Un petrolier care încărca petrol la terminalul conductei petroliere Caspian Pipeline Consortium (CPC), în largul coastei ruse a Mării Negre, a fost atacat şi avariat vineri de două drone, a semnalat operatorul terminalului, potrivit Reuters.
Petrolierul atacat, „Nordic Zenith”, este închiriat de compania americană ExxonMobil, informează Reuters.
Operatorul CPC nu a identificat vreo parte responsabilă pentru acest atac, ce survine în timp ce Ucraina desfăşoară o campanie intensă de lovituri cu drone asupra navelor ruseşti, în special petroliere, în Marea Neagră şi Marea Azov, relatează Reuters. Potrivit Kievului, între 6 şi 17 iulie Ucraina a lovit cu drone în total 159 de nave ruseşti, dintre care 42 în Marea Neagră şi 117 în Marea Azov, conform Reuters.
La rândul ei, Rusia a replicat prin bombardamente intense asupra infrastructurilor portuare ucrainene la Marea Neagră şi de asemenea asupra navelor acostate în porturile Ucrainei, potrivit sursei citate.
Potrivit CPC, în urma atacului cu drone un incendiu a izbucnit pe nava Nordic Zenith, dar a fost stins ulterior, conform sursei. Nave din apropiere au evacuat 13 membri ai echipajului, în timp ce alţi 9 au ales să rămână la bordul petrolierului avariat, ce a fost de asemenea retras din programul de încărcare, informează Reuters.
CPC este o conductă petrolieră de 1.510 km care conectează zăcămintele de petrol din Kazahstan de la Marea Caspică cu portul rusesc Novorossiisk de la Marea Neagră, informează Reuters. Petrolul încărcat la Novorossiisk este apoi transportat cu petroliere către pieţele mondiale, transmite Reuters.
Prin conducta CPC sunt transportate aproximativ 80% din exporturile de petrol ale Kazahstanului, potrivit sursei citate. Operaţiunile legate de aceste exporturi au fost perturbate în mod repetat de atacurile ucrainene asupra staţiilor de pompare din Rusia şi asupra terminalului maritim de încărcare din portul rus Novorossiisk, conform Reuters.






















































Opinia Cititorului