RBL cere reducerea obligaţiilor exagerate pentru analiza riscurilor de securitate fizică

O.S.
Comunicate de presă / 11 februarie, 15:53

RBL cere reducerea obligaţiilor exagerate pentru analiza riscurilor de securitate fizică

Romanian Business Leaders (RBL) salută iniţiativa Ministerului Afacerilor Interne (MAI) de modificare a cadrului legislativ privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, printr-o abordare mai modernă şi proporţională, care reduce sarcinile administrative inutile pentru mediul privat şi permite alocarea eficientă a resurselor economice, conform unui comunicat al companiei.

În ultimii 15 ani, întreg mediul de afaceri a semnalat constant necesitatea eliminării obligativităţii generalizate a analizei de risc la securitate fizică pentru toţi operatorii economici, indiferent de dimensiune, domeniu de activitate sau nivel real de expunere, potrivit comunicatului companiei. Subiectul a fost discutat în repetate rânduri în consultări cu autorităţile, fiind susţinut consecvent de organizaţiile reprezentative ale mediului de afaceri din România, relatează sursa citată.

RBL consideră că securitatea fizică este un obiectiv legitim şi necesar, însă legislaţia trebuie să respecte principiul proporţionalităţii: obligaţiile trebuie calibrate în funcţie de risc, nu aplicate uniform şi formal tuturor companiilor, inclusiv celor care nu gestionează bunuri, valori sau numerar şi nu desfăşoară activitate cu publicul, se arată în comunicat.

În prezent, obligaţia realizării unei analize de risc la securitate fizică de către companii specializate generează costuri semnificative pentru sute de mii de întreprinderi mici şi mijlocii, fără ca aceste costuri să se reflecte într-o creştere reală a siguranţei, relatează sursa citată. Conform estimărilor, în România există între 500.000 şi 600.000 de firme cu cifră de afaceri sub 500.000 euro, iar un cost mediu de 1.000 lei per analiză conduce la costuri totale inutile de peste 100 milioane euro anual pentru economie, resurse care ar putea fi direcţionate către investiţii, digitalizare şi crearea de locuri de muncă, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Această lege, în vigoare de peste 20 de ani, a fost promovată de un grup restrâns de operatori economici din domeniul securităţii private, care a beneficiat astfel de o creştere susţinută artificial, prin efectul legii, în detrimentul a sute de mii de operatori economici, arată comunicatul.

În contextul nevoii de simplificare administrativă şi stimulare economică, RBL susţine propunerea MAI de introducere a unui mecanism simplificat, care permite companiilor fără cerinţe minimale impuse să îşi stabilească măsurile de securitate în funcţie de propria evaluare a riscului, adaptată activităţii şi specificului fiecărei organizaţii, precum şi exceptarea explicită de la efectuarea analizei de risc şi întocmirea fişei de securitate pentru anumite categorii de firme, precum cele care funcţionează exclusiv online, se arată într-un comunicat de presă.

Această abordare este una realistă şi corectă, întrucât permite statului să menţină reguli ferme pentru domeniile cu risc ridicat şi pentru instituţiile publice, dar evită împovărarea inutilă a companiilor care nu justifică astfel de cerinţe, relateaază sursa citată.

RBL susţine un cadru legislativ modern, care protejează siguranţa cetăţenilor şi a activităţilor economice, fără a bloca dezvoltarea prin birocraţie şi costuri disproporţionate, se arată într-un comunicat.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0914
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2701
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5772
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8539
Gram de aur (XAU)Gram de aur699.7256

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb