real,- va dona 1% din volumul vânzărilor realizate în data de 25 Decembrie în scopuri caritabile, în toată ţara

F. A.
Comunicate de presă / 12 decembrie 2011

În luna Decembrie, magazinele real,- îşi vor întâmpina clienţii cu un program extins şi promoţii atractive, pentru a le oferi posibilitatea de a-şi efectua cumpărăturile în funcţie de programul lor, informează un comunicat de presă remis redacţiei. În plus, real,- va dona în scopuri caritabile 1% din volumul vânzărilor care se vor realiza în data de 25 Decembrie.

Michel Lamoot, Director General la real,- Hypermarket România, a declarat: "1% din totalul vânzărilor care se vor realiza pe data de 25 Decembrie a.c. vor fi donate în scopuri caritabile, în fiecare oraş unde real,- are deschise magazine. Opţiunea în ceea ce priveşte destinaţia acestor fonduri le aparţine în totalitate angajaţilor noştri de la nivel local, ca parte a angajamentului nostru de a sprijini dezvoltarea comunităţilor în care ne desfăşurăm activitatea. Sperăm ca aceasta măsura, prin care îi implicăm pe angajaţii noştri, dându-le posibilitatea de a-şi aduce contribuţia la ajutorarea celor care au cea mai mare nevoie, va contribui la întărirea legăturilor cu comunitatea locală".

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3449
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7943
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7864
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3877
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.9452

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb