Preţul petrolului a consemnat noi creşteri vineri, pe fondul îngrijorărilor tot mai mari privind condiţiile de redeschidere a Strâmtorii Ormuz, în contextul în care Iranul, în colaborare cu Omanul, a propus interzicerea navelor considerate inamice şi aplicarea unor amenzi usturătoare celor care încalcă regulile propuse, transmite Reuters.
Contractele futures pentru petrolul Brent au crescut cu 80 de cenţi, adică 0,97%, ajungând la 83,29 dolari pe baril, în timp ce petrolul american West Texas Intermediate a urcat cu 64 de cenţi, respectiv 0,83%, la 77,93 dolari pe baril, notează publicaţia.
Cotroalele futures pentru petrol au încheiat şedinţa de joi cu o creştere de peste 3 dolari pe baril, în timp ce Iranul analiza un proiect de lege pentru interzicerea navelor americane şi israeliene din Strâmtoarea Ormuz, rută prin care tranzita aproximativ o cincime din petrolul şi gazul natural lichefiat al lumii înainte de izbucnirea războiului de la sfârşitul lunii februarie, conform sursei citate.
Deşi ambele cotaţii de referinţă se îndreaptă spre o scădere săptămânală de aproximativ 8%, evenimentele din această săptămână arată că ostilităţile dintre Iran şi Statele Unite ale Americii nu s-au încheiat, transmite Reuters.
„Factorul declanşator direct este reacţia pieţei la proiectul publicat de Iran privind condiţiile de tranzit prin Ormuz, care interzice navele americane şi israeliene şi cere altor ţări «inamice» să plătească compensaţii înainte de trecere”, a spus Lin Ye Vicepreşedinte pentru piaţa materiilor prime la Rystad Energy, adăugând că piaţa integrează confirmarea faptului că orice soluţie va fi un coridor gestionat şi condiţionat, nu o restaurare a fluxului normal, notează publicaţia.
Un parlamentar iranian a afirmat că o comisie parlamentară analizează un proiect de lege preliminar pentru interzicerea navelor americane, israeliene şi ale altor state considerate inamice din Strâmtoarea Ormuz, precum şi sancţionarea celor care încalcă restricţiile cu amenzi de până la 20% din valoarea încărcăturii, conform sursei citate.
Iranul solicită taxe între 5% şi 7% din valoarea încărcăturilor de la navele care utilizează strâmtoarea, timp în care Omanul discută despre taxe de circa 3%, iar Washingtonul nu doreşte nicio taxă, transmite Reuters. Patru surse din industrie au declarat că acordul propus este greu de aplicat din cauza sancţiunilor americane şi a clauzelor restrictive din asigurări privind orice plată, notează publicaţia.
„Semnalele din această săptămână privind un potenţial acord de tranzit Iran-Oman au generat o evoluţie extrem de fluctuantă a sentimentului pieţei, dar până în prezent au lăsat neclar ce trebuie să se întâmple pentru ca acordul să fie încheiat”, a spus Vandana Hari Fondator al furnizorului de analize Vanda Insights, conform sursei citate.
Între timp, rebelii Houthi din Yemen au declarat că au efectuat atacuri cu rachete şi drone asupra unor poziţii saudite din Marib şi Hadramout, în timp ce Donald Trump Preşedintele SUA, a declarat jurnaliştilor că consideră că războiul se va încheia curând, transmite Reuters.
















































Opinia Cititorului