Reuters: Prim-ministrul Australiei, Anthony Albanese, a promis să ofere sprijinul necesar statului Victoria, afectat de incendii de mai multe zile

A.F.
Internaţional / 25 februarie

Reuters: Prim-ministrul Australiei, Anthony Albanese, a promis să ofere sprijinul necesar statului Victoria, afectat de incendii de mai multe zile

Prim-ministrul Australiei, Anthony Albanese, a promis duminică să ofere sprijinul necesar statului Victoria, afectat de mai multe zile de incendii de vegetaţie care au distrus locuinţe, după ce autorităţile au avertizat că temperaturile ridicate ar putea intensifica incendiile săptămâna aceasta, informează Reuters.

''Vom oferi tot sprijinul de care este nevoie în Victoria'', a declarat Albanese în faţa reporterilor în oraşul Frankston, Victoria, potrivit unui transcript.

''Este o aducere aminte că trebuie să fim vigilenţi şi să continuăm să luptăm şi să acţionăm împotriva ameninţării pe care o reprezintă schimbările climatice'', a mai spus el.

Incendiile au ucis animale de la ferme, au distrus şase locuinţe şi au forţat peste 2.000 de persoane să părăsească localităţi din vest şi să se îndrepte spre oraşul Ballarat, situat la 95 de kilometri vest de capitala statului, Melbourne.

Australia suportă consecinţele unui model climatic de tip El Nino, asociat cu fenomene extreme cum ar fi incendii de vegetaţie, cicloane şi secete.

Peste 15 incendii de vegetaţie erau active duminică în statul Victoria, dintre care cel mai amplu, etichetat cu cel de-al doilea nivel de pericol, ardea în apropierea mai multor localităţi izolate, potrivit autorităţii pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă din acest stat.

Autorităţile regionale au spus că există temeri în ceea ce priveşte vremea săptămâna aceasta, în special miercuri şi joi, când sunt prognozate temperaturi extreme care ar putea înteţi flăcările.

Circa 1.000 de pompieri asistaţi de peste 50 de aeronave s-au luptat cu flăcările de la debutul incendiilor.

Cele mai recente două sezoane de incendii de vegetaţie în Australia au fost slabe în comparaţie cu ''Vara neagră'' 2019-2020, când incendiile de vegetaţie au distrus o regiune de mărimea Turciei, au ucis 33 de persoane şi circa 3 miliarde de animale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

hidroelectrica.ro
aages.ro
fedbet.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Apr. 2024
Euro (EUR)Euro4.9763
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6818
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1289
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8284
Gram de aur (XAU)Gram de aur356.8240

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
edevize.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
32.aicps.ro
roenergy.eu
AIESEC
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb