RBS, Northern Rock şi Lloyds vor vinde 700 de sucursale

F.A.
Bănci-Asigurări / 1 noiembrie 2009

The Royal Bank of Scotland, Northern Rock şi Lloyds Banking Group vor vinde în anii următori circa 700 de sucursale bancare, în schimbul ajutorului de stat pe care l-au primit în perioada crizei, potrivit unui oficial britanic citat de AP.

Activele scoase la vânzare ar putea fi păstrate pentru nou-veniţi pe piaţa bancară din Marea Britanie, ducând efectiv la crearea a trei noi bănci în următorii cinci ani.

Băncile menţionate sunt în negocieri cu Trezoreria britanică şi cu reglementatorii europeni în ceea ce priveşte totalul activelor la care vor trebui să renunţe în schimbul ajutorului financiar primit de la contribuabili.

Numărul de 700 de sucursale avansat de oficialul citat include toate cele 100 de sucursale ale Northern Rock şi o parte din cele 3.000 de sucursale operate de Lloyds Banking Group PLC\"s şi 2.200 de sucursale operate de Royal Bank of Scotland Group PLC.

Bănci precum Barclays PLC sau Banco Santander S.A., care deţin cele trei bănci cu probleme, nu vor avea dreptul să achiziţioneze sucursalele care vor fi scoase la vânzare.

Marea Britanie a pompat miliarde lire sterline în sistemul său bancar, în eforturile de a opri colapsul sistemului financiar în contextul crizei creditelor. Northern Rock a fost naţionalizată la începutul anului 2008, iar guvernul britanic deţine de asemenea participaţii semnificative la RBS şi Lloyds Banking Group.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3527
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7616
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7285
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3036
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.8864

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb