REVISTA PRESEI 05.10.2017

Willy Homner
Revista Presei / 05 octombrie 2017

REVISTA PRESEI 05.10.2017

ADEVARUL

Miting sindical în Piaţa Victoriei: "Paharul răbdării s-a umplut!"

Unul dintre cele mai mari proteste organizate de sindicalişti în ultimii ani a blocat, ieri, aproape complet Piaţa Victoriei, din Capitală. Mii de angajaţi din poliţie, sănătate, asistenţă socială, administraţie publică şi transporturi au ieşit în stradă ca arate că se opun măsurii de trecere a taxelor sociale de la angajator la angajat. Mitingul, organizat de Cartel Alfa şi de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor, a început la ora 11.00, la acţiunea de protest fiind aşteptate până la 10.000 de persoane. În Piaţa Victoriei au mărşăluit însă circa 7.000 de oameni, veniţi cu autocare sau microbuze din mai multe judeţe ale ţării. Protestatarii au purtat pancarte cu mesaje precum "Vă plătim să ne slujiţi, nu să ne batjocoriţi!", "Paharul răbdării s-a umplut!", "Dările mai mari decât veniturile?", sau "Trăiască guvernanţii aşa cum trăieşte poporul!".

Expert de securitate american: Pivotul strategic la Marea Neagră - precursor al unui Plan Marshall 2.0?

Europa are acum oportunitatea unică de a-şi întări securitatea militară oferită de NATO şi de a-şi întineri legăturile economice ale Uniunii Europene printr-o nouă iniţiativă. Această iniţiativă ar putea fi contemplată ca un Plan Marshall 2.0, dar fără să fie necesară subscrierea guvernului american. Un articol de săptămâna trecută făcea referire la un pivot la Marea Neagră. Acesta de acum dezvoltă modul în care un astfel de pivot ar putea cataliza o versiune din secolul XXI a vechiului Plan Marshall pentru a dezlănţui vastul potenţial economic care există în Europa de la nord la sud şi de la est la vest. Unele dintre aceste idei vor fi discutate la reuniunea anuală Bucharest Forum, co-sponsorizată de Institutul Aspen din România şi German Marshall Fund începând de astăzi.

Tudorel Toader a scuipat mâna care i-a fost întinsă

Opt dintre cei 18 membri CSM care au votat pachetul de legi ale Justiţiei elaborate de ministrul Tudorel Toader ar fi preferat să dea un aviz pozitiv, dar cu observaţii - şi nu aviz negativ, aşa cum au preferat ceilalţi zece membri. Cei opt - printre care şi şefa Înaltei Curţi, Cristina Tarcea - au sperat sincer la o soluţie necontondentă: avizăm pozitiv, dar rediscutăm cele 4-6 propuneri cu adevărat periculoase pentru sistemul judiciar. Dar ce a făcut Tudorel Toader cu această mână care i-a fost întinsă arată că au sperat degeaba: ministrul nu intenţionează să schimbe nimic din pachetul de legi, chiar dacă avizul a fost negativ. Judecătoarea Cristina Tarcea, şefa Înaltei Curţi, regretă acum că în CSM a votat cu opinia minoritară, după cum a declarat într-un interviu acordat Realitatea TV.

Oraşul cu cele mai mari chirii din ţară are 50.000 de studenţi fără cămin

Cele mai mari patru universităţi din Cluj-Napoca - Babeş-Bolyai, Universitatea Tehnică, Ştiinţe Agricole şi Universitatea de Medicină - au 71.000 de studenţi, care au la dispoziţie circa 15.000 de locuri în cămin. Singura asociaţie de chiriaşi din România, înfiinţată la Cluj-Napoca, susţine că piaţa trebuie reglementată şi, pe lângă soluţiile pe termen lung, propune şi o măsură care de mâine ar putea îmbunătăţi lucrurile, scoţând agenţiile imobiliare din schemă pentru că acolo se duc o mare parte din bani. Dacă s-ar înfiinţa o asociaţie imobiliară a chiriaşilor fără niciun fel de cost, pentru că beneficiază toată lumea de ea, asta s-ar elimina comisioane importante. Acum, preţul mediu solicitat pentru o garsonieră din arealul semicentral ajunge la 450 de euro pe lună.

PSD lasă UDMR cu ochii în soare

Proiectul de lege al UDMR care prevedea reducerea pragului de reprezentare de la 20% la 10% pentru folosirea limbii materne în administraţia publică locală a fost respins, miercuri, de Camera Deputaţilor, după ce 256 de aleşi au votat "împotrivă" şi doar 21 "pentru", cu toate că majoritatea PSD-ALDE negociase cu formaţiunea maghiară susţinerea iniţiativei cu un prag de 15%, potrivit unor surse politice. Însă, situaţia s-a schimbat ieri. La foc automat, în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, proiectul de lege a fost respins, după ce deputaţii din toate partidele, cu excepţia UDMR, au votat "împotrivă".

Comisia "Alegeri 2009" îşi caută de lucru: cere Guvernului să spună cum au fost numiţi prefecţii în urmă cu opt ani

Parlamentarii din Comisia specială de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009 au decis miercuri să ceară informaţii Secretariatului General al Guvernului cu privire la numirea prefecţilor şi şefilor de deconcentrate în aceeaşi zi, cu o lună înaintea alegerilor, a anunţat preşedintele comisiei, Oana Florea. Comisia de anchetă a luat act miercuri de decizia CCR care a constatat obligaţia şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, de a se prezenta în faţa Parlamentului şi de rezultatul scrutinului prezidenţial şi de a furniza informaţiile solicitate sau de a pune la dispoziţie celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, utile activităţii comisiei. Parlamentarii nu au putut însă avansa cu un calendar, în condiţiile în care decizia nu a fost publicată în Monitorul Oficial, şi aşteaptă şi motivarea acesteia.

Lovitură grea pentru regimul lui Kim Jong-un. Muncitorii nord-coreeni din China se întorc acasă

Numeroşi muncitori nord-coreeni de pe şantierele de construcţii din China sunt nevoiţi să se întoarcă acasă pe fondul sancţiunilor adoptate de Consiliul de Securitate al ONU după al şaselea test nuclear al regimului comunist de la Phenian, desfăşurat la începutul lui septembrie. Această măsură reprezintă o lovitură grea pentru dictatorul nord-coreean Kim Jong-un, care îşi asigură o parte din venituri reţinând din salariile concetăţenilor săi aflaţi în străinătate. Guvernul chinez a decis la 12 septembrie să nu mai prelungească vizele de şedere temporară pentru nord-coreeni şi să aplice reguli mai stricte în privinţa eliberării vizelor. De asemenea, companiile nord-coreene care desfăşoară activităţi în China au fost înştiinţate la 28 septembrie părăsească în termen de 120 de zile teritoriul chinez.

Ileana Daniela Dragne, noul director interimar al Tarom

Ileana Daniela Dragne este noul director general interimar al transportatorului naţional aerian Tarom, au declarat miercuri pentru News.ro reprezentanţii acţionarului majoritar al companiei, Ministerul Transporturilor. "Mandatul său este pe o perioadă de o lună de zile", au declarat miercuri pentru News.ro reprezentanţii acţionarului majoritar al companiei, Ministerul Transporturilor. Dragne a condus agenţia Tarom din Tel Aviv. Controversata achiziţie a celor două aeronave Boeing 737 de către Tarom pare să fie benefică companiei, având în veddere că, potrivit ministrului Transporturilor, au generat un profit care ar putea scoate Tarom din impas. Acestea au intrat în operare în luna iunie şi au generat deja un profit de circa 1,1 milioane de dolari.

BANCHERUL

CEC Bank vine cu cea mai bună dobândă pentru creditarea firmelor nou-înfiinţate prin Programul Start-up Nation

CEC Bank, banca deţinuta de statul român, a lansat o ofertă de creditare a firmelor nou-înfiinţate, care pot obţine fonduri nerambursabile (ajutor de minimis) de pana la 200.000 de lei prin programul guvernamental Start-up Nation, cu cea mai buna dobândă, comparativ cu celelalte doua bănci selectate să participe la acest program: Banca Transilvania si BCR. Astfel, CEC Bank a anunţat că acordă firmelor selectate in program credite punte, destinate finanţării acestora până in momentul in care acestea vor incasa banii de la stat, cu o dobândă fixa de 3,25% pe an si un comision de acordare de 0,75% din valoarea împrumutului, adică un cost total de 4%, comparativ cu 5,5% la BCR si 5,61% la Banca Transilvania.

COTIDIANUL

Preşedintele de mămăligă şi premierul de paie - Cornel Nistorescu

Săptămînile trecute, România a avut parte de una dintre cele mai măgulitoare atitudini politice europene. La o reuniune a Parlamentului European, Jean-Claude Juncker a spus: "Dacă dorim o consolidare a frontierelor noastre externe, atunci trebuie să deschidem imediat spaţiul de liberă circulaţie Schengen către Bulgaria şi România. Trebuie de asemenea să primim Croaţia ca membru în Schengen, odată ce îndeplineşte criteriile". Cum au reacţionat Klaus Iohannis şi premierul Mihai Tudose la această declaraţie, să-i zicem istorică? N-au tresărit, n-au salutat-o, n-au folosit momentul ca pe un prilej de a relua succesele obţinute de ţara noastră în chinuitorul marş de integrare europeană. Şi cum cei doi au fost de mămăligă şi de paie şi n-au ştiut nici să salute şi nici să speculeze momentul, jocul european al intereselor s-a întors împotriva noastră.

Fără limite şi ruşine, gruparea Pandele-Firea a intrat în Guvern

Decizia de numire a lui Iulian Clişeru în funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorităţii Competente de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 633 din 3 octombrie 2017. Iulian Clişeru este soţul Speranţei Clişeru, mâna dreaptă a primarilor din Voluntari şi Bucureşti. Speranţa Clişeru a condus multă vreme afacerile lui Florentin Pandele, iar de când soţia lui a câştigat Capitala, s-a mutat la Bucureşti. Speranţa Clişeru este consilier personal al primarului general Gabriela Firea şi membru în consiliile de administraţie Companiei Municipale Pază şi Securitate Bucureşti S.A. şi în Compania Municipală Dezvoltare Durabilă Bucureşti SA.

Golănia studiilor de fezabilitate

Fostul ministru al Lucrărilor Publice Nicolae Noica reclamă banii cheltuiţi cu nemiluita pe studii de fezabilitate din 1997 până în 2008. Fostul demnitar afirmă că cele mai multe studii au fost plagiate după cele realizate cu mai mulţi ani în urmă, în proporţie de 90%. Firmele care se "laudă" cu aceste studii au căpuşat instituţiile statului, de la care au "furat bani publici". Nicolae Noica aduce un exemplu fascinant: harta reţelei de autostrăzi realizată de inginerul Mihail Manoilescu în 1938 şi planul de amenajare pe teritoriul naţional a reţelelor de căi rutiere, aprobat prin Legea 363 din 2006. În plus, Noica suprapune şi reţeaua de drumuri expres din 2015, din care rezultă diferenţe minore, nejustificate de banii plătiţi de Ministerul Transporturilor.

CURENTUL

Statul poliţienesc PSD: Olguţa Vasilescu anunţă că va introduce infracţiunea de neplată a taxelor către stat

Începând din 1 ianuarie 2018, toate contribuţiile sociale vor trece din sarcina angajatorului in sarcina angajatului. Prezentă aseară la Antena 3, ministrul Muncii a anunţat că vor reintroduce infracţiunea privind neplata contribuţiilor cu reţinere la sursă. Prevederea a fost declarată neconstituţională în luna august 2015 dar pesediştilor nu le pasă. Deşi angajatorul declară contribuţiile şi plăteşte penalităţi şi majorări dacă întârzie plata, celor aflaţi acum la putere nu le este suficient, ci vor să-i şi bage la închisoare pe cei care întârzie plata. Şi desigur că aici vor fi afectaţi micii întreprinzători care au şi ei doi-trei angajaţi, mai întârzie, care mai plătesc, achită şi majorări, şi penalităţi dar plătesc până la urmă.

CURIERUL NATIONAL

Cele două ţări din interiorul României

Diferenţa dintre oraşele mari ale României şi celelalte zone este una imensă atât în ceea ce priveşte creşterile şi descreşterile demografice, cât şi condiţiile de trai. Diaspora românească este reprezentată de un număr extrem de mare de oameni, anul acesta ridicându-se la 4 milioane în Europa şi 6 milioane în toată lumea. Procentul românilor care au intenţia de a se întoarce definitiv acasă este de 57%, iar motivul primar pentru care vor să facă acest lucru este pentru regăsirea "cuibului", aceştia dorind să fie din nou acasă.

Russia Today ne avertizează: După Catalonia urmează România?

Postul Russia Today a dedicat, marţi seară, o întreagă emisiune tendinţelor secesioniste din câteva ţări europene, după şocul resimţit în Europa după referendumul de independenţă din Catalonia. La loc de cinste pe harta prezentată în timpul emisiunii apărea şi ţara noastră. Se cunosc deja conflictele mocnite din Ţinutul Secuiesc, iar Kremlinul speculează un posibil nou referendum de independenţă a unei regiuni. Votul de duminică al cetăţenilor din Catalonia pentru obţinerea independenţei aduce din nou în discuţie problema tuturor regiunilor din Europa în care există neînţelegeri atunci când vine vorba despre câştigarea autonomiei.

Ce venituri şi-au declarat la stat maneliştii şi artiştii

Fiscul îi descoperă pe cei care nu îşi declară integral sau deloc veniturile obţinute pe la nunţi şi botezuri fie ca urmare a unor reclamaţii, fie dacă se constată că există diferenţe foarte mari între veniturile înregistrate în acte şi cheltuielile mult prea mari realizate de acele persoane. În timp ce artiştii cu notorietate câştigă chiar şi 2.000 de euro pentru o prestaţie de o oră, cea mai mare sumă declarată la stat pe 2016 echivalează cu un câştig de circa 1.000 de euro pe lună, în medie.

Tabletele sunt prea scumpe pentru mulţi elevi

Mulţi dintre elevi nu-şi permit să-şi cumpere o tabletă, astfel le este imposibil la ore să înveţe dintr-un manual digital, relatează stiri.tvr.ro, noteaza B1TV. Învăţâmântul românesc vrea să treacă la utilizarea de manuale digitale, ceea ce ar însemna ca elevii să nu mai aibă un ghiozdan îngreunat de cărţi, ci doar o tabletă cu toate informaţiile de care au nevoie. Problema este că o parte mare din elevii din România nu au bani pentru tablete. Ministrul Educaţiei şi-ar dori ca în trei ani să existe Internet în toate şcolile din România.

Regiunea Silezia vrea autonomie în Polonia

În Polonia a început procesul de înfiinţare a Partidului Regional Silezian, apropiat de Mişcarea de Autonomie a Sileziei, scrie ziarul polonez RZECZPOSPOLITA, citat de Rador şi HotNews. După înregistrare este planificat congresul fondator al partidului - poate chiar în acest an. Iniţiativa înfiinţării Partidului Regional Silezian a fost anunţată de Mişcarea pentru Autonomia Sileziei şi Uniunea Sileziei Superioare în iunie acest an. Ideile principale ale mişcării sunt o autoconducere cât mai permisivă şi activitatea în favoarea regiunii. Silezia este o regiune împărţită între trei ţări: Polonia, Cehia şi Germania. Iniţiatorii Partidului Regional Silezian se dezic categoric de separatism şi anunţă că o parte a programului planificat al partidului se va baza pe legea actuală (privind între altele autonomia voievodală).

EVENIEMNTUL ZILEI

Scandal monstru la Comisia SRI. Daniel Dragomir cere arestarea preventiva pentru divulgarea secretelor

La o zi după ce membrul PNL în Comisia SRI şi fostul preşedinte al acesteia, Cezar Preda, a declarat că PSD şi ALDE au un plan secret în privinţa audierii fostului ofiţer Daniel Dragomir, cel din urmă a reacţionat pe blogul său. În legătură cu prezenţa lui Dragomir la Comisia SRI, Preda a susţinut că PSD şi ALDE doresc o nouă Comisie de anchetă pe această temă, pentru a ţine subiectul cald. Totodată, reprezentantul Opoziţiei a mai subliniat că preşedintele Comisiei, Claudiu Manda, a avut întâlniri cu fostul ofiţer SRI chiar înainte de şedinţele în care acesta era audiat. Cezar Preda a mai declarat la Digi24 că Daniel Dragomir a indicat punctual doar doi ofiţeri SRI care ar fi comis abuzuri: pe Florian Coldea şi pe Dumitru Dumbravă.

Ce a PĂŢIT Banciu. NU VA MAI FACE emisiunea de la ora 23. Motivele deciziei

Postul TV B1 a anunţat o schimbare de ultimă oră. Radu Banciu nu va mai face emisiunea sa de la ora 23:00. Nu este vorba e o plecare, ci de mutarea orei de transmisie a show-ului. "Lumea lui Banciu" se mută de la ora 20:00. Jurnalistul i-a spus lui Silviu Mănăstire : "Puţină lume s-ar fi aşteptat să mi se sape groapa practic din această direcţie, adică din interior. Ştii cum e, şi în istorie, cele mai multe trădări sunt interne, din apropiere, dar nu m-aş fi gândit la venirea ta aici. Într-un timp atât de scurt, practic din asta mi se trage. Mi se trage de la tine, aveai o pastilă de cinci minute şi apoi ţi-ai întins emisiunea şi m-ai scos pe mine".

JURNALUL NATIONAL

Autostrada-fantomă a înghiţit până acum 10 milioane euro

Experţii în construcţii trag un semnal de alarmă cu privire la situaţia autostrăzilor care continuă să lipsească din România. Master Planul Ministerului Transporturilor a rămas doar un vis frumos, iar cea mai controversată autostradă care încă nu a fost realizată, dar a înghiţit deja peste zece milioane de euro, doar pentru studiile de fezabilitate şi stabilirea traseului, este Piteşti-Sibiu. După mai mult de zece ani în care nu s-a reuşit construirea autostrăzii Piteşti-Sibiu, o simplă analiză a studiilor de fezabilitate şi a traseelor schimbate de mai multe ori arată că firmele care au lucrat la acest proiect au folosit aproximativ aceleaşi date, încasând banii de mai multe ori pentru aproape acelaşi luccru.

Miting cu 10.000 de oameni în Piaţa Victoriei. Sindicaliştii europeni pârăsc guvernul României la UE

Mai multe sindicate şi-au anunţat intenţia de a organiza un miting de amploare, astăzi, în Piaţa Victoriei, pentru a protesta împotriva intenţiei Guvernului de a transfera plata contribuţiilor sociale de la angajator la angajat. Potrivit sindicatelor, peste 10.000 de persoane vor participa la proteste. Între timp, în opoziţia faţă de această măsură s-au raliat şi mai multe sindicate internaţionale, care şi-au arătat suportul faţă de colegii din România şi au notificat organismele europene cerându-le să convingă guvernul ţării noastre să renunţe la idee. Sindicatele din România, care se opun intenţiei guvernului de a transfera plata contribuţiilor sociale de la angajator la angajat sunt sprijinite în protestele lor de mai multe organizaţii sindicale internaţionale.

Tudose: Preţul carburantului nu a crescut din cauza supraaccizei; vom continua discuţiile cu transportatorii

Premierul Mihai Tudose a declarat miercuri că preţul carburanţilor nu a crescut din cauza supraaccizei, ci a faptului că preţul barilului de petrol s-a mărit, influenţat şi de fenomenele meteo din Golful Mexic. "Dacă faceţi o analiză pe ce înseamnă creşterea preţului la barilul de petrol, influenţată de fenomenele meteo din Golful Mexic, o să vedeţi că nu a crescut deloc din cauza accizei, aşa cum am bănuit şi am pronosticat. Domniile lor (transportatorii - n.r.) invocă o similitudine cu alte ţări din UE unde se returnează o parte din acciză la transportatori. Am zis că o să avem o discuţie când ne-am întâlnit luna trecută, continuăm discuţiile cu domniile lor. Ameninţă cu greva? Noi ce să spunem, să nu facă?", a afirmat Mihai Tudose în Piaţa Victoriei, unde a făcut declaraţii alături de liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu.

Datoria publică creştere mai repede decât PIB-ul, iar investiţiile statului se prăbuşesc

La sfârşitul anului 1989, România era singura ţară din lume care reuşise să-şi plătească datoria externă. Lăsând la o parte costul imens plătit de economie şi de populaţie pentru această sforţare uriaşă, după 28 de ani ne aflăm exact la polul opus. România trăieşte pe datorie, iar creşterea ei este de neoprit. Nivelul datoriei publice totale s-a apropiat periculos de 40% din PIB, nivel considerat de cei mai mulţi analişti ca fiind maxim în cazul nostru. Pericolul vine din faptul că prea puţini bani ajung în economie pentru a crea plusvaloare. În anul 2008 când s-a declanşat criza economică, datoria publică a României era de 69 de miliarde de lei, iar la ieşirea din criză, în 2010, ea crescuse spectaculos la aproape 160 de miliarde de lei, ceea ce însemna circa 30% din PIB.

NATIONAL

Deputat PSD retinut, DNA confirma "National" !

Iata ca, dupa seria de dezvaluiri din "National" din ultima vreme cu privire la disjungerea unui dosar din mega-ancheta "POLARIS", dupa ce inclusiv emisari ai Departamentului Justitiei din SUA s-ar fi interesat la Bucuresti de stadiul cercetarilor, procurorii anticoruptie l-au retinut pe Eduard Martin, fost deputat PSD si nepotul lui Dumitru Martin, cel aflat deja in penitenciar dupa ce magistratii federali din Sacramento l-au condamnat la 13 ani de inchisoare dupa ce a incercat sa mituiasca un ofiter FBI sub acoperire! Insa aceasta retinere inevitabila produce deja frisoane printre multi politicieni care ajunsesera pe culmile Puterii pe vremea mandatului de premier al lui Victor Ponta.

Meciul granzilor: Tiriac vs Isarescu

Miliardarul Ion Tiriac i-a declarat razboi guvernatorului BNR Mugur Isarescu, marul discordiei fiind Arenele Bancii Nationale inchise in prezent din cauza lipsei avizului ISU. Cuibusorul de nebunii al bancherilor. Surse parlamentare sustin ca baza sportiva "Arenele BNR" nu a fost modernizata, ci lasata in paragina, in conditiile in care, acolo, puteau avea loc competitii sportive internationale. "Bancherii, atat din bancile private, cat si din BNR, merg si joaca tenis acolo, organizeaza evenimente in interes personal, aceasta baza este folosita numai de sistemul bancar", sustin unele voci.

Halep a razbunat jumatate din tenisul mondial

Simona Halep, cap de serie numarul 2 si locul 2 mondial, s-a calificat in sferturile de finala ale turneului WTA Premier Mandatory de la Beijing (China), dupa ce a invins-o, in premiera, pe Maria Sarapova, numarul 104 mondial, scor 6-2, 6-2. O victorie exceptionala care a razbunat o gramada de alte jucatoare. De fapt, marea victorie a Simonei, dupa sapte meciuri castigate de rusoaica, mai reprezinta ceva. Racheta si loviturile Simonei au razbunat cel putin jumatate din jucatoarele de tenis care s-au intalint cu Sarapova pe teren. De ce? Pentru ca rusoaica, cu declaratiile ei de o aroganta total nejustificata, nu a iertat nici o adversara. Limba ei cea ascutita are calificative nemagulitoare pentru toata lumea si nimeni nu are prajina atat de lunga pentru a-i ajunge la nas.

China: Partidul e-n toate, si-n cele private

In 1978, anuntand demararea reformelor economice, fostul presedinte Deng Xiaoping a rostit istorica fraza: "Nu conteaza ce culoare are pisica, alba sau neagra, important e sa prinda soareci". Intre timp, pisica a devenit ditai tigrul asiatic dar dresorii Partidului Comunist Chinez n-au iesit la pensie. Mai multi conducatori ai firmelor straine instalate in China si-au manifestat ingrijorarea cu privire la faptul ca celulele partidului comunist, instalate in sanul acestor firme sau corporatii, se amesteca si intervin in afacerile lor. Vara trecuta, directorii a 12 mari firme europene prezente in China s-au reunit la Beijing pentru a-si declara ingrijorarea in fata rolului crescut al partidului in activitatile firmelor straine.

ROMANIA LIBERA

Beizadele PSD şi consilieri ai lui Meleşcanu, avansaţi la excepţional

Ministrul de Externe a împărţit gradele diplomatice unor apropiaţi PSD, neveste de diplomaţi, consilieri personali şi diplomaţi controversaţi. Avansările s-au făcut în numele Zilei Diplomaţiei Române. Ziua Diplomaţiei Române este sărbătorită cu mare fast în fiecare an, pe 1 septembrie. Anul acesta, ministrul Meleşcanu, în semn de altruism, i-a pricopsit cu grade diplomatice pe Ioana Gheorghiaş, consiliera secretarului de stat George Ciamba şi fiica lui Mugurel Gheorghiaş de la Tel Drum, pe Adriana Ciamba, consulul general de la Ankara şi soţia lui ­George Ciamba, dar şi pe Dănuţ Neculăescu, fiul şefului organizaţiei de pensionari PSD Dâmboviţa. Totodată, a fost avansată şi Livia Taloş, consiliera lui Meleşcanu.

Cât va creşte rata la bancă dacă ROBOR ajunge la 2%, 3% sau 4%

Specialiştii avertizează că indicele ROBOR, care reflectă dobânda cu care băncile se împrumută între ele, va creşte în raport cu inflaţia. Bogdan Dumitrescu, conferenţiar universitar doctor, Departamentul de Monedă şi Bănci din cadrul ASE, a analizat impactul evoluţiei ROBOR asupra ratelor lunare plătite de către debitorii care au contractat credite ipotecare şi a construit scenarii pentru a arăta care ar putea fi consecinţele asupra acestora ale unor majorări şi mai abrupte ale dobânzilor de pe piaţa interbancară. În acest scop, a luat în calcul un credit în sumă de 250.000 lei (echivalentul a circa 54.350 euro), acordat în intervalul 1 octombrie 2013 - 29 septembrie 2017, pe o perioadă de 30 de ani la o dobândă variabilă ROBOR3M + 2 puncte procentuale, caracteristici similare celor din programul "Prima Casă."

ZIARUL FINANCIAR

Comisarii europeni atacă evaziunea şi frauda fiscală din Europa

Margrethe Vestager, cel mai războinic dintre comisarii europeni, a deschis noi fronturi în lupta cu evaziunea fiscală practi­cată de marile corporaţii atacând Amazon şi Apple şi pe complicii gigantului american de tehnologie, în timp ce comisarul Pierre Moscovici a prezentat o serie de măsuri pentru descurajarea fraudei cu TVA. Propunerile ar trebui să mărească sumele colectate ca taxe de la companiile de tehnologie. În această luptă a apărut şi o problemă pe care Vestager ar vrea mai degrabă s-o evite: Jean-Claude Juncker, şeful ei, este criticat că a fost unul dintre complicii de rang înalt ai multinaţionalelor evazioniste cât a fost premierul Luxemburgului, un paradis fiscal.

Avertismentul celei mai mari bănci americane, JPMorgan: Băncile centrale riscă să declanşeze următoarea criză financiară

Acţiunile băncilor centrale de reducere a bilanţurilor proprii riscă să declanşeze o nouă criză financiară, avertizează Marko Kolanovic, strateg al celei mai mari bănci americane, JPMorgan, scrie Financial Times. Băncile centrale sunt aşteptate să înceapă anul viitor procesul de restrângere a bilanţurilor, ajunse la aproximativ 15.000 miliarde de dolari. Activele financiare au fost achiziţionate în decursul a peste un deceniu, timp în care băncile centrale au susţinut cu banii astfel injectaţi pe pieţe revenirea economică. "Astfel de ieşiri (sau lipsă de intrări noi) ar putea duce la scăderi ale activelor şi probleme de lichiditate şi ar putea provoca o criză financiară", a declarat Kolanovic, care a mai emis avertismente similare în trecut.

Consumul a crescut spectaculos în august, dar ar putea fi cântecul de lebădă de dinaintea declinului

Dinamica vânzărilor din comerţul cu amănuntul - cel mai bun indicator pentru evoluţia consumului privat - s-a accelerat în august, situaţie ce reflectă, potrivit economiştilor, creşterea venitului disponibil al populaţiei, situaţie care are drept revers, după cum se vede în ultimele zile, creşterea inflaţiei ce determină, la rândul ei, majorarea dobânzilor bancare. Potrivit datelor publicate ieri de INS, în august faţă de iulie, cifra de afaceri în comerţul cu amânuntul a crescut cu 7,4% ca serie brută (2,3% serie ajustată). În august, faţă de august trecut, cifra de afaceri în comerţul cu amănuntul a avansat cu 15,9% ca serie brută (12,6% ajustat), în vreme ce pe primele opt luni avansul a fost de 9,3% ca serie brută (8,4% ajustat).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Sănătate şi FARMA - Sistemul sanitar, sub valul al IV-lea”
Dtlawyers
BTPay
Apanova

Curs valutar BNR

15 Oct. 2021
Euro (EUR)Euro4.9484
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2646
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.6171
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8523
Gram de aur (XAU)Gram de aur244.4451

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

eximbank.ro
certificateorigine.ro
gerocossen.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
invietraditia.ro
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro