Reuters: Muncitorii din Spania au declanşat prima grevă generală din ultimii 14 ani, pe fondul crizei locuinţelor

T.B.
Internaţional / 11 noiembrie, 11:24

Sursa - Unsplash

Sursa - Unsplash

Muncitorii spanioli au intrat miercuri în grevă generală, într-un protest de amploare faţă de criza locuinţelor accesibile, cu doar câteva săptămâni înainte de alegerile generale anticipate, informează Reuters.

Aceasta este prima grevă generală din ultimii 14 ani susţinută de cele mai mari două sindicate din Spania, UGT şi CCOO, alături de alte organizaţii sindicale şi asociaţii ale chiriaşilor, nemulţumite de creşterea chiriilor şi de evacuări, relatează Reuters.

„Nu ne vom opri până când nu vom transforma complet modelul de locuire din această ţară, astfel încât casele să servească drept locuinţe, nu intereselor unei minorităţi care trăieşte din chirii”, a declarat Alicia del Rio, purtătoarea de cuvânt a Uniunii Chiriaşilor din Madrid, citată de Reuters.

Spania se confruntă cu un deficit de aproximativ 750.000 de locuinţe, cifră care, potrivit băncii centrale, este aşteptată să crească la peste un milion până în 2028, informează agenţia de presă.

În condiţiile în care tot mai puţine persoane îşi permit să cumpere o locuinţă, cererea pentru închirieri a crescut semnificativ, punând presiune pe această piaţă. Potrivit Consiliului Tineretului din Spania, chiria medie de 1.176 de euro echivalează cu aproximativ 98,7% din salariul mediu lunar al unui tânăr din Spania, relatează Reuters.

Conform sindicatelor UGT şi CCOO, participarea la grevă a atins, în prima fază, 90% în porturi şi în sectorul auto, fiind raportată o „încetare totală a activităţii” în fabrici precum cea a Volkswagen din Navarra şi cea a SEAT din Barcelona. De asemenea, sindicatele au raportat o participare de 85% în industria cărnii, 82% în sectorul colectării deşeurilor şi 75% în sectorul energetic. În schimb, participarea a fost mai scăzută în domeniul sănătăţii şi al serviciilor sociale, de 38%, precum şi în serviciile poştale, de 35%, potrivit Reuters.

Greva generală vine după săptămâni de demonstraţii şi proteste, declanşate de evacuarea şi moartea ulterioară a unei femei în vârstă de 87 de ani, la Madrid. Aceste proteste, coroborate cu respingerea de către Parlament, luna trecută, a unor decrete guvernamentale menite să limiteze evacuările şi presiunea asupra chiriilor, l-au determinat pe premierul Pedro Sanchez să convoace alegeri pentru data de 29 noiembrie, informează Reuters.

Pentru creşterea chiriilor şi oferta insuficientă de locuinţe, Guvernul de la Madrid a dat vina pe opoziţia de dreapta, care administrează numeroase regiuni şi municipalităţi. Însă liderii sindicali şi mulţi dintre protestatari susţin că şi Guvernul central poartă responsabilitatea pentru criza locuinţelor, precum şi pentru cel de-al doilea accident feroviar mortal din Spania din acest an, relatează agenţia.

Marţi, mecanicii de locomotivă din Spania au intrat în grevă, solicitând investiţii mai mari în mentenanţă şi siguranţă, fapt care a dus la perturbări majore ale transportului feroviar, potrivit Reuters.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7617
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8052
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3946
Gram de aur (XAU)Gram de aur624.0791

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb