REMANIEREAInternele şi externele au fost externalizate

Octavian Dan
Ziarul BURSA #Politică /

Internele şi externele au fost externalizate

Viorica Dăncilă a promis că va remania Guvernul până la sfârşitul acestei luni şi s-a ţinut de cuvânt încă de la jumătatea ei. Evident că pentru cei vizaţi aceasta nu a fost o ves­te bună, nici remanierea şi nici graba realizării ei. Că discuţiile au fost tensionate, atât în cadrul PSD cât şi în cel al coaliţiei de guvernare, o demonstrează demisia Ministrului de Interne, Carmen Dan, care nu a dorit să mai aştepte şedinţa Comitetului Executiv. Pe partea coaliţiei, Călin Popescu Tăriceanu nu a fost atât de preocupat de remaniere, marea sa problemă rămâne în continuare desemnarea unui candidat unic al PSD - ALDE pentru alegerile prezidenţiale, iar dacă acesta ar fi chiar el, cu atât mai bine. Nu a fost să fie însă, Viorica Dăncilă a anunţat la finalul şedinţei că PSD va avea candidat propriu la prezidenţiale şi va cere susţinerea de la ALDE şi ProRomânia.

Totodată, după şedinţa de peste patru ore, Viorica Dăncilă a anunţat că s-a votat înlocuirea ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, cu senatorul Nicolae Moga şi a ministrului Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, cu Ramona Mănescu, iar Mihai Fifor a fost propus vicepremier pe partnereiate strategice. 

Comitetul Executiv Naţional al Partidului Social Democrat (PSD) s-a reunit ieri la prânz la Palatul Parlamentului pentru a decide formula remanierii guvernamentale. O parte dintre decizii păreau luate, cel puţin asta reiese din reacţia fostului Minis­tru de Interne. Carmen Dan a anunţat ieri de dimineaţă că demisionează de la conducerea Ministerului Afacerilor Interne precizând că intenţia premierului de a o schimba din func­ţie nu are la bază raţiuni legate de lipsa de performanţă: "L-am informat pe premierul României că nu este necesar să supună la vot în CEx mandatul ministrului de Interne, motiv penru care i-am spus că pun mandatul pe masa domniei sale şi am fost oarecum interesată de motivele pentru care are loc această schimbare. Înţeleg că nu intră în discuţie nicidecum un criteriu de neperformanţă. Înţeleg în subsidiar că este vorba de o decizie politică, iar eu bineînţeles că respect deciziile. A fost o discuţie şi referitoare la presiunea străzii. Acum un an nu ne-a deranjat, ne deranjează acum".

Întrebată de către reporteri dacă a cedat PSD în faţa preşedintelui Klaus Iohannis atunci când a decis schimbarea sa din funcţie, Carmen Dan a spus: "Se pare că da".

Viorica Dăncilă a reacţionat imediat la această decizie şi la declaraţiiele de mai sus: "Doamna Carmen Dan cred că este dezinformată dacă a făcut această afirmaţie. Niciodată PSD nu va ceda presiunilor preşedintelui. Intrăm într-o campanie cu preşedintele Iohannis, împotriva preşedintelui Iohannis, deci în niciun caz nu trebuie să luăm decizii care să îl ajute. Eu cred că unii membri ai partidului nostru nu au învăţat nimic şi au crezut că, dacă ies în spaţiul public înainte de a vorbi în forul statutar, îi va aprecia cineva. Aceştia vor fi poate apreciaţi de cei care vor răul aces­tui partid, dar atunci când eşti ataşat unui partid, când crezi în acel partid, declaraţiile trebuie să le faci întâi în interiorul partidului şi pe urmă ieşi cu declaraţii publice. Am cerut fiecărui coleg, fiecărei colege, ca să facă acest lucru. Se vede că interesul personal pentru unii este mai mare decât interesul partidului. (...) Nu este singura remaniere. O să vă spun după ce am voturile în forul statutar".

Fostul ministru de Externe Teodor Meleşcanu a afirmat că va respecta decizia de retragere a sprijinului politic de către ALDE şi aşteaptă decizia de remaniere, subliniind că nu există niciun fel de vinovăţie, singurele aspecte pe care şi le asumă fiind dublarea numărului secţiilor de votare şi respectarea prevederilor legale care ar fi trebuit actualizate de Parlament.

Domnia sa a afirmat: "Biroul Politic al ALDE a decis retragerea sprijinului politic pentru poziţia mea de ministru al afacerilor externe, în contextul percepţiei publice negative cu privire la modul de desfăşurare al alegerilor din străinătate pentru Parlamenul European (26 mai 2019). Bineînţeles că voi respecta decizia de retragere a sprijinului politic din partea Biroului Politic al ALDE şi aştept hotărârea de remaniere a doamnei Prim-Ministru. (...) Singurele aspecte pe care mi le asum sunt dublarea numărului secţiilor de votare şi respectarea prevederilor legale (Legea Nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European), care ar fi trebuit aduse la zi de către Parlament".

Preşedintele PSD Vrancea, Marian Oprişan, a declarat că în opinia sa ar fi oportună o restructurare a Guvernului în sesiunea parlamentară din toamnă, în sensul unei structuri mai flexibile, cu mai puţini miniştri. În schimb fostul secretar general al PSD Codrin Ştefănescu critică remanierea: "Remaniem tot şi de-a valma! Miniştrii performanţi de ieri, remaniaţii aruncaţi pe scările partidului de azi. Te-a atins vreodată Drag­nea? Atunci, pa! Vorba lui Ciolacu: aşa începe reforma sănătoasă din interior! Hai că e de bine ! Mergem sigur spre victorie...".

Demisia lui Carmen Dan redeschide subiectul "10 august"

Imediat după demisia lui Carmen Dan a fost pus în discuţie un subiect sensibil, evenimentele din 10 august 2018. Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea a ţinut să reamintească faptul că a solicitat demisia acesteia în urmă cu aproape un an, după evenimentele din 10 august:

"Ştiţi foarte bine că eu în CEX-ul de la Neptun din 2 septembrie am solicitat demisa domniei sale în contextul 10 august. Acum, ce s-a întâmplat ulterior, orice demers este binevenit atunci când vine. Este acum un alt moment politic şi nu aş vrea faţă de un om care şi-a înaintat demisia să mai fac eu altfel de comentarii". Pe de altă parte, deputatul PNL Ovidiu Raeţchi, vicepreşedintele Comisiei de Apărare, a spus că demisia ministrului de Interne, Carmen Dan, este doar un prim pas către aflarea adevărului despre cele întâmplate pe data de 10 august 2018: "Demisia ministrului Carmen Dan reprezintă doar primul pas către aflarea adevărului despre 10 august. Toate documentele trebuie desecretizate, toate practicile îndoielnice trebuie verificate, toţi cei vinovaţi pentru blocarea violentă a dreptului de a protesta trebuie identificaţi şi traşi la răspundere. Umflarea aparatului de represiune politică în dauna poliţiei care asigură siguranţa de zi cu zi a cetăţenilor trebuie oprită".

Candidatul la prezidenţiale, motiv de discordie

Un alt subiect intens discutat, care în unele puncte are legătură şi cu remanierea îl reprezintă candidatul la prezidenţiale al PSD. Gabriela Firea susţine că partidul are dintre cine să aleagă: "Oricât am încerca că ocolim subiectul (candidatura la prezidenţiale - n.r.), el se află deja pe agenda publică şi vestea bună este aceea că PSD are dintre cine să aleagă. Vestea proastă este că zilele se scurg, trece timpul, celelalte partide au deja candidaţi la prezidenţiale, chiar preşedintele este în campanie de doi-trei ani şi cred că trebuie să recuperăm acest timp pierdut. Mi-aş dori foarte mult ca oamenii de stânga din România să se simtă reprezentaţi în aceste alegeri, să nu fie doar o participare formală, să facem figuraţie, să bifăm că ne-am înscris şi în aceste alegeri şi asta înseamnă în primul rând să ne dorim să câştigăm. Sunt unul dintre membrii PSD care îşi doreşte să câştige prezidenţialele pentru oamenii de centru şi pentru cei de stânga din România, dar pentru a câştiga e nevoie de câteva condiţii. În primul rând, să nu pornim cu şansa a doua sau să ne mulţumim cu faptul că, dacă nu e locul trei, măcar locul doi. Trebuie să ne dorim să fim învingători pentru România, nu pentru noi personal". Ea a pledat pentru "o discuţie foarte serioasă, cinstită şi pentru prezent şi pentru viitor" cu partenerii tradiţionali - de la ALDE, cu liderul Călin Popescu-Tăriceanu şi, de asemenea, cu foştii colegi din PRO România, respectiv cu liderul acestora, Victor Ponta. Cu toate aceste, chestionată dacă Tăriceanu ar fi candidatul potrivit pentru prezidenţiale, Gabriela Firea a făcut trimitere la faptul că politica înseamnă şi matematică.

În schimb, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, nu exclude posiblitatea constituirii unei alte alianţe electorale, în cazul în care PSD şi ALDE nu vor avea un candidat comun la alegerile prezidenţiale. Tăriceanu nu a exclus varianta unei alianţe electorale cu Pro România.

El a adăugat că a discutat cu colegii despre o posibilă candidatură a sa, aşteptată de mulţi din ALDE şi chiar din PSD, dar pentru acest lucru este nevoie de o susţinere cât mai largă.

La finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD, premierul Viorica Dăncilă, a declarat că va demisiona de la conducerea partidului în cazul în care candidatul social-democraţilor la alegerile prezidenţiale nu va ajunge în turul al doilea.

Dăncilă a afirmat: "Dacă candidatul PSD nu ajunge în turul II la alegeri (n.r. prezidenţiale), cu siguranţă se impune o demisie a mea din conducerea PSD".

Congresul care va valida candidatul social-democraţilor la alegerile prezidenţiale din luna noiembrie este programat pentru 3 august, conform deciziilor luate în şedinţa conducerii PSD.

Opinia Cititorului ( 4 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Poza e exceptionala!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. ...fotogenic...

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    a executat intocmai, desi nu chiar la timp, ordinul Presedintelui.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    FIX CA O ,, NECESITATE " FIZIOLOGICĂ ...

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Apanova
Patria Bank
Business Card
BTPay
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
Real Estate & Construction Forumwww.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roSCEBSMART TRANSFORMATION 2019
Cabinet de avocatTMPS