Reprezentanţii MECMA s-au întâlnit cu operatorii din industria de aluminiu

F. A.
Comunicate de presă / 2 august 2012

Reprezentanţi ai Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) s-au întâlnit ieri cu o delegaţie a operatorilor din industria de aluminiu pentru a analiza situaţia alimentării cu energie electrică în condiţii de siguranţă a companiilor care activează în acest domeniu, se arată într-un comunicat de presă remis astăzi redacţiei.

Din delegaţie au făcut parte reprezentanţi ai managementului Alro, reprezentanţi ai administraţiei publice locale din judeţele Olt şi Tulcea, precum şi ai sindicatelor din industria de aluminiu, se precizează în comunicatul de presă.

Principalul punct pe agenda întâlnirii a fost analiza impactului economic şi social, ca urmare a unei negocieri pur comerciale a contractelor de energie electrică, necesară funcţionării combinatelor Alro Slatina şi Alum Tulcea. Discuţiile au vizat consecinţele negative asupra macro şi micro economiei autohtone, în situaţia în care nu vor fi luate în calcul toate efectele provocate în plan vertical şi orizontal de o astfel de negociere.

În urma discuţiilor, atât reprezentanţii MECMA cât şi delegaţia operatorilor din industria de aluminiu şi-au exprimat preocuparea si disponibilitatea ca în urma analizelor fundamentate de datele economice şi sociale să identifice cele mai bune soluţii atât pentru economia locală, cât şi pentru întregul ansamblu al economiei autohtone, mai precizează comunicatul.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7640
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8104
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3851
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.6821

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb