Reuters: Canada cere oficial aderarea la Forţa Expediţionară Comună condusă de Regatul Unit

S.C.
Internaţional / 17 septembrie, 10:48

Sursă foto: Facebook/Mark Carney

Sursă foto: Facebook/Mark Carney

Canada a depus oficial o cerere pentru a se alătura Forţei Expediţionare Comune (JEF), o coaliţie militară condusă de Regatul Unit, în contextul în care Ottawa urmăreşte să-şi diversifice parteneriatele în domeniul apărării şi să reducă dependenţa de Statele Unite, relatează publicaţia Reuters, citată de Agerpres.

Anunţul a fost făcut miercuri de biroul premierului canadian Mark Carney, după o întâlnire a acestuia cu premierul britanic Andy Burnham, în nordul Angliei, informează sursa citată.

Forţa Expediţionară Comună reuneşte 10 state membre NATO, Danemarca, Estonia, Finlanda, Islanda, Letonia, Lituania, Olanda, Norvegia, Suedia şi Regatul Unit. Coaliţia a fost creată pentru consolidarea capacităţilor de răspuns rapid la situaţii de securitate, conform pulicaţiei.

„Premierul Carney a anunţat că Ottawa a solicitat în mod oficial aderarea la Forţa Expediţionară Comună şi a salutat sprijinul Regatului Unit pentru participarea Canadei la această iniţiativă importantă”, a transmis biroul premierului canadian, potrivit sursei.

Canada, membră NATO, urmăreşte în ultima perioadă consolidarea cooperării militare cu statele europene, în contextul eforturilor de diversificare a relaţiilor sale în domeniul apărării, conform publicaţiei citate.

În cadrul întâlnirii, Carney şi Burnham au discutat şi despre oportunităţile de cooperare în industria de apărare prin intermediul Programului Global de Luptă Aeriană (Global Combat Air Programme), un proiect pentru dezvoltarea unor avioane de vânătoare avansate. Canada a aderat la acest program în calitate de observator în iulie 2026, potrivit sursei.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2637
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5611
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5683
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1438
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.6662

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb