Reuters: Volkswagen analizează viitorul mărcii spaniole Seat

S.C.
Companii / 18 septembrie, 07:51

Reuters: Volkswagen analizează viitorul mărcii spaniole Seat

Volkswagen analizează viitorul mărcii spaniole Seat după încheierea actualului ciclu de producţie, iar compania ar putea renunţa la brand după 2030 şi concentra viitoarele modele asupra Cupra, pe fondul restructurării grupului şi al presiunii tot mai mari exercitate de producătorii auto chinezi, transmite publicaţia Reuters, citată de News.ro.

Constructorul german a precizat că viitorul Seat „dincolo de actualul ciclu de produse este încă evaluat” şi că sunt analizate mai multe scenarii pentru perioada de după 2030. Potrivit unei persoane implicate în discuţii, toate viitoarele modele ar urma să fie dezvoltate sub marca Cupra, în timp ce modelele Seat echipate cu motoare cu combustie ar urma să fie eliminate treptat, conform sursei.

„Nu vrem să menţinem două nume de marcă”, a declarat sursa citată de Reuters.

Seat, fondată în 1950 ca societate de stat şi preluată de Volkswagen în 1986, nu a mai lansat un model nou din 2020 şi a reprezentat mai puţin de 3% din livrările globale ale grupului Volkswagen în 2025, potrivit publicaţiei.

În schimb, Cupra, lansată în 2018, a depăşit anul trecut Seat la vânzări. Marca are deja trei modele complet electrice, inclusiv noul Raval, în timp ce Seat nu comercializează în prezent niciun automobil complet electric şi nu are astfel de modele planificate, conform sursei.

Conducerea Volkswagen a susţinut în repetate rânduri că investiţiile necesare pentru dezvoltarea unei game electrice Seat sunt dificil de justificat, în condiţiile în care marca nu este profitabilă, potrivit publicaţiei.

O eventuală dispariţie a Seat ar reprezenta un caz rar în industria auto, după retragerea unor mărci importante precum Mercury, Saturn şi Pontiac şi falimentul Saab la începutul anilor 2010, conform sursei citate.

Situaţia Seat reflectă presiunile mai ample cu care se confruntă industria auto. Vânzările cumulate ale producătorilor europeni, americani, japonezi şi sud-coreeni au scăzut cu 12,6 milioane de vehicule, respectiv 17%, între 2019 şi 2025, iar constructorii europeni au reprezentat aproape jumătate din acest declin, potrivit publicaţiei.

Producători chinezi precum BYD, SAIC Motor şi Geely au câştigat o parte importantă din cota de piaţă pierdută şi au intensificat concurenţa prin preţuri, în timp ce constructorii tradiţionali se confruntă cu o cerere mai slabă şi cu investiţii ridicate pentru dezvoltarea vehiculelor electrice, conform sursei.

Volkswagen nu este singurul grup care îşi concentrează resursele asupra mărcilor considerate prioritare. Stellantis îşi concentrează investiţiile pe patru dintre cele 14 branduri ale sale, Jeep, Ram, Peugeot şi Fiat, în timp ce Nissan îşi reduce capacitatea şi planurile pentru viitoarele modele, iar Jaguar Land Rover concediază angajaţi, potrivit publicaţiei.

Presiunile afectează şi industria auto din China. Potrivit AlixPartners, doar 15 dintre cele 129 de mărci de vehicule electrice care operează în prezent pe piaţa chineză ar urma să fie viabile financiar până în 2030, conform sursei.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2601
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5844
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5504
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1410
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.2678

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb