Recursul pentru suspendarea intrării în insolvenţă a Romexpo - judecat în septembrie

C.P.
Ziarul BURSA #Companii / 13 iunie 2012

Cererea făcută de "Romexpo" pentru suspendarea provizorie a executării sentinţei de intrare în insolvenţă a fost respinsă, urmând ca recursul să se judece în luna septembrie, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Creanţa pentru care a fost solicitată deschiderea procedurii de insolvenţă a fost achitată, se mai arată în comunicat: "În ceea ce priveşte creanţa pretinsă, trebuie menţionat că în dosarul de insolvenţă, firma «Arsenoaie&Mătăşel Consulting», al cărei contract de publicitate a fost reziliat în luna iulie 2011, a solicitat suma totală de 404.472,55 lei, iar «Romexpo» a achitat, până la această dată, 444.472,55 lei - deci chiar mai mult decât s-a solicitat, diferenţa în plus provenind din penalităţi calculate de «Romexpo» la zi".

Pe lângă alte evenimente pe care le-a găzduit, complexul expoziţional "Romexpo" a organizat, în primul semestru al anului 2012, un număr de 14 târguri şi expoziţii.

Până la finalul acestui an, în cadrul Centrului Expoziţional vor mai fi organizate peste 60 de târguri, expoziţii, evenimente speciale, concerte şi spectacole, congrese şi evenimente corporate.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7734
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8335
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4056
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.5372

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb