Reuters: UE propune amenzi de până la 6% din cifra de afaceri pentru companiile care folosesc practici digitale înşelătoare

T.B.
Internaţional / 10 noiembrie, 07:46

Sursa - Unsplash

Sursa - Unsplash

Companiile care utilizează practici comerciale înşelătoare pentru a determina consumatorii să cumpere mai mult sau care vizează copiii cu publicitate personalizată riscă amenzi de până la 6% din cifra de afaceri anuală globală, potrivit unui proiect legislativ al Comisiei Europene, consultat de Reuters.

Noua reglementare, denumită Digital Fairness Act (DFA), urmează să fie prezentată miercuri de comisarul european pentru justiţie, Michael McGrath, relatează Reuters. Propunerea va trebui ulterior negociată cu statele membre şi Parlamentul European înainte de a putea intra în vigoare, potrivit agenţiei.

Proiectul urmăreşte să combată aşa-numitele „dark patterns”, tehnici de proiectare a site-urilor şi aplicaţiilor care manipulează utilizatorii pentru a face achiziţii sau a accepta condiţii dezavantajoase, scrie Reuters. Aceste practici ar urma să fie interzise în relaţiile comerciale dintre companii şi consumatori, notează agenţia.

Comisia Europeană propune, de asemenea, interzicerea publicităţii personalizate adresate copiilor şi consumatorilor vulnerabili, potrivit Reuters. Companiile care utilizează preţuri dinamice, precum cele pentru biletele al căror cost variază în funcţie de cererea în timp real, vor trebui să precizeze câte produse sau bilete sunt disponibile la preţul afişat, relatează agenţia.

O altă prevedere obligă platformele digitale să ofere utilizatorilor posibilitatea de a dezactiva funcţiile care încurajează utilizarea excesivă sau compulsivă a serviciilor online, scrie Reuters.

Organizaţia Finance Watch, care promovează protecţia interesului public în reglementarea serviciilor financiare, consideră însă că propunerile nu oferă suficientă protecţie persoanelor care investesc online, potrivit Reuters.

„Propunerile privind practicile de manipulare digitală merg în direcţia corectă, dar nu sunt suficient de ambiţioase pentru a proteja adecvat consumatorii de servicii financiare”, a declarat Peter Norwood, reprezentant al Finance Watch, relatează agenţia.

Digital Fairness Act reprezintă o nouă iniţiativă a Uniunii Europene de înăsprire a regulilor aplicabile marilor companii tehnologice, platformelor de comerţ electronic şi reţelelor sociale, scrie Reuters.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7734
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8335
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4056
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.5372

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb