Reuters: Cinci miniştri de finanţe din UE cer o taxă pe profiturile excepţionale din energie

T.B.
Internaţional / 4 aprilie, 14:17

Reuters: Cinci miniştri de finanţe din UE cer o taxă pe profiturile excepţionale din energie

Cinci miniştri de finanţe din Uniunea Europeană cer introducerea unei taxe asupra profiturilor excepţionale ale companiilor energetice, ca reacţie la creşterea preţurilor la combustibili cauzată de războiul cu Iranul, potrivit unei scrisori trimise Comisiei Europene şi consultate de Reuters sâmbătă, transmite Reuters.

Miniştrii de finanţe din Germania, Italia, Spania, Portugalia şi Austria au făcut acest apel comun într-o scrisoare datată vineri, afirmând că o astfel de măsură ar transmite un semnal că „suntem uniţi şi capabili să acţionăm”, potrivit Reuters.

„Ar transmite, de asemenea, un mesaj clar că cei care profită de pe urma consecinţelor războiului trebuie să contribuie la reducerea poverii asupra populaţiei”, au scris ei, conform Reuters.

În scrisoare, adresată comisarului european pentru climă, Wopke Hoekstra, miniştrii au făcut referire la o taxă de urgenţă similară aplicată în 2022 pentru a face faţă preţurilor ridicate la energie, potrivit Reuters.

Uniunea Europeană ia în considerare reactivarea măsurilor de criză energetică pe care le-a utilizat în 2022, când Rusia a redus livrările de gaze, pentru a face faţă perturbărilor care se manifestă pe pieţele energetice din cauza războiului din Iran, a declarat marţi comisarul pentru energie, Dan Jorgensen, care a cerut europenilor într-o scrisoare să ia în considerare limitarea călătoriilor pentru a evita penuria de energie, au relatat la începutul acestei săptămâni Reuters şi POLITICO.

Vorbind după o reuniune virtuală a miniştrilor energiei din ţările UE, convocată pentru a discuta despre răspunsul lor la potenţiala criză, comisarul european pentru energie, Dan Jorgensen, a spus că planurile includ propuneri de limitare a tarifelor de reţea şi a taxelor pe energie electrică, potrivit Reuters şi POLITICO.

„Nu ştim cât va dura această criză. Şi, întrucât nu ştim cât de gravă va fi, pregătim, de asemenea, diferite oportunităţi şi posibilităţi care seamănă mai mult cu cele pe care le-am folosit în timpul crizei din 2022”, a spus comisarul pentru energie, citat de Reuters.

„Trebuie să acţionăm împreună, ca o adevărată Uniune”, a mai spus comisarul Dan Jorgensen, care consideră că statele membre „ar trebui să se abţină de la luarea unor măsuri susceptibile să crească consumul de combustibil”, potrivit Reuters.

UE ar putea reactiva măsurile din criza energetică din 2022 ca răspuns la războiul cu Iranul, iar guvernele sunt sfătuite să le ceară cetăţenilor să conducă mai puţin sau să renunţe la zboruri pentru a economisi combustibil, potrivit Reuters.

Ministrul Finanţelor Publice, Alexandru Nazare, a apreciat miercuri, la Conferinţa The Economist, că oficialii Comisiei Europene trebuie să „identifice rapid un cadru legislativ care să conceapă, în principiu, în ce cadru şi în ce posibilităţi se pot mişca statele europene” având în vedere criza generată de conflictul din Golful Persic, potrivit declaraţiilor sale.

„Cu siguranţă avem nevoie de o mai bună coordonare în cadrul Uniunii Europene, deci Comisia ar trebui să identifice rapid un cadru legislativ care să conceapă, în principiu în ce cadru şi în ce posibilităţi se pot mişca statele europene, mai ales că această criză o urmează pe cea din 2022 şi urmează să fie chiar de mai mare anvergură. Avem nevoie, deci, de instrumente, de o bună coordonare şi de consilii comune ECOFIN şi în domeniul energiei, deoarecere aceste instrumente trebuie tratate laolaltă”, a declarat Alexandru Nazare miercuri, la Economist Romania Government Roundtable 2026, organizată la Bucureşti de grupul editorial The Economist, potrivit declaraţiilor sale.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

“REIT-urile – cheia finanţării inteligente a României”
eset.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0978
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4169
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5318
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8451
Gram de aur (XAU)Gram de aur664.0863

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
*reclama uniprest_2026.jpg*}
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb