Reţele Electrice România lansează o licitaţie de circa 40 milioane de lei achiziţia de posturi de transformare

I.S.
Comunicate de presă / 27 iunie, 11:56

Reţele Electrice România lansează o licitaţie de circa 40 milioane de lei achiziţia de posturi de transformare

Reţele Electrice România, parte din grupul PPC în România, a lansat pe platforma electronică de achiziţii publice SEAP o licitaţie publică cu o valoare maximă estimată circa 40 milioane lei (fără TVA), pentru achiziţia de posturi de transformare în anvelope complet echipate, care vor fi utilizate în proiectele de investiţii desfăşurate în perioada 2025 - 2027, potrivit unui comunicat emis redacţiei.

Prin această iniţiativă, compania îşi reconfirmă angajamentul pentru dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii de distribuţie a energiei electrice - un element esenţial în creşterea fiabilităţii sistemului şi adaptarea la provocările climatice şi la nevoile de consum în schimbare, ale clienţilor. Proiectul susţine obiectivele strategice de a asigura un serviciu de distribuţie mai eficient, flexibil şi aliniat nevoilor actuale, într-un context marcat de urbanizare accelerată şi dezvoltarea producţiei descentralizate.

„Investim în mod constant în reţeaua de distribuţie pentru a-i creşte performanţa şi rezilienţa, dar şi pentru a răspunde mai bine cerinţelor clienţilor noştri. Această achiziţie de posturi de transformare în anvelope din beton, cu echipamentele aferente, vine în sprijinul proiectelor noastre viitoare de modernizare şi extindere a reţelei în zonele în care operăm. Creşterea rezilienţei reţelei este esenţială pentru a face faţă evenimentelor climatice extreme şi pentru a asigura o furnizare sigură şi continuă de energie. Ne propunem să construim o infrastructură flexibilă, capabilă să se adapteze rapid la noile cerinţe tehnologice şi la dinamica consumului”, a declarat Mihai Peşte, Director General al companiei Reţele Electrice România.

În acest sens, compania va achiziţiona anvelope prefabricate echipate cu unităţi RMU (Ring Main Unit - unitate de distribuţie în inel) - echipamente compacte de comutaţie fără SF6 utilizate în reţelele de medie tensiune, care asigură alimentarea utilizatorilor, montate în reţele de până la 24 kV, adaptate pentru altitudini de maxim 1000 de metri deasupra nivelului mării.

Potrivit sursei, contractul va avea o durată de valabilitate de 48 luni. Pentru a încuraja practicile sustenabile, compania a inclus criterii specifice în procesul de selecţie. Astfel, ofertanţii care demonstrează utilizarea ambalajelor reciclabile vor beneficia de un scor suplimentar în evaluarea ofertelor tehnice. Acest aspect subliniază preocuparea companiei pentru protecţia mediului şi implementarea unor soluţii ecologice în lanţul de aprovizionare.

Această iniţiativă face parte dintr-un plan amplu de investiţii în infrastructura energetică, prin care compania urmăreşte reducerea pierderilor tehnologice, îmbunătăţirea calităţii serviciilor şi creşterea capacităţii de integrare a surselor regenerabile de energie în reţea.

Reţele Electrice România continuă planul de investiţii în 2025 pentru aria sa de responsabilitate, cu obiectivul de a construi o reţea de distribuţie a energiei electrice modernă, digitalizată şi pregătită să răspundă consumatorilor săi cu soluţii adaptate la noile realităţi ale tranziţiei energetice. Anul acesta Reţele Electrice România are în plan investiţii în valoare de peste 730 milioane lei. De asemenea, vor fi demarate proiecte cu finanţare atrasă din programele POIM şi Fondul pentru Modernizare în cele trei zone, Banat, Dobrogea si Muntenia, care se vor finaliza în perioada 2026-2029 în valoare de 1.4 miliarde lei, din care aprox. 340 milioane lei vor fi suportate din fonduri proprii.

Până la finalul anului 2025, numărul total de contoare inteligente instalate de societatea Reţele Electrice România va ajunge la aproximativ 2 milioane, cel mai mare volum atins de vreun operator de distribuţie de energie electrică din România.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0780
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3370
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4322
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9583
Gram de aur (XAU)Gram de aur458.2643

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb