Preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a cerut Chinei să îşi protejeze economia fără a crea dependenţe economice şi vulnerabilităţi pentru alte ţări, criticând dezechilibrele comerciale dintre Beijing şi Europa, într-un discurs susţinut joi la Universitatea Peking, relatează Reuters.
„Este de înţeles că China doreşte să îşi protejeze economia împotriva şocurilor externe şi a influenţelor negative”, a declarat Steinmeier, avertizând însă că sporirea independenţei economice a Chinei nu trebuie să ducă la dependenţa altor state de piaţa chineză, potrivit Reuters.
Preşedintele german a abordat problema în contextul în care Uniunea Europeană consideră că deficitul comercial în creştere în relaţia cu China a devenit nesustenabil şi a avertizat că va utiliza toate mijloacele disponibile pentru a reduce acest dezechilibru, relatează Reuters.
Steinmeier a afirmat că firmele europene întâmpină dificultăţi în accesarea pieţei chineze, în timp ce pieţele europene sunt alimentate de volume mari de produse chinezeşti subvenţionate de stat, iar Beijingul impune restricţii asupra exporturilor de materii prime, potrivit Reuters.
Germania şi Franţa au propus, de asemenea, introducerea unui mecanism european de reacţie rapidă împotriva ţărilor ale căror acţiuni afectează interesele economice ale Uniunii Europene, China fiind una dintre ţările vizate de această iniţiativă, relatează Reuters.
Liderul german a subliniat că Europa doreşte să îşi păstreze baza industrială, dar s-a declarat încrezător că disputele economice dintre Bruxelles şi Beijing pot fi soluţionate prin dialog, potrivit aceleiaşi agenţii.
„Nu ne dorim o nouă confruntare între blocuri. Aceasta nu ar fi doar periculoasă pentru securitatea internaţională, ci ar reprezenta şi o pierdere economică pentru toată lumea”, a declarat Steinmeier, citat de Reuters.
Preşedintele german efectuează o vizită de cinci zile în China, care se încheie sâmbătă, iar vineri urmează să se întâlnească cu preşedintele chinez Xi Jinping, relatează Reuters.
Discuţiile dintre cei doi lideri au loc într-un moment în care Germania şi Uniunea Europeană încearcă să reducă dezechilibrele comerciale cu China, fără să întrerupă cooperarea economică dintre cele două părţi, potrivit Reuters.

























































Opinia Cititorului