Abonament gratuit
Videoconferinţa “Investiţii imobiliare şi achiziţii publice în pandemie”Videoconferinţa “Investiţii imobiliare şi achiziţii publice în pandemie”

REVISTA PRESEI 06.06.2019

A.A.
Revista Presei /

REVISTA PRESEI 06.06.2019

Adevărul

Bărbatul în casa căruia se ascundea ucigaşul poliţistului Cristian Amariei a fost reţinut pentru 24 de ore. A muşcat-o de nas pe prietena lui

Publicaţia "Adevărul" scrie:" Poliţiştii Secţiei 3 din Timişoara l-au reţinut pentru 24 de ore pe bărbatul de 31 de ani, care aseară şi-a bătut prietena, în timp ce se afla în faţa unei societăţi comerciale din oraş.

Bărbatul în casa căruia se ascundea ucigaşul poliţistului Cristian Amariei a fost reţinut petru 24 de ore. Întâmplarea nu are însă nicio legătură cu cazul lui Ioan Lepa, criminalul săltat de mascaţi, marţi, din casa bunicii celui reţinut acum. Bărbatul a fost săltat de poliţişti pentru că şi-a bătut concubina. "Poliţiştii Secţiei 3 din Timişoara au reţinut pentru 24 de ore un bărbat de 31 de ani, care aseară a lovit o femeie de 27 de ani, în timp ce se afla în fata unei societati comerciale din oraş. Acesta a fost introdus în Arestul Poliţiei Timiş, urmând ca joi, 6 iunie, să fie prezentat Pachetului de pe lângă Judecătoria Timişoara cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Bărbatul este cercetat pentru lovire şi alte violenţe şi pentru ameninţare", au transmis cei de la IPJ Timiş".

Bancherul

BNR cere Guvernului sa cheltuie mai putin, sa obtina venituri mai mari si sa faca investitii si reforme structurale, nu sa stimuleze consumul

Publicaţia "Bancherul" scrie că: " Banca Nationala a Romaniei (BNR) considera ca cea mai mare provocare careia trebuie sa-i faca fata economia Romaniei in urmatoarea perioada este nivelul prea mare al asa-ziselor deficite gemene (cel bugetar si cel al contului curent), motiv pentru care cere Guvernului sa ia masuri pentru reducerea treptata a acestora, prin taierea cheltuielilor publice, sporirea veniturilor la buget, investitii in infrastructura, atragerea de fonduri europene si reforme structurale, in detrimentul consumului.

Avertismentul a fost lansat astazi in cadrul prezentarii de catre BNR a primului raport asupra stabilitatii financiare din acest an, in care "tensionarea echilibrelor macroeconomice interne", jargonul utilizat pentru cele doua deficite, a fost pozitionat pe primul loc pe harta riscurilor, fiind considerat un risc sistemic ridicat.

In precedentul raport, din decembrie 2018, acest risc figura doar pe locul patru pe harta riscurilor, fiind considerat un risc sistemic moderat, dupa cele privind deteriorarea increderii investitorilor in economiile emergente, incertitudinile privind evolutiile economice din UE (Brexit si situatia datoriilor suverane din zona euro) si riscul de nerambursare a creditelor contractate de catre sectorul neguvernamental".

Cotidianul

Apelul "susţinătorilor" PSD; Salvarea PSD şi salvarea statului român

Publicaţia Cotidianul scrie: " Înfrângerea PSD în alegerile europarlamentare din mai (dar şi la referendumul urii, pe care nu a ştiut să îl contracareze) riscă să devină una strategică dacă, sub efectul panicii, liderii săi nu înţeleg că nu au suferit decât un accident tactic.

În realitate nu este vorba despre o înfrângere veritabilă. Numărul de voturi obţinut de principalul partid de guvernământ în valoare absolută este aproximativ egal cu cel furnizat de electoratul său captiv (fidel) din totdeauna. Ţinând seama că din 1990 încoace o parte a votanţilor săi tradiţionali a dispărut din motive biologice, rezultatul este chiar miraculos. Aceasta cu atât mai mult cu cât inclusiv "trădarea acoperiţilor" pontişti şi sabotajul familiei Firea-Pandele la nivelul celui mai mare bazin electoral al ţării, Bucureştiul, au mai deturnat voturi spre profitul altora. Dacă şi acelea ar fi trecute în contul social-democraţilor naţionali (unele chiar erau acolo înainte de a fi "redistribuite" altor partide) s-ar ajunge la aproximativ 30%, ceea ce arată că erodarea susţinerii populare ca efect al guvernării a tins spre zero".

Naţional

Dancila face pace cu Bruxellesul. Ce castiga Romania?

Publicaţia "Naţional" scrie: " Departe gandul de a creiona un altfel de portret al primului-ministru. Nicidecum, Viorica Dancila ramane acelasi personaj cocosat de gafe si rateuri, insa chiar si asa trebuie sa admitem ca, pe zi ce trece, isi indreapta coloana, devenind un jucator care trebuie luat in seama pe scena politicii. Cine-i canta prohodul dupa momentul retinerii lui Liviu Dragnea (in special pontistii disperati sa revina in fruntea PSD) nu doar ca acum isi inghite vorbele, dar cu priviri nauce asista la o adevarata lectie de politica externa si diplomatie.

In ultimele luni, pozitionandu-se de-a curmezisul intereselor Bruxellesului, Dancila n-a facut decat sa atraga atentia asupra sa. Iar prin discursul fulminant avut in luna octombrie in plenul Parlamentului European, si-a castigat respectul adversarilor din Occident. Carora, dupa ce le-a aratat pisica suverana, le-a facut o invitatie la dialog si negociere. O afacere de tip win-win, posibila de acum incolo, dar putin probabila pe cand Dragnea domnea peste Romania".

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie