Reacţii la discursul lui Băsescu

Ziarul BURSA #Politică / 05 septembrie 2012

Georgescu: E oportun să beneficiem de avantajele sistemului european de supraveghere bancară

Ministrul Finanţelor, Florin Georgescu, a declarat, ieri, că este oportun ca România să beneficieze de avantajele sistemului european de supraveghere bancară, precizând că strategia de adoptare a euro se va definitiva după alegeri şi că ar fi necesar un pact politic intern pentru acest obiectiv. El a comentat, astfel, declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu făcute marţi pe acest subiect

Întrebat în legătură cu afirmaţia preşedintelui Traian Băsescu că este important ca România să intre în sistemul european de supraveghere bancară, Florin Gerorescu a răspuns: "Este important, este gândit (acest sistem-n.r.), conceput pentru băncile din zona euro, dar este oportun ca şi România, ca stat care nu aparţine zonei euro, să beneficieze de avantajele acestui sistem unic de supraveghere".

Georgescu a adăugat că există mecanisme pentru ca şi statele care nu sunt membre ale zonei euro să poată beneficia de instrumentele, informaţiile, de o mai bună comunicare ale acestui sistem.

Pe de altă parte, întrebat în legătură cu faptul că Traian Băsescu a spus că România îşi menţine în ţinta de aderare la zona euro, Florin Georgescu a precizat: "Este un obiectiv ambiţios. S-a spus şi de către Guvern, acest Guvern şi de Guvernul anterior, s-a exprimat această opinie şi la nivelul BNR, că este un termen care catalizează energii, care mobilizează forţele şi resursele românilor pentru menţinerea stabilităţii macroeconomice şi pentru continuarea reformelor sectoriale".

"În acelaşi timp este şi un termen foarte ambiţios şi eu cred că se va definitiva strategia României privind adoptarea monedei unice europene după alegerile parlamentare", a adăugat Georgescu.

El a mai spus că "este bine de făcut o întrunire la nivelul politicului" pentru realizarea unui pact intern pentru euro.

"Eu zic că este bine de făcut o întrunire la nivelul politicului, cu toate forţele abilitate şi care să-şi exprime opiniile şi să se ajungă la un consens, cum s-a făcut Pactul pe educaţie, Pactul pe sănătate, să facem un pact intern care să fie fezabil, rezonabil, aplicabil - pactul pentru euro", a mai arătat Georgescu.

Zgonea: Băsescu trebuie să îşi dea demisia

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, declară că Traian Băsescu arată că nu a înţeles care a fost mesajul pe care 7,5 milioane de români i l-au transmis la referendumul din 29 iulie, el apreciind că preşedintele "trebuie să îşi dea demisia". Domnia sa a spus: "Prin declaraţiile de astăzi (n.r. ieri), Traian Băsescu demonstrează că nu a învăţat nimic din lecţia pe care românii i-au dat-o. Oamenii au votat în număr foarte mare pentru ca Traian Băsescu să plece. Chiar dacă rezultatele referendumului nu au fost validate, numărul impresionant de voturi < Da > ar trebui să îl oblige pe Băsescu să îşi dea demisia din funcţia de preşedinte. Cum mai poate Traian Băsescu să reprezinte acum interesele României când peste 7 milioane de cetăţeni i-au cerut să plece? Cum se mai poate duce Traian Băsescu la Bruxelles şi în capitalele aliaţilor noştri să vorbească despre statul de drept din România, când el însuşi a fost cel care a vorbit despre lovitura de stat? Traian Băsescu nu mai are niciun fel de legitimitate, nici în ţară şi nici în străinătate. Traian Băsescu trebuie să îşi dea demisia".

Valeriu Zgonea a susţinut că USL a respectat întocmai litera legii şi spiritul Constituţiei în procesul de suspendare, iar Traian Băsescu şi susţinătorii lui au fost cei care au declanşat o campanie de denigrare a României în afara graniţelor ţării: "Am respectat hotărârile Curţii Constituţionale, chiar şi atunci când acestea nu ne erau favorabile. Pe toată perioada suspendării instituţiile statului au funcţionat normal, potrivit legii. Guvernul a asigurat respectarea angajamentelor statului român atât în ţară, cât şi în relaţiile cu partenerii europeni şi internaţionali. Din păcate, partenerii şi aliaţii noştri au primit alte informaţii decât cele reale, de la Traian Băsescu, Monica Macovei, Cristian Preda şi alţi lideri importanţi ai PDL. Aceşti oameni sunt vinovaţi de compromiterea României în ochii partenerilor şi aliaţilor noştri. Dar ceea ce rămâne în urma referendumului sunt cele 7,5 milioane de voturi împotriva lui Traian Băsescu. Băsescu a rămas preşedinte pentru că aşa au decis 6 judecători de la Curtea Constituţională, dar asta nu înseamnă că el mai reprezintă pe cineva în România sau în afara ţării. Dacă ar avea un dram de onoare şi de responsabilitate faţă de interesele ţării, Băsescu şi-ar da demisia fără întârziere din funcţia de preşedinte".

Corlăţean: Mesajul lui Băsescu a fost de politică internă; viziunile sunt fundamental diferite

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, ieri, la Cotroceni, că mesajul transmis de către preşedintele Traian Băsescu a fost de politică internă, el susţinând că "viziunile sunt fundamental diferite" şi că îl preocupă "dualitatea" în politica externă. Titus Corlăţean a spus: "Primul-ministru va transmite o corespondenţă pe tema modului în carte România îşi îndeplineşte aceste criterii MCV, o corespondenţă la CE, la Bruxelles, dar voi insista faţă de corpul diplomatic să separăm în mod clar şi net aspectele de politică internă, de bătălie politică, de cele care ţin de interesul naţional românesc. Iar din acest punct de vedere, pe primul punct al intervenţiei preşedintelui, poziţiile sunt fundamental diferite. Să păstrăm un necesar echilibru pentru a nu transmite de la Bucureşti nişte mesaje care ne dezavantajează".

Titus Corlăţean a susţinut că instituţional trebuie să existe dialog şi că nu există "nicio fereală" pe temele importante.

"MAE va funcţiona corect în interesul statului român, nu se pune problema de a nu accepta un dialog, dar trebuie să fie un interes exprimat unitar, şi nu pe două voci. Aceste teze politice am spus în mod clar că nu le împărtăşesc", a adăugat Corlăţean.

El a precizat că nu a avut o discuţie cu preşedintele înaintea reuniunii cu ambasadorii.

Ministrul de externe a susţinut: "După această reuniune, după ce vom defini anumite analize cu ambasadorii, priorităţile nu sunt ale unei tabere politice sau alta, priorităţile sunt ale României. La MAE suntem o echipă, vom funcţiona unitar şi coerent şi vom dialoga unitar cu preşedintele. Nu voi face greşeala de a amesteca cele două paliere, cel politic şi cel diplomatic, prefer să privilegiez acea parte care ţine de interesele României. Dacă vom avea partener, vom merge pe această direcţie, dacă nu, vom promova interesele României, nu interese politice de partid".

Întrebat despre afirmaţia preşedintelui că au fost întâlniri ale ambasadorilor din ţările UE la care ambasadorii României nu au fost invitaţi tocmai pentru a se putea discuta deschis situaţia politică românească, Titus Corlăţean a spus că tocmai a fost perioada de concedii şi este posibil să fi fost eventuale consultări informale între o serie de ambasadori din diferite ţări, dar România este parte a familiei europene, este o ţară cu drepturi egale şi România participă prin ambasadorii săi la toate reuniunile oficiale.

Nicolăescu, despre declaraţiile lui Băsescu: Dacă nu ne înţelegem, e motiv pentru o nouă suspendare

Viceliderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, a declarat, ieri, că declaraţiile preşedintelui Tarian Băsescu ar fi un motiv pentru a fi din nou suspendat, el arătând că "lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba".

"Aş avea mai multe variante de răspuns sau de comentat. Una s-ar referi la faptul că lupul îşi schimbă părul, dar năvarul ba. Deci, cu alte cuvinte, preşedintele Traian Băsescu nu s-a făcut bine în această vacanţă şi continuă să spună prostii sau lucruri trăsnite", a spus Nicolăescu.

El crede că Băsescu nu a învăţat nimic din lecţia suspendării.

"O altă variantă de comentat ar fi că încă nu a învăţat nimic, din păcate, din lecţia suspendării, din lecţia demiterii şi eu sper ca în continuare să reuşim să ne înţelegem, dar dacă nu, e un motiv pentru a fi din nou suspendat", a precizat Nicolăescu. Reprezentantul liberal a făcut aceste comentarii în replică la declaraţiile de marţi ale preşedintelui Traian Băsescu.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ok,ok

    ...dar constat ca punctele formulate de Guvernul Boc si Presedintele Basescu se regasesc in intregime in ceea ce "propun " usl-asii. Parca sunt trase la indigou!! Se vede clar ca nu au altele mai bune, dar fac o vorbarie murdara de te doare capul.Si prostii de noi cadem in plasa!! Cititi deci in termeni comparabil ce spune Fl. Georgescu si va lamuriti!! Zgonea si Corlatean fac gargara sa na le puta gura ,dar tot cu apa de gura a PDL si guvernul Boc. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

28 Ian. 2022
Euro (EUR)Euro4.9459
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4424
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7699
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9485
Gram de aur (XAU)Gram de aur255.4065

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro