Emisari ai „Consiliului pentru Pace” al preşedintelui american Donald Trump s-au întâlnit la Cairo cu reprezentanţi ai Hamas într-o încercare de a salva armistiţiul din Gaza, aflat sub o presiune serioasă după ce Statele Unite şi Israelul au început bombardamentele asupra Iranului, au declarat pentru Reuters trei surse.
Potrivit sursei citate, întâlnirea desfăşurată în weekend este prima relatată public de la începutul războiului cu Iranul între gruparea militantă palestiniană şi acest consiliu, un nou organism internaţional condus personal de Trump, însărcinat cu supravegherea Gaza după încheierea războiului.
După întâlnire, Israelul a anunţat duminică faptul că va redeschide în curând singurul punct de trecere pentru pietoni dintre Gaza şi Egipt, închis de la începutul campaniei de bombardamente asupra Iranului. Una dintre surse a spus că crede că anunţul Israelului este un rezultat direct al întâlnirii dintre Hamas şi consiliu.
Înainte de războiul din Iran, planul lui Trump pentru Gaza era iniţiativa sa principală în Orientul Mijlociu.
Sursele au afirmat că reprezentanţii Hamas au avertizat consiliul că gruparea militantă palestiniană ar putea renunţa la promisiunile făcute anterior în cadrul armistiţiului din Gaza dacă Israelul va menţine noile restricţii impuse enclavei în timpul războiului cu Iranul.
Israelul a închis graniţele Gazei după declanşarea războiului, pe 28 februarie, argumentând că punctele de trecere nu pot funcţiona în siguranţă. Ulterior, a reluat fluxul limitat de bunuri şi ajutoare, însă a menţinut închis singurul punct de trecere pentru pietoni către Egipt, cel de la Rafah, situat la extremitatea sudică a Gazei. Duminică, Israelul a anunţat că va redeschide punctul de trecere în cursul acestei săptămâni, după o „evaluare de securitate”.
Reuters a relatat anterior că discuţiile privind dezarmarea Hamas - care ar urma să fie un element central al următoarei faze a planului lui Trump - au fost suspendate de la începutul războiului cu Iranul.
Una dintre surse a declarat că la discuţiile cu Hamas consiliul lui Trump a fost reprezentat de Aryeh Lightstone, un consilier american al emisarului special al lui Trump, Steve Witkoff. Celelalte două surse au spus că întâlniri la care urma să participe Lightstone figurau pe agenda discuţiilor, însă nu au putut confirma dacă acesta participase deja.
Sunt aşteptate şi alte întâlniri în cursul acestei săptămâni. Sursele au vorbit sub protecţia anonimatului, deoarece nu erau autorizate să discute public despre aceste negocieri.
Un oficial american a declarat că Lightstone a participat în ultimele zile la întâlniri legate de Gaza la Cairo, fără a confirma însă dacă s-a întâlnit cu delegaţia Hamas. Negociatorii americani continuă discuţiile cu partenerii regionali pentru a pune în aplicare planul în 20 de puncte al lui Trump pentru Gaza, a adăugat oficialul.
Guvernul israelian nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii privind posibilitatea ca decizia de redeschidere a punctului de trecere Rafah să fie rezultatul întâlnirii de la Cairo. Hamas a refuzat să comenteze.
Planul lui Trump pentru Gaza a început cu un armistiţiu în octombrie, care a lăsat Israelul în controlul a peste jumătate din teritoriul enclavei, în timp ce aproape toţi cei peste două milioane de locuitori ai acesteia au fost concentraţi într-o fâşie îngustă de teritoriu aflată sub controlul Hamas.
Iniţiativa părea să capete avânt în luna premergătoare războiului cu Iranul, inclusiv prin noi promisiuni de reconstrucţie şi prin perspectiva redeschiderii punctului de trecere Rafah.
Armata israeliană a continuat să lovească Gaza în timpul conflictului regional mai amplu, inclusiv în atacuri de duminică în care au fost ucise 12 persoane, dintre care nouă poliţişti. Armata a invocat ameninţări sau tiruri ale Hamas pentru a justifica aceste lovituri.
Un oficial palestinian familiarizat cu discuţiile de la Cairo a declarat că Hamas consideră că Israelul profită de războiul cu Iranul pentru a se sustrage obligaţiilor asumate în cadrul planului lui Trump. Israelul respinge această acuzaţie.
Planul lui Trump pentru Gaza depinde în parte de acceptarea de către militanţii Hamas a dezarmării în schimbul unei amnistii, măsură menită să deschidă calea reconstrucţiei enclavei şi retragerii suplimentare a forţelor israeliene.
Niciuna dintre surse nu a precizat dacă dezarmarea va fi discutată în cadrul discuţiilor de la Cairo din această săptămână.


















































Opinia Cititorului