat că nu va pleca nimeni din PNL şi nici nu se va scinda partidul, informează news.ro.

El a precizat că, deşi în şedinţele interne au existat păreri contrare şi fiecare lider şi-a spus punctul de vedere, odată ce s-a luat o decizie prin vot aceasta va fi respectată.

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a declarat, duminică, pentru www.spotmedia.ro, că nu va pleca nimeni din PNP şi nici nu se va scinda partidul, după ce Guvernul Bolojan a fost demis prin moţiune de cenzură, iar unii liberali ar fi vrut rămânerea la guvernare.

Liderul PNL spune că, deşi nu este un susţinător al actualului preşedinte al partidului, asta nu înseamnă că nu vorbeşte cu el şi că nu colaborează.

Rareş Bogdan afirmă, în mesajul transmis, că a fost unul dintre cei care l-au anunţat pe Ilie Bolojan, încă din iunie anul trecut, după alegerile prezidenţiale, la momentul în care a fost desemnat prim-ministru, că PSD nu vrea reforme.

”I-am văzut cum s-au comportat în şedinţele de Coaliţie, trei ani la rând. Din păcate, luni de zile, în cazul lui Ilie Bolojan, şi ani, în cazul lui Ciucă sau al lui Cîţu, PSD i-a îmbrăţişat şi i-a adormit”, a declarat eurodeputatul liberal.

Conform declaraţiilor lui Rareş Bogdan, deşi a fost o şedinţă tensionată a Biroului Politic Naţional - unde s-a decis intrarea în Opoziţie - nimeni nu va pleca din PNL, iar decizia conducerii partidului va fi respectată, ceea ce reprezintă o lovitură pentru actuala conducere a PSD, presată să revină cât mai repede la guvernare.

”Eu am intrat în politică în PNL şi de aici voi pleca atunci când va fi cazul. Doar PNL şi atât. Asta nu înseamnă că aş fi vreodată un aplaudac. Cu siguranţă nu sunt şi nu voi fi. Dar nici nu sunt un om care să nu respecte deciziile partidului. S-a luat o decizie, o respect - iar aceasta din urmă, cea fără PSD, chiar îmi convine. E pe gustul meu”, a subliniat liderul PNL în mesajul transmis jurnalistului spotmedia.ro.

Rareş Bohdan apreciază, de asemenea, că 2 ani şi 8 luni în Opoziţie ”înseamnă mult, foarte mult”: ”Bazinele electorale sunt foarte bine conturate la ora actuală, iar tendinţele din Europa arată foarte clar că ne îndreptăm într-o anumită direcţie, în care voturile se îndreaptă spre conservatorism”.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. ce trist mai poate fi acest Rares

    1. tot pnlul e trist si asta de vreo 10 ani si mai bine.

      ciuma galbena, difera doar culoarea de psd, nimic mai mult. 

    Ar fi cazul sa pleci ACUM din PNL!! E ca in agricultura Rares: daca nu starpesti buruienile la timp, adio recolta buna!! Tu si ceilalti cativa, in frunte cu hubert turma!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2489
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5099
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0503
Gram de aur (XAU)Gram de aur658.0414

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb