Reuters: Energia verde protejează unele state europene de şocul preţurilor declanşat de războiul din Iran

A.S.
Internaţional / 28 aprilie, 09:13

Sursa FOTO: PEXELS

Sursa FOTO: PEXELS

Declanşarea războiului împotriva Iranului a scos la iveală un decalaj între ţările europene: în timp ce Italia şi Germania înregistrează creşteri de peste 15-20% ale preţurilor en-gros la electricitate, ţări precum Franţa, Spania şi Albania resimt mult mai puţin şocul, datorită ponderii ridicate a energiei regenerabile în totalul producţiei lor de electricitate, potrivit Reuters.

De exemplu, hidrocentralele de pe râul Drin din Albania asigură peste 90% din producţia de electricitate a ţării şi o protejează de creşterile abrupte ale preţurilor la electricitate de când Statele Unite şi Israel au atacat Iranul pe 28 februarie, relatează Reuters. Albania a înregistrat preţuri medii la energie mai mici în martie faţă de anul trecut, datorită capacităţii hidroelectrice abundente, adaugă sursa.

Totuşi, Albania nu este complet ferită de efectele conflictului: „Conflictul cu Iranul a crescut presiunea în culise, în special asupra finanţelor publice. Sistemul se menţine stabil la suprafaţă, în timp ce tensiunea reală se acumulează pe dedesubt”, a transmis ministerul energiei din Albania, citat de Reuters.

Preţul de referinţă al energiei electrice pe piaţa angro, adică preţul la care marii producători şi furnizori de energie tranzacţionează electricitate între ei înainte ca aceasta să ajungă la consumatorul final, a crescut de la începutul războiului din Iran în Franţa cu mai puţin de 10%, iar în Italia cu peste 20%, pentru că Franţa se bazează pe energia nucleară pentru 70% din producţia de electricitate, în timp ce Italia generează mai mult de 40% din electricitate din gaze, informează Reuters. În Germania, care produce de asemenea energie din gaze, preţul a crescut cu 15%, transmite aceeaşi sursă.

Prin contrast, în Spania, care şi-a crescut rapid producţia de energie regenerabilă la aproape 60% din totalul energiei produse, preţurile au scăzut, conform aceleiaşi surse.

În ansamblu, ţările puternic dependente de petrol şi gaze se confruntă cu creşteri mai abrupte ale preţurilor: „Criza ridică pragul regional de preţ pentru toţi, dar ţările cu cea mai mică flexibilitate şi cea mai mare dependenţă marginală de combustibilii importaţi înregistrează cel mai puternic impact în volatilitate şi la preţurile de vârf”, a declarat Satyam Singh, analist la firma de cercetare energetică Rystad, citat de Reuters.

Ţările dependente de gaze, precum Italia, Germania şi Grecia, dispun toate de un anumit nivel de producţie solară, însă dependenţa de energie solară provoacă ceea ce se numeşte duck curve, unde preţurile sunt mici în mijlocul zilei, dar cresc brusc dimineaţa devreme şi după-amiaza târziu, relatează Reuters.

„Obiectivul pentru majoritatea acestor ţări, precum Italia şi Germania, este să producă o cantitate uriaşă de energie regenerabilă stocată pe termen lung, care să compenseze gazele. Va fi o provocare uriaşă”, a declarat Alessandro Armenia, analist de energie la firma de date şi analiză pentru mărfuri Kpler din Paris, citat de Reuters.

Şi unele ţări producătoare de cărbune, precum Polonia şi Serbia, au fost ferite de şocurile de preţ, deşi nu datorită energiei verzi, ci a combustibililor fosili produşi intern, notează Reuters. În Grecia, care are o producţie solară puternică, operatorul reţelei electrice doreşte ca o centrală pe lignit, programată pentru închidere, să rămână în funcţiune cel puţin încă un an, din cauza conflictului cu Iranul, informează aceeaşi sursă.

Comisia Europeană a elaborat planuri de reducere a taxelor pe electricitate în încercarea de a amortiza efectele războiului, deşi oficialii şi analiştii avertizează că cheltuielile statului ar putea creşte ca urmare, transmite aceeaşi sursă.

În Cipru, unde gospodăriile plătesc unele dintre cele mai mari preţuri la electricitate din UE, principalul furnizor de energie estimează creşteri de până la 20% până în august, din cauza dependenţei ridicate de combustibili importaţi, potrivit Reuters.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Teoria dobâzii
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară”
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0927
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3374
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5319
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8770
Gram de aur (XAU)Gram de aur655.5406

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb