Rata anuală a inflaţiei se stabilizează, dar vine peste aşteptări pentru luna iulie

MIHAI GONGOROI
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 12 august

Rata anuală a inflaţiei se stabilizează, dar vine peste aşteptări pentru luna iulie

Luna august, posibil să aducă o nouă accelerare a ratei anuale a indicelui preţurilor de consum (IPC)

Rata anuală a inflaţiei (IPC) s-a stabilizat în luna iulie însă a venit peste aşteptările analiştilor, la o rată de 15%, după ce a atins recordul ultimilor 20 de ani în iunie - 15,1%. Rata lunară de creştere a preţurilor IPC a fost de 0,9% în iulie, după un avans de 0,8% în iunie, de 1,2% în luna mai şi de 3,7% în aprilie. Creşterea mai temperată a IPC este explicată de scăderea de 2,04% a preţurilor combustibililor, indicele preţurilor de consum fără combustibili fiind pe un plus de 1,2% în iulie faţă de iunie.

Inflaţia a crescut galopant în ultimul an şi jumătate, atât la nivel global, cât şi în România. În ţara noastră, inflaţia a explodat după liberalizarea pieţei de energie la consumatorii casnici, mai întâi pe fondul creşterii cotaţiilor energetice la nivel european şi implicit la nivel local (România este conectată la pieţele europene, care funcţionează după modelul preţului marginal pentru electricitate), iar din 2022 au început să se resimtă efectele de rundă a doua de pe urma creşterii preţurilor din zona energiei şi ulterior efectele războiului rusesc împotriva Ucrainei care au exacerbat creşterile preţurilor produselor energetice.

Cifrele publicate ieri de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată o stabilizare a ratei anuale, apărută pe fondul "pierderii" din rata anuală a creşterii de 1,0% a indicelui preţurilor de consum (IPC) din iulie 2021. Perspectiva asupra inflaţiei nu este însă una complet pozitivă, iar luna august ar putea aduce o nouă accelerare având în vedere creşterea de doar 0,2% a preţurilor de consum din august 2021 care se va "pierde" din rata anuală. În septembrie 2021 rata lunară de creştere inflaţiei a fost de asemenea mai moderată de 0,8%.

În acelaşi timp, de la 1 august au intrat în vigoare noi modificări la Codul fiscal printre care majorări de accize la ţigarete, produse din categoria tutunului încălzit şi alcool. Totodată, au fost operate şi creşteri de taxe pe muncă (contracte part-time) care ar putea împinge companiile să majoreze preţuri.

În ultimele 12 luni, rata anuală medie de creştere a IPC a fost de 10,1%, cu mult peste definiţia acceptată a stabilităţii preţurilor, respectiv o rată anuală a inflaţiei de 2%, şi cu mult în afara intervalului ţintă al BNR, stabilit între 1,5% şi 3,5% din 2013.

Rata anuală a inflaţiei este, astfel, la al doilea cel mai ridicat nivel din toamna anului 2003. Totodată, pe primele şapte luni din 2022 (iulie 2022 comparativ cu decembrie 2021), preţurile de consum din România s-au majorat cu 11,0%.

Alimentele de bază continuă să se scumpească

Preţurile alimentelor şi-au accelerat creşterea anuală până la 16,1% în luna iulie 2022, de la 14,7% în luna anterioară, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,9%, iar preţurile mărfurilor nealimentare şi-au temperat creşterea anuală până la 16,6%, de la 17,9%, pe fondul unei creşteri lunare de 0,9%. Preţurile serviciilor şi-au accelerat creşterea anuală până la 8,3%, de la 7,8% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,9%.

La nivelul produselor alimentare, preţul uleiului a înregistrat cea mai mare creştere anuală, de 51,9%, după un avans de 49,7% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 3,7%. Preţul untului a înregistrat cea mai mare creştere lunară, de 3,73%, iar creşterea anuală s-a accelerat până la 21,7%, de la 17,5%. Preţul cartofilor şi-a temperat creşterea anuală până la 41,9%, de la 42,2%, în condiţiile unei scăderi lunare de 12,3%.

Preţul gazelor naturale a înregistrat cea mai mare creştere anuală în categoria produselor nealimentare, de 70,1%, după o creştere de 89,5% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 8,2%, iar preţul energiei termice şi-a menţinut creşterea anuală la 23%. Preţul combustibililor şi-a temperat creşterea anuală până la 35,6%, de la 41,3% în luna anterioară, în condiţiile unei scăderi lunare de 2%.î

Totodată, indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC) şi-a menţinut creşterea anuală la 13%, pe fondul unei creşteri lunare de 0,46%, după o creştere de 0,78%, conform raportului de la INS. IAPC este inflaţia calculată pe metodologia europeană.

Rata medie lunară a inflaţiei a fost de 1,17% în ultimele 12 luni, iar dacă media lunară se va menţine până la sfârşitul anului, atunci rata anuală a inflaţiei va fi de 16,4% în septembrie 2022 şi de 17,6% în decembrie 2022. Dacă rata medie lunară din 2022, de 1,5%, se va menţine până la sfârşitul anului, atunci IPC va înregistra o creştere anuală de 19,5% în decembrie 2022.

Ultima prognoză a BNR arată o rată a inflaţiei de 13,9% în decembrie 2022, nivel care se poate atinge doar dacă rata medie lunară a inflaţiei va fi de 0,53% în ultimele cinci luni ale anului. BNR estima în luna mai 2022 o inflaţie de 12,5% pentru finalul acestui an şi de 6,7% pentru 2023.

În urma noii creşteri a preţurilor de consum, puterea de cumpărare a leului din luna iulie 2022 a scăzut cu 52% sub puterea de cumpărare a monedei naţionale din iunie 2005.

Isărescu: "Asemenea şocuri pe partea ofertei nu pot fi resorbite rapid şi se duc în toate produsele"

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a declarat, la conferinţa de presă în care s-a prezentat noul raport trimestrial asupra inflaţiei, că banca centrală încearcă să reducă inflaţia fără să creeze o recesiune care ar deteriora şi mai mult situaţia fiscală. BNR estimează că rata anuală a inflaţiei IPC se plafonează pe parcursul trimestrului trei la o rată de circa 15%, iar din trimestrul patru se va înscrie pe o traiectorie descendentă. BNR a majorat dobânda-cheie cu 75 de puncte de bază în debutul săptămânii, la un nivel de 5,50%.

"Nu este optimistă (prognoza asupra inflaţiei - n.r.), este uşor pozitivă şi realistă, credem noi. Plafonare înseamnă în jur de 15%. În august este foarte posibil, datorită preţurilor la ţiţei, la alcool, accizele, să mai fie o anumită creştere. Probabil că unele preţuri alimentare, volatile, vor scădea, dar, treptat-treptat - cu excepţia gâlmei din anul viitor, în martie-aprilie, când ar trebui să se ridice plafonările - tendinţa este de scădere şi în trimestrul II 2024 reajungem cu inflaţia în zona ţintită. Deci nu avem nicio apocalipsă aici, nu avem veşti negative. Ne trebuie ceva răbdare pentru că asemenea şocuri pe partea ofertei - creşteri masive la preţurile energetice şi materiilor prime - nu pot să fie resorbite rapid şi se duc în toate produsele. Acestea pot să fie contrabalansate în timp, dar durează. (...) Am o privire în continuare pozitivă, că lucrurile vor fi ţinute sub control, iar inflaţia să meargă în jos. Inclusiv pentru faptul că anul trecut a fost foarte mare. Nu spunem că nu vor mai creşte preţurile sau că o să scadă preţurile. Noi vorbim despre indice când spunem că merge în jos. Asta înseamnă că creşterile de preţuri de acum înainte vor fi mai mici decât cifrele de anul trecut", a spus guvernatorul BNR.

De menţionat că, miercuri, premierul Nicolae Ciucă a anunţat prelungirea schemei de compensare şi plafonare a preţurilor mari la energie. Schema actuală se aplică până la finalul lunii martie 2023, iar estimările BNR arată că dacă nu se intervenea cu schema de plafonare şi compensare România ar fi avut o inflaţie de peste 20%.

Opinia Cititorului ( 15 )

  1. Curba M-urilor in piata deja anunta recesiune plasata in viitorul apropiat si depresie economica reala resimtita puitin mai in viitor.

    Plus ca avem si GDP deflat pe CPI ce arata clar DEFLATIE in fata (albie in termeni reali); cand zi cunii pib /gdp de 1% si inflatie de 10% = este real negativ gdpul / adica nu se produce ca apondere mai nimic!!! e soc clar de somaj si falimente plasat in viitor. 

    s c cret

    1. Ce previziuni ai pe cursul euro-leu? Eu una am incredere in comentariile tale!

      intra euro in piata! creditul creste nominal nu ca volum procentual! se face squeze = care va mai continua!

      Nu vinde inca euro! lasa sa cada creditul ! ceea ce nu este cazul inca! 

      "Valutele" internationale = prima line de plata datorii imediat dupa defaulte (ex: taieri lei fata de euro; tayeri yeni fata de dolari = forma de plata externa in timp ce veniturile interne se prabusesc exprimate in valuta extarna; chiar si in grame aur se prabusesc daca se hace hording de aur sau se face reprice la cotatie aur ca sa rebalanseze profitul pe balanta bancilor centrale ce au active ascunse cumparate la cotatii nominale trecute foarte mici -gen certificate de aur -) 

      In crashuri prima linie de plata: aruncare bonduri, valute, aur daca se poate, vanzare capacitati interne /terenuri /detineri si ultima linie dat un sut in cur populatiei sa reporneasca productivitatea ca nu se mai poate asa. 

      raportul pib minus inflatie arata ca pib real deflat = nu se mai munceste ca pondere reala in piata; sa vedem pentru cat timp! = costurile sunt fortate sa creasca ca sa dea soc in productivitate! numai productivitatea poate sa tempereze costurile reporneste dupa socul de scumpiri. 

      Am vazut ca de china nu se mai vorbeste pe bursa; de siri lanka ce era "laudata" cu putin timp in urma ca marea economie ce o sa devina ca ce politici grozave... da de catre unele "institutii abilitate financiar chiar"... am vazut ce grozav e pe la ei. 

      Cotatia euro lei este mai ieftina decat costurile propagate in piata! Deci este mai ieftin euro fata de lei cu tot cu "printare /ambalare/ stantare/transport/mana de lucru/ = deci clar semnal ca este surplus VECHI de stocuri note circulate euro in piata! Deci inca e val vechi de euro ce loveste piata! -trebuie acumulat rapid din piata! asa cum face banca centrala! fa ceea ce face banca centrala ! vinzi cand eau o sa vanda momentan balanta lor interna arata ca acumuleaza in "draci". de ce oare? se pun bine pentru "iernat"? (nu inca). 

      s c cret 

      ps: acum au intrat traderi si strivesc euro pana pocneste!

      Imagineaza-ti un eleastic financiar de care se trage in jos; dupa arcuire elasticul nu mai este lafel de "nou" ci "lalait. la fel si euro lei!!! se trage de el prin credit/influx la greu! 

      PSS: sa nu uitam ca avem si "migranti din jone de conflict" ce tre sa cumpere euro la ei si sa vanda euro la noi in tara pentru trai! = asta semnal clar cresteri chirii in euro cotatie nominala si scadere pe moment cotatie nominala euro fata de lei la curs (o parte din bani se schimba in lei o parte se plateste chirii mai scumpe in euro) 

      vedem cat tine jocul! 

      PSSS: euro scump cand nu prea sunt ! euro ieftini cand sunt prea multi! 

      s c cret 

      Chestia e ca eu am schimbat toate economiile din lei in euro de vre-un an, ma gandeam ca o sa creasca euro pana acum. Ii tin la pastrare pentru a cumpara o locuinta mai mare ca ni s-a marit familia. Stiu, am citit parerea ta:daca luam credit acum cativa ani in loc sa economisesc era mai ok..acum asta e..am intrat in caruselul majorarii preturilor la imobiliare, acum chiar nu mai e momentul sa arunc banii sau sa fac credit cand o casa e cam 300 k euro in orasul meu

      imobiliarele nu se asteapta si cumpara se cumpara si se asteapta!

      daca stai cu toate economiile pe euro nu e bine! 

      stai in "flux de cash" nu in "balta" de cash... cel putin nu cu toate economiile! 

      cel mai bine stateai pe aur nu pe euro.... sau pe franci elvetieni daca pentru ceva cash! 

      oricum si euro se fac praf in piata si costurile se ridica la nivel de euro in piata; deci o sa ai diluare severa a puterii de cumparare in raport cu unele bunuri din piata. 

      daca reusesti sa acumulezi cash de doua ori fata de rata inflatiei declarate pana prinzi urmatoarea deflatie e bine ... daca nu da drumul la balta de cash in ceva care sa genereze flux de cash sa poti compensa rata inflatiei. 

      eu strigam de mult aur pe aici si nimeni nu dadea atentie.... acum e pe alt platoru... stai sa vezi distractie caci calculele mele spun ca xau lei tre sa mai urce pe termen scurt/mediu la 300 si cv de lei pana se linisteste. 

      daca vrei sa vezi trecutul al xau lei priveste prezentul al xauyen sau rubla ruseasca! 

      de ce se sta pe aur? 

      pentru ca bancile centrale au activ ascuns in balante la o cotatie nominala foarte mica cumparata /confiscata prin legiuitor. vor face periodic "REPRICEING" si vor scoade din joben alti bani credit pt gov si piata. 

      Razboiul pe termen lung se da intre capitalisti gov si banca centrala; toate cele trei entitati /formatiuni joaca rolul interschimbabil de: salvator - persecutor -victima! -este o rocada ciclica a evenimentelor /actiunilor in piata =cauza - efect propagate. 

      s c cret 

      Nu e asa simplu cu aurul, exista costuri mari , trebuie sa creasca cu minim 20% ca sa ai castig, cumperi scump, vinzi ieftin la aceasi valoare. Mai e si taxa de adminstrare, etc..

      nu este adevarat! aurul in raport real cu activele reale din piata nu are costuri cand calculezi NOIul (netul).

      Daca tu te raportezi aur la nominal este gresit! Trebuie sa te raportezi aur la alte ACTIVE in PIATA atunci cand vrei sa vinzi si cand vrei sa cumperi si ai sa vezi ca nu sunt costuri! cumperi si alte active ramai si cu profituri nominale la aur!!! exact cum practica banca centrala cand cumpara "toxicitatile" din piata! 

      AURUL NU MINTE ISTORIC!!! 

      Intrebare: cate KG aur 2 camere in bucuresti in bula din 2008 cate in 2011-2012 cate astazi? 

      Cine a vandut credit / bani pe imo si a cumparat aur? 

      A cumparat aur prima oara banca centrala pe urma avandut rapid in piata secundara cu profit si piata finala acumparat certificate in panica in timp ce piata secundara vindea ascendent certificate nominale cu profit de unde culegea nominalele din piata si isi atenuau toxicitatiel la creditele proaste date in bula; cand piata finala si o parte din secundara a vazut ca aurul prea scump piata finala nu a mai cumparat piata secundar a vandut cascad impreuna cu investitorii si au cumparat cu mai multe nominale lei mai multe imobiliare si terenuri prabusite!!! 

      Aurul joaca istoric o rocada intre bani/credit si imobiliare/terenuri!!! 

      Auru l nu se calculeaza niciodata in cotatie nominala!!! 

      Pentru ca pe mine nu ma intereseaza nominalul ci cat pot sa primesc la schimb in functie de volumul de cerere pe diferite clase de active pe un ax de timp. 

      Cine crede ca aur este SCUMP inseamna ca nu stie cat de scumpaeste inconstienta financiara pe termen lung! 

      In doar 20-30 de ani poti sa ai factor de multiplicare a averii IN SIGURANTA de peste 30000% 100000%! Daca folosesti si levier te duci linistiti infinit si cu "asigurare" facuta si cu "risc ridicat pe termen lung" cam ceea ce fac bancile centrale cu gov (pana raman fara rezerve de aur / sau razboi / revolutie /lovitura de stat -si se da reset la jocul monopoly). 

      Alt exemplu: te-ai intrebat vreodata cate grame de aur te costa o pereche de adidashi nike in 2005? dar in 2012? dar in 2022? Te-ai intrebat vreodata cat costa 1 paine ca procent dintr-un gram de aur in 2005? 2011? dar in 92? 

      Te-ai intrebat cat era cotat nominal 1 gram aur in92 si cat era venitul minim/mediu in lei vechi? dar 1 metru patrat? 

      Doar asa o sa intelegi puterea si siguranta AURULUI pe TERMEN LUNG! 

      Vezi cotatia XAUYEN si fa calcule cu veniturile lor interen, pretul terenurilor, pretul caselor prin orase si periferii si ai sa descoperi ce este ieftin si ce este scump. 

      s c cret 

      Aurul te poate ajuta când economia duduie, când băncile printează bani la foc automat, dar nici atunci garantat.

      Cine crede în dezvoltarea consumerismului după 2022 își poate calcular perechile de adidash în aur. 

      aurul te ajuta si in inflatii si in deflatii in raport cu alte active din piata!

      aurul nu se calculeaza nominal! ci in raport de schimb cu alte active! 

      Cand au cazut imobiliarele nominal aurul nu a cazut nominal pe cat au cazut ele (daca scoti ratele procentuale de cadere la ambele clase de active) si plus ca randamentele nominale au fost cu mult de tot mai accelerate si SIGURE decat la IMOBILIARE in bula si dupa bula pentru aur. 

      s c cret 

      Bun, dar e bulă și pe aur, iar în deflație cash is President of North Korea.

      NU! Aurul este KING CASH! international!

      Vrei sa vezi cat de king este aurul international? 

      1. se ia venitul nominal in romania mediu si se divide la xau lei 

      2. se ia venitul nominal mediu in japonia si se divide la xau yen 

      3. Cati muncitori poate sa plateasca in aur un muncitor din romania? 

      4. Cine are real moneda in bula financiara si cine nu o are (caci au platit bula financiara din trecut)? 

      5. Japonia se afla in long deflatie din trend in raport venituri exprimate in grame aur! 

      Deci japonia foarte ieftin! Vendem ce tari jor da navala la ei si poate ce investitori caci din ce vad eu sunt plini de dolari si slabi pe aur /achita credit prin productivitate mare si remuneratie reala mica chiar daca nominal inca au afisiat datorie ca procent din gdp etc... cand se taie zerourile se taie si datoria si cotatia nominala la aur si la venituri si se prind oamenii ca au fost platiti pe frimituri de grame aur in timp ce au muncit pe bani fara valoare; valoarea a fost doar increderea interna intre participantii economici -atat. 

      s c cret 

      Aurul tău fiind raportat la USD.

      Bula pe aur s-a spart în 2011, până în 2015 muncitorii tăi munciseră degeaba, datori fiind, iar în martie 2022 Putin a stricat iar raționamentul nominaluului. 

      nu!

      Raportam aurul la fiecare cont curent al fiecarei tari! XAU JNY XAU RUB XAU LEI si veniturile nominale aferente impartite la cotatia interna a fiecarei tari a XAU. 

      Dolarul doar intermediaza! - INCA 

      Exact! 

      Buna observatia! 

      Ce se intampla in japonia acum? dar in rusia? 

      Aurul este inversa contabilitatii totale in piata respectiva intre gov si banca centrala. 

      PS: romania in bula aur venituri = bust plasat in viitor! 

      s c cret  

    Inflatia este barajul de artilerie dinaintea "atacului" principal: recesiunea - buzunarele golite ale clienților duc la profituri spre zero sau pierderi. Vestea buna? Rămân doar afacerile viabile, care generează profit. Vestea proasta? Șomaj.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “România - Strategia dezvoltarii”
BTPay
csalb.ro
Electromagnetica
marmomac.com
arsc.ro

Curs valutar BNR

23 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9437
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0679
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1569
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6284
Gram de aur (XAU)Gram de aur269.8092

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro