Reuters: Gărzile Revoluţiei îşi consolidează puterea în Iran după moartea lui Khamenei

Iranul nu mai are, la două luni de la începerea războiului cu SUA şi Israelul, un arbitru clerical incontestabil la vârful puterii, o ruptură majoră faţă de ordinea politică de după 1979, scrie Reuters.

Republica Islamică a fost construită în jurul unui lider suprem cu autoritate finală asupra deciziilor esenţiale ale statului, însă uciderea ayatollahului Ali Khamenei în prima zi a războiului şi ascensiunea fiului său rănit, Mojtaba, au deschis o nouă etapă, dominată de comandanţii Corpului Gărzilor Revoluţiei Islamice, potrivit Reuters.

Mojtaba Khamenei rămâne formal în vârful sistemului, dar rolul său este mai ales acela de a legitima deciziile luate de generali, nu de a emite directive proprii, au declarat pentru Reuters trei persoane familiarizate cu deliberările interne.

Presiunea războiului a concentrat puterea într-un cerc restrâns, cu o linie mai dură, ancorat în Consiliul Suprem de Securitate Naţională, biroul Liderului Suprem şi Gărzile Revoluţiei, care domină acum atât strategia militară, cât şi deciziile politice cheie, potrivit oficialilor şi analiştilor iranieni citaţi de Reuters.

„Iranienii sunt extrem de lenţi în răspunsul lor”, a spus un înalt oficial pakistanez informat despre negocierile de pace dintre Iran şi Statele Unite, mediate de Islamabad, relatează Reuters. „Se pare că nu există o structură de comandă unică pentru luarea deciziilor. Uneori, le ia 2-3 zile să răspundă”, a adăugat oficialul.

Analiştii susţin însă că principalul obstacol în calea unui acord nu este lupta internă de la Teheran, ci distanţa dintre ce este dispus Washingtonul să ofere şi ce acceptă Gărzile iraniene de linie dură, notează Reuters.

Reprezentantul diplomatic al Iranului în discuţiile cu SUA a fost ministrul de externe Abbas Araghchi, căruia i s-a alăturat recent preşedintele parlamentului, Mohammed Bagher Ghalibaf, fost comandant al Gărzii Revoluţionare, fost primar al Teheranului şi fost candidat la preşedinţie, scrie Reuters.

Ghalibaf s-a impus în timpul războiului ca intermediar între elitele politice, de securitate şi clericale ale Iranului, însă pe teren interlocutorul central a fost comandantul IRGC Ahmad Vahidi, potrivit unei surse pakistaneze şi a două surse iraniene citate de Reuters.

Mojtaba Khamenei, grav rănit în atacul iniţial al Israelului şi SUA care i-a ucis tatăl şi alte rude, nu a apărut în public şi comunică prin intermediul asistenţilor IRGC sau prin legături audio limitate, din cauza constrângerilor de securitate, au declarat pentru Reuters două persoane apropiate cercului său restrâns.

Iranul a prezentat luni o nouă propunere Washingtonului, care prevede discuţii etapizate, cu problema nucleară lăsată iniţial deoparte până la sfârşitul războiului şi până la rezolvarea disputelor privind transportul maritim în Golful Persic, potrivit unor surse iraniene de rang înalt citate de Reuters.

Washingtonul insistă însă ca dosarul nuclear să fie abordat încă de la început, iar Alan Eyre, expert în Iran şi fost diplomat american, a declarat pentru Reuters că „Niciuna dintre părţi nu doreşte să negocieze”.

Ambele părţi cred că timpul va slăbi adversarul, Iranul prin influenţa asupra Strâmtorii Ormuz, iar Washingtonul prin presiune economică şi blocadă, a explicat Eyre pentru Reuters.

IRGC se fereşte să pară slab în faţa Washingtonului, iar preşedintele Donald Trump se confruntă cu presiunea alegerilor de la jumătatea mandatului şi are puţin spaţiu de manevră fără costuri politice, potrivit analizei citate de Reuters. „Pentru ambele părţi, flexibilitatea ar fi percepută ca o slăbiciune”, a spus Eyre.

Această prudenţă reflectă şi modul în care puterea este exercitată acum în Iran, unde Mojtaba este mai degrabă o figură de aprobare decât de comandă, iar deciziile sunt rezultatul unui consens instituţional dominat de securitate, potrivit surselor Reuters.

„Probabil că acordurile importante trec pe la el, dar nu-l văd cum ar putea să treacă peste Consiliul Naţional de Securitate. Cum ar putea să se opună celor care conduc efortul de război?”, a declarat analistul iranian Arash Azizi, citat de Reuters.

Figuri de linie dură precum fostul negociator nuclear Saeed Jalili şi un grup de parlamentari radicali şi-au sporit vizibilitatea prin retorică dură în timpul războiului, dar nu au influenţa instituţională necesară pentru a deturna deciziile, notează Reuters.

Mojtaba îşi datorează ascensiunea Gărzilor Revoluţiei, care i-au marginalizat pe pragmatici şi l-au susţinut ca garant al agendei lor de linie dură, scrie Reuters. Dominaţia tot mai mare a Gărzilor indică o politică externă mai agresivă şi o represiune internă mai strictă, potrivit surselor familiarizate cu cercurile interne de elaborare a politicilor.

Garda Revoluţiei îşi vede misiunea în păstrarea Republicii Islamice pe plan intern şi în proiectarea unei atitudini de descurajare în străinătate, potrivit Reuters. Această perspectivă acordă prioritate controlului centralizat şi rezistenţei la presiunea occidentală, mai ales în politica nucleară şi în influenţa regională a Iranului.

În practică, ideologia Gărzii modelează strategia, iar deciziile sunt ferm în mâinile sale, au declarat pentru Reuters persoane apropiate discuţiilor interne. Cu ţara în război şi Ali Khamenei eliminat, niciun actor din sistem nu pare să aibă capacitatea de a se opune Gărzilor.

Alegerea conducerii iraniene nu mai este între o politică moderată şi una dură, ci între o linie dură şi una şi mai dură, au spus pentru Reuters două surse iraniene apropiate cercurilor de putere. Chiar şi presiunile pentru o poziţie mai radicală au fost ţinute, până acum, sub control de Gărzi.

Schimbarea marchează transferul decisiv al puterii de la clerici către sectorul de securitate, potrivit Reuters. „Am trecut de la puterea divină la puterea dură”, a declarat Aaron David Miller, fost negociator american. „De la influenţa clerului la influenţa Corpului Gărzilor Revoluţiei. Aşa este guvernat Iranul”, a explicat el.

Procesul decizional s-a consolidat în jurul instituţiilor de securitate, iar Mojtaba acţionează mai degrabă ca figură centrală de coordonare decât ca factor unic de decizie, a declarat pentru Reuters Alex Vatanka, cercetător principal la Institutul pentru Orientul Mijlociu.

Iranul nu a dat semne de fractură sau capitulare la aproape nouă săptămâni de la începutul războiului, în pofida presiunii militare şi economice exercitate de Statele Unite şi Israel, notează Reuters.

Nu există dovezi ale unor rupturi fundamentale în interiorul sistemului sau ale unei opoziţii semnificative în stradă, a mai arătat Miller, potrivit Reuters.

Această coeziune sugerează că Gărzile şi serviciile de securitate conduc acum războiul, nu doar îl execută, scrie Reuters. Consensul strategic pare să urmărească evitarea revenirii la un război pe scară largă, păstrarea pârghiilor de influenţă, în special asupra Strâmtorii Ormuz, şi ieşirea din conflict cu o poziţie politică, economică şi militară mai puternică.