REMUS BORZA DUPĂ IEŞIREA DIN INSOLVENŢĂ A PRODUCĂTORULUI DE ENERGIE:"Voi paria banii pe care i-am câştigat la Hidroelectrica tot la această companie"

ANDREI MURGULEŢ
Ziarul BURSA #Companii / 22 iunie 2016

"Voi paria banii pe care i-am câştigat la Hidroelectrica tot la această companie"

Remus Borza, administatorul judiciar al Hidroelectrica, şi-a exprimat intenţia să cumpere acţiuni la oferta publică iniţială a companiei, după ce, ieri, Tribunalul Bucureşti a decis ieşirea companiei din insolvenţă.

"Dacă Hidroelectrica va fi listată aş dori să cumpăr acţiuni, aşa că banii pe care i-am câştigat la această companie o să-i pariez tot aici", a declarat, ieri, domnul Borza, în cadrul unei conferinţe de presă.

Domnia sa a adăugat că în cazul ofertei Hidroelectrica, va fi vorba de o suprasubscriere. În opinia sa, la o subscriere de un milion de euro, vor putea fi achiziţionate acţiuni de 200.000 euro.

Borza a spus că decizia instanţei nu este definitivă, dar este executorie.

"Insolvenţa Hidroelectrica a arătat că şi companiile statului pot genera încredere şi profit, dacă sunt administrate corect, această transformare din «Cenuşăreasa sistemului energetic românesc» în «perla coroanei» sau «regina balului» însemnând multă muncă şi asumare din partea echipei manageriale", a mai spus oficialul Euro Insol.

Remus Borza: "Onorariul nostru a reprezentat 0,21% din ce am generat plus valoare"

"Onorariul nostru a reprezentat 0,21% din ce am generat noi plus valoare la Hidroelectrica, nu am luat din banii ţării, nici din banii salariaţilor", a precizat Remus Borza, adăugând că administratorul judiciar, în orice procedură, ia între 3%-10% din ce găseşte în puşculiţa societăţii.

Domnia sa a mai subliniat: "A trebuit să ajustăm nivelul de salarizare. În 2012, la Hidroelectrica erau aproape 70 de prime, bonusuri, indemnizaţii, ajutoare care aveau o pondere de 59% în totalul venitului salarial. Doar 41% din venitul salarial retribuia munca efectiv prestată de salariat. Nu mi s-a părut just şi echitabil. Astfel, fondul de salarii s-a înjumătăţit de la 110 la 54 milioane euro".

Reprezentantul Euro Insol a adăugat că, în acest moment, compania nu mai are niciun leu datorie şi a achitat toate datoriile de 4,3 miliarde de lei, din surse proprii. În plus, societatea a realizat o cifră de afaceri de 2,4 miliarde de lei, în 2012, de trei miliarde de lei, în 2013, de 3,157 milioane de lei, în 2014 şi de 3,110 miliarde de lei, în 2015.

Potrivit acestuia, în 2012, compania avea un cost de producţie de 184 de lei pe MWh.

Domnul Borza a mai declarat: "În 2016, predăm celor doi acţionari, Ministerul Energiei şi Fondul Proprietatea, această societate cu indicatori care ar face invidioasă orice societate din România. Am tăiat în carne vie pe toate palierele de costuri. În primele trei luni de zile din 2016, am ajuns la un EBITDA de 68% din cifra de afaceri. În 2014 - 2015, EBITDA a fost de 63% din cifra de afaceri. Nicio altă companie înregistrată la Registrul Comerţului nu a obţinut astfel de indicatori. Acest lucru înseamnă că am avut un profit din exploatare de 500 de milioane de euro, din 800 de milioane de euro cifră de afaceri".

Totodată, de la pierderi de 700 de milioane de lei, în 2011 - 2012, compania a ajuns la un profit de 901 milioane de lei în 2013, de 1,157 miliarde de lei, în 2014 şi de 1,110 miliarde de lei, în 2015.

Oficialul Euro Insol a adăugat că, în anii în care s-a aflat în insolvenţă, producătorul de energie a acordat dividende de 1,6 miliarde de lei.

Pentru rezultatele obţinute la Hidroelectrica, Remus Borza a mulţumit colegilor de la EuroInsol, administratorilor speciali cu care a făcut echipă în aceşti patru ani, Remus Vulpescu, Gabriel Dumitraşcu, Bogdan Stănescu şi miniştrilor Constantin Niţă, Andrei Gerea, Răzvan Nicolescu şi Vlad Grigorescu.

De asemenea, domnul Borza a mai menţionat: "Sunt doi oameni de stat, care, în 2012, şi-au asumat un pariu care nu a părut din prima câştigător, Victor Ponta şi Daniel Chiţoiu. Aceştia şi-au asumat insolvenţa unuia dintre cei mai importanţi producători de energie ai statului român, Hidroelectrica".

După ieşirea din insolvenţă, Ministerul Energiei, acţionarul majoritar al Hidroelectrica, are în vedere listarea la bursă a unui pachet de 15% din acţiunile companiei. Fondul Proprietatea, care este singurul acţionar minoritar al Hidroelectrica, evaluează participaţia sa de 20% la 594 milioane de euro (676 milioane de dolari), ceea ce indică o valoare de 2,97 miliarde de euro pentru întreaga companie. Aceasta ar putea fi prima ofertă iniţială primară (IPO) a unei companii de stat din România, de la listarea Electrica, în 2014.

Grigorescu: "Următoarea etapă este selecţia unui Consiliu de Supraveghere profesionist şi integru"

Următoarea etapă în ceea ce priveşte Hidroelectrica este selecţia unui Consiliu de Supraveghere profesionist şi integru, care să sprijine dezvoltarea şi modernizarea capacităţilor de producţie şi creşterea eficienţei economice, a declarat, marţi, ministrul Energiei, Vlad Grigorescu, în urma anunţului privind ieşirea din insolvenţă a companiei.

Domnia sa a spus: "Salutăm decizia instanţei privind îndeplinirea condiţiilor de ieşire din insolvenţă a companiei Hidroelectrica, una dintre cele mai importante societăţi din energie. A fost parcurs un proces complex de restructurare, care a făcut din Hidroelectrica, astăzi, un pilon al Sistemului Energetic Naţional, o companie profitabilă, cu aspiraţii reale de a deveni inclusiv un lider regional în acest sector. Următoarea etapă este selecţia unui Consiliu de Supraveghere profesionist şi integru, care să dea companiei o viziune strategică şi care să sprijine dezvoltarea şi modernizarea capacităţilor de producţie şi creşterea eficienţei economice".

FP, îngrijorat că Hidroelectrica nu are un Consiliu de Supraveghere independent

Hidroelectrica nu are în prezent un Consiliu de Supraveghere independent selectat, iar acest lucru ar putea genera riscuri semnificative pentru companie în viitorul apropiat, a declarat Greg Konieczny, manager de portofoliu al Fondului Proprietatea, conform unui comunicat.

Domnia sa a spus: "Îndemnăm Ministerul Energiei să accelereze procesul de numire a unui nou Consiliu de Supraveghere, care ar trebui urmat de numirea unei echipe profesioniste de management executiv. În special acum, după ieşirea din insolvenţă, Hidroelectrica are nevoie de un management puternic şi hotărât, pentru a proteja valoarea creată pe parcursul acestui proces şi pentru a genera în continuare valoare pentru acţionarii actuali şi viitori, în condiţiile în care următoarea provocare importantă este listarea cu succes a companiei pe bursele de la Bucureşti şi Londra".

Pe de altă parte, reprezentanţii Fondului Proprietatea consideră că ieşirea din insolvenţă deschide drumul către oferta publică iniţială a Hidroelectrica, prima listare a unei companii de stat româneşti din ultimii doi ani şi cea mai mare listare din istoria pieţei locale de capital.

Fondul Proprietatea susţine listarea duală a Hidroelectrica, atât la Bursa de Valori Bucureşti, cât şi la London Stock Exchange, ceea ce va avea un impact pozitiv asupra pieţei de capital româneşti, şi, în acelaşi timp, va asigura accesul companiei la o bază mai extinsă de investitori la momentul IPO-ului şi ulterior, precum şi o vizibilitate mai ridicată, potrivit FP. "În plus faţă de participaţia de 15% pe care statul intenţionează să o listeze si pentru a contribui la o listare reuşită a companiei, Fondul Proprietatea a propus vânzarea în cadrul IPO-ului a unei participaţii de 5% din propria deţinere de 20%, precum şi a unei participaţii de 3,74% reprezentând drepturile de subscriere ale Fondului în cadrul procesului de majorare a capitalului", se arată în comunicatul Fondului.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. mi a fost teama sa scriu termopile ca sa nu de interpreteze. Ponta si Chitoiu...2 maestri care impreuna cu Georgescu si Chiritoiu nici macar data la care a fost emisa decizia UE in cazul Oltchim nu au stiut corect. Cica:-)Si spui acu matale ca te ai sacrificat pe altarul patriei. De ce nu gasim si noi papagalii raportul financiar pe 2015. Sa vedem si sa preamarim auditorul financiar care v a aprobat minunile pe care le azi facut. La 50 de milioane fond salarii o sa ramana avocatii si auditorii financiari sa ti produca curent, inteleptule...

    voi paria?la asta am ajuns?daaa...uite pariurile snn si romgaz...eu nu voi paria...mai bine pariez pt brexit :)

    globalizare+vindem tot, ca suntem deh datori...asadar, boticutza si straicutza si la cersit in vest...auzeam un papagal la tv...ne trebuie reindustrializare...pe bune?

    nu mai intru la niciun ipo de-al statului...m-am saturat de cosmetizare excesiva...numa sa isi vanda marfa unor fraieri...alti fraieri iau credit bancar si apoi in prima zi la listare vand pt 1-2 %...mie, care pun bani reali nu mi se merita absolut deloc, asa ca spalati-va pe cap cu mega tzeapa care vi se pregateste

    1. ZF 01.07.2012... intrarea in insolventa "absolut contraproductiva" si " o mica jonglerie damboviteana" . Domnul Bogza si mai genial...nu se raspunde" laun schmen cu un schmen" Ce e cel mai imbecil este ca au facut-o exact cand se discuta Grexit. Bagi Firma in insolventa cand nu are pierderi si modifici auditul ca sa aiba...Ce s o fi gandit domnul Toader de la KPMG? Ca merge ca la Oltchim si bagi in 2008 970 milioane pierdere retroactiv pe 2007...Aici e intr adevar nevoie de intelepciune:-)

    ... o mae TZEAPA ! exact cum a fost tzeapa si la Nuclearelectrica si la Romgaz !!!!

    1. la atatea tepe mai conteaza inca una TZEAPA mare si grasa trasa.)))))))))

    Mai oameni buni, ce se intampla la Hidroserv Bistrita de la Piatra Neamt e strigator la cer. Inainte de insolventa, prin masinatii politice, a fost uns director TOMA Suru, de la Bacau, colegul de infractiuni al lui Relu Fenechiu din Afacerea Transformatorul. Transformatoare vechi casate la firma a carui director era Suru , vopsite si revandute Electrica la pret de echipamente noi. Prejudiciul adus statului roman este imens. Datorita excrocheriilor si managementului defectuos, Suru a falimentat firma Sise Moldova Bacau iar acum, dupa plecarea lui Borza, cu complicitatea unor ţapi din politica, falimentează Hidroserv Bistrita. Fură şi fură...! Si nu-l vede nimeni! Oare?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2022
Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9192
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6852
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9737
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6962
Gram de aur (XAU)Gram de aur268.5155

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro