Reprezentanţii "Prietenilor Coeziunii" s-au reunit la Bratislava

F.A.
Politică / 5 octombrie 2012

Prim-miniştrii şi reprezentanţii "Prietenilor Coeziunii", din Bulgaria, Cehia, Croaţia, Estonia, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia şi Spania, s-au reunit astăzi la Bratislava, pentru a discuta aspecte de interes comun privind Cadrul Financiar Multianual 2014-2020, arată un comunicat trimis redacţiei.

La reuniune au participat şi Preşedintele Parlamentului European şi Preşedintele Comisiei Europene.

"Uniunea Europeană se confruntă cu o criză fără precedent şi trebuie să mobilizeze toate instrumentele disponibile în vederea stabilizării economiei, în paralel cu restaurarea condiţiilor necesare pentru o creştere durabilă şi crearea de locuri de muncă. Bugetul european, şi politica de coeziune în special, ar trebui să joace un rol esenţial în acest sens. Nivelul general al resurselor alocate politicii de coeziune trebuie să fie în concordanţă cu propunerea Comisiei, în vederea îndeplinirii obiectivelor noastre comune. Orice reducere suplimentară faţă de propunerea Comisiei trebuie evitată. Finanţarea în cadrul politicii de coeziune trebuie să se concentreze, în continuare, pe regiunile şi statele membre cel mai slab dezvoltate, recunoscând în acelaşi timp necesitatea sprijinirii regiunilor ce nu se mai încadrează în obiectivul convergenţă şi a celor aflate în etapa de < < phasing-out > > în vederea atingerii unui nivel crescut de dezvoltare", se precizează în declaraţia comună a reprezentanţilor "Prietenilor Coeziunii".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3370
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7748
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7316
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3193
Gram de aur (XAU)Gram de aur642.8367

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb