REVISTA PRESEI 21.09.2017

Willy Homner
Revista Presei / 21 septembrie 2017

REVISTA PRESEI 21.09.2017

ADEVARUL

Cum vor influenţa alegerile din Germania viitorul UE?

Scrutinul din 24 septembrie este cel de-al optulea de la reunificarea Republicii Federale încoace. Se ştie deja cine va câştiga. Creştin-democraţii (CDU/CSU) au un avans considerabil - peste 15% - în faţa social-democraţilor (SPD). În chestiunile europene, diferenţele din campanie au fost minime: ambii candidaţi au promis, de pildă, stoparea negocierilor cu Ankara. În schimb, atitudinea faţă de Washington îi separă pe Merkel şi Schulz, al doilea fiind anti-american. Cât priveşte Rusia, cancelara a declarat că nu ar face vreodată ce a făcut fostul cancelar social-democrat Schröder, un apropiat al lui Putin, cooptat recent în board-ul Rosneft. Schulz a criticat, în schimb, politica faţă de migranţi a Angelei Merkel, susţinând că fondurile de solidaritate cu ceilalţi europeni trebuie condiţionate de asumarea unei cote de străini.

Fenomene meteo extreme: uraganele devastează Caraibele, iar meteorologii anunţă o perioadă glaciară pentru Europa

Cele cinci uragane care s-au format pe rând în bazinul Atlanticului şi au măturat Caraibele până în Statele Unite au intensificat dezbaterea legată de fenomenele meteo extreme. Oamenii de ştiinţă încearcă să afle dacă această raritate ar putea deveni ceva obişnuit pe fondul încălzirii globale. Între timp, meteorologii anunţă o nouă perioadă glaciară pentru Europa. După cum explică specialistul Alex Sosnowski de la AccuWeather, "temperaturile de la suprafaţă a oceanelor le pot afecta semnificativ pe cele ale zonelor riverane". Clima din Europa, în special din Londra, Amsterdam, Paris şi Lisabona, se poate răci cu câteva grade.

Furtuna din Bucureşti a ucis un om

Furtuna care s-a abătut miercuri asupra Capitalei a făcut o victimă. Un bărbat a murit după ce un copac s-a prăbuşit peste el pe Şoseaua Viilor. În ţară, doi oameni au murit în judeţul Vaslui după ce au fost loviţi de fulger. Ciclonul mediteranean care trece pe deasupra României a produs pagube materiale în mai multe localităţi, unde au fost inundate străzile, copaci au fost doborâţi iar unele clădiri au rămas fără acoperiş. Furtuna a lăsat mii de gospodării din Vrancea şi Dâmvoviţa fără curent electric. Potrivit purtătorului de cuvant al ISU Vrancea, Cristina Duţă, în şase localităţi au fost semnalate avarii la reţeaua de curent electric.

Republica Băluţă. Primarul Sectorului 4 taie şi spânzură

Urmaşul lui Piedone la şefia Primăriei Sectorului 4 se transformă, pe zi ce trece, într-un mic dictator. Ridicarea abuzivă a chioşcurilor de ziare se alătură altor gafe marca "Daniel Băluţă" precum eliminarea servciilor de pază din şcoli şi tăierea burselor pentru elevi. Proprietarii de chioşcuri spun că, până să ocupe Daniel Băluţă scaunul la conducerea Primăriei Sectorului 4, nu au avut niciodată probleme cu autorităţile locale. Acum, însă aceştia reclamă că urmaşul lui Piedone le ridică abuziv chioşcurile.

Iohannis, în discursul de la ONU: Conflictele prelungite din regiunea Mării Negre rămân o ameninţare serioasă

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, în discursul susţinut în cadrul Adunării Generale a ONU, că, în continuare, conflictele din regiunea Mării Negre rămân "o ameninţare serioasă" pentru România şi ţările din jur, subliniind în acelaşi timp că societatea contemporană se confruntă mai multe probleme, cum sunt terorismul sau migraţia. Liderul de la Palatul Cotroceni a punctat şi faptul că România susţine în continuarea înfiinţarea unei Curţi Internaţionale pentru combaterea terorismului. Nu în ultimul rând, şeful statului a pledat pentru susţinerea cât mai largă a României pentru ocuparea unui loc în Consiliul de Securitate al ONU în mandatul 2020-2021.

Mica hoţomănie, încurajată prin lege: secretizarea achiziţiilor publice de valoare limitată

Achiziţii publice de valoare mai mică vor fi ţinute departe de ochii publicului şi fără filtrul sistemului electronic. Cel puţin aşa prevede un proiect de lege iniţiat de un grup de parlamentari UDMR, în frunte cu liderul Kelemen Hunor, şi de mai mulţi parlamentari PSD. Lor li s-au adăugat şi parlamentari ALDE, dar şi trei parlamentari PNL: Ben-Oni Ardelean, Gavrilă Ghilea şi Corneliu Olar. Concret, iniţiatorii propun eliminarea obligativităţii introducerii în sistemul electronic privind achiziţiile publice (SEAP) a achiziţiilor directe (respectiv cele mai mici de 13.519 lei pentru produse şi servicii şi mai mici de 441.730 lei în caazul lucrărilor), care nu necesită procedura completă a achiziţiilor publice, sub valoarea de 10.000 de lei.

De ce sunt atât de nervoşi pesediştii?

La o primă vedere, lucrurile merg foarte bine pentru PSD şi nu ar trebui să existe motive de nervozitate. De fapt, din punct de vedere politic, partidul domnului Dragnea se află în cea mai bună situaţie, din câte ar fi putut să spere în ultimii ani. Şi atunci de ce sunt membrii şi simpatizanţii partidului din ce în ce mai irascibili şi mai agresivi? De ce atât de mulţi pesedişti au aclamat agresiunea fizică şi şi-au exprimat convingerea că şi alţii merită un tratament similar? De ce creşte dicursul urii, al distrugerii adversarilor politici şi a celor care au alte păreri? Aflat pe culmile puterii, PSD ajunge să deconteze incompetenţa personajelor pe care le-a pus la butoane. Oricât de mult ar funcţiona propaganda, lipsa de profesionalism, măsurile pompieristice, desele schimbări şi răzgândiri, încep să se vadă din ce în ce mai clar pentru toată lumea. Şi asta enervează.

Guvernul Tudose joacă alba-neagra cu salariile românilor

Salariile românilor sunt în pericol să scadă, din cauza faptului că Guvernul vrea să mute contribuţiile sociale datorate de angajator în sarcina angajatului. Singurul mod în care salariaţii nu vor suferi dacă Guvernul va transfera contribuţiile plătite de angajator către angajaţi, începând cu 1 ianuarie 2018, este dacă vor fi îndeplinite simultan trei condiţii: Guvernul scade nivelul contribuţiilor de la 39,33% la 35%, odată cu mutarea lor, Executivul micşorează impozitul pe venit de la 16% la 10%, iar angajatorii sunt de acord să crească salariul brut cu valoarea contribuţiilor transferate către angajaţi.

Lista lui Dragomir: 11 jurnalişti, 15 politiceni şi 13 oameni de afaceri sunt "deconspiraţi" ca ofiţeri SRI

Preşedintele Comisiei pentru controlul SRI, Claudiu Manda, a declarat miercuri că a primit de la fostul ofiţer Daniel Dragomir lista cu cele 65 de persoane pe care el le-a indicat pentru a fi audiate, pe aceasta regăsindu-se 11 persoane din presă, 15 din politică, 11 ofiţeri şi foşti ofiţeri SRI şi 13 oameni de afaceri. Preşedintele Comisiei parlamentare de control asupra activităţii SRI, senatorul PSD Claudiu Manda, a declarat marţi că fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir a prezentat la audieri probe în ceea ce priveşte mandatele de ascultare pe presupuse fapte de terorism sau conexe şi cum erau prelungite acestea.

Păgubiţii FNI execută silit ASF

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) susţine că nu poate fi executată silit de către creditorii FNI doar pentru că a preluat drepturile şi obligaţiile CNVM şi că îşi va apăra drepturile şi interesele, ce pot fi lezate de decizia Judecătoriei Sector 5 Bucureşti, care a admis cererea Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Investitorilor. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) nu a infirmat iformaţiile potrivit cărora ar putea ffi executată silit de creditorii FNI, susţinând doar că va iniţia o acţiune în instanţă împotriva acestei decizii, pentru că "nu există temei legal, în prezent, pentru executarea silită a ASF în calitate de succesoare în drepturi şi obligaţii ale CNVM"

BANCHERUL

Curtea Europeană de Justiţie a decis că împrumuturile in CHF sau alte valute trebuie rambursate in moneda in care au fost acordate, la cursul zilei, nu la cursul istoric, cum cer avocaţii, dar cu o condiţie: ca băncile sa-si fi informat adecvat clienţii

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis că împrumuturile in valuta (franci elveţieni - CHF, euro sau alte monede străine) acordate de băncile româneşti trebuie rambursate in moneda in care au fost acordate, la cursul zilei, nu la cel istoric, din momentul in care au fost acordate, înainte de criza din 2008, după cum cer in instanţe unii avocaţi, printre care Gheorghe Piperea. Cu toate acestea, au subliniat judecătorii europeni, băncile trebuie sa-si informeze adecvat clienţii cu privire consecinţele unui credit in valută, respectiv majorarea semnificativă a ratei lunare in cazul deprecierii monedei in care-si încasează veniturile. Instanţele de judecată, in cazul in care constată ca informarea clienţilor nu a fost suficientă, pot declara clauza de rambursare a creditului la cursul zilei ca fiind abuzivă si in consecinţă să impună plata ratelor la cursul istoric.

COTIDIANUL

De ce urăşte PSD-ul ziarele? - Cornel Nistorescu

De cînd Gabriela Firea a devenit primar, difuzarea a devenit o ţintă. Supărată că alţii încearcă să supravieţuiască, Gabriela Firea (cea care a îngropat două publicaţii - Săptămîna Financiară şi Financiarul) a lansat şi campania de modernizare a difuzării. Adică a distrugerii ei, ca şi a modernizării traficului, ca şi cea a preluării activităţii pe cele zece companii ale primăriei. Adevărul este că socialiştii români, de cînd au apărut ei în 1990, sub toate numele pe care le-au avut, au boicotat sau chiar au urît de moarte presa din România. Nu stătea drepţi şi nu trecea pe lîngă aiurelile sau abuzurile PSD. PSD-ul este cinic. Acceptă cîteva modalităţi de finanţare. Se face partener cu tot felul de posturi de televiziune şi ziare şi cu ocazia evenimentelor organizate în comun strecoară furtunul alimentării cu benzină către rezervoarele respectivului grup. Ceilalţi n-au decît să crape!

Cu un ochi la România, Ungaria zâmbeşte Cataloniei

Ungaria "va respecta voinţa poporului" dacă regiunea Catalonia va organiza referendumul pentru independenţă programat pe 1 octombrie, a anunţat luni guvernul de la Budapesta. "Voinţa populară este cea care contează întotdeauna, aceasta este poziţia", a spus purtătorul de cuvânt Zoltan Kovacs. "Este o problemă internă pentru popoarele spaniol şi catalan şi ar trebui să fie decizia lor, respectăm decizia populară, asta este democraţia", a spus Kovacs. Poziţia Ungariei, singulară acum printre statele membre UE şi total opusă poziţiei instituţiilor UE, a fost adoptată cu un ochi la teritoriile locuite de maghiari în România, Slovacia, Ucraina sau Serbia şi altul la mişcările separatiste tot mai ample din Europa şi din lume.

Trump la ONU: un discurs bun sau "o nebunie periculoasă"?

"Distrugerea totală" a Coreei de Nord, "misiune sinucigaşă", "regimuri depravate", "dictaturi corupte", un acord nuclear cu Iranul care este "o ruşine" pentru SUA, sunt printre termenii folosiţi de preşedintele SUA la tribuna ONU, care au pus comunitatea internaţională pe jar şi au stârnit reacţii dintre cele mai diverse. "Oare Trump chiar crede că, dacă mai adresează câteva ameninţări belicoase Coreei de Nord, Phenianul va renunţa la armele nucleare? Ar fi firesc ca Kim Jong-un să considere că armele nucleare sunt cele care îl apără de un război iniţiat de SUA", scrie The Washington Times, o idee subliniată deseori şi de Vladimir Putin.

Pinalti, scăpat de puşcărie

Fostul primar din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, zis Pinalti, condamnat la închisoare în dosarul Microsoft, a fost eliberat condiţionat. Pinalti a părăsit, miercuri după-amiază, Penitenciarul de Maximă Siguranţă Ploieşti, după ce a fost eliberat condiţionat, fără să facă vreo declaraţie. A fost aşteptat de o maşină, cu şofer, în care a urcat şi a plecat. Tribunalul Prahova a respins, miercuri, contestaţia procurorilor DNA la decizia Judecătoriei Ploieşti, care admisese deja cererea de eliberare condiţionată a fostului primar. Decizia Tribunalului este definitivă, astfel că fostul primar a fost eliberat condiţionat.

CURIERUL NATIONAL

CFR, aproape aruncat la groapa de gunoi a istoriei

Politica Uniunii Europene este orientată clar spre promovarea transportului feroviar specificând foarte clar că investiţiile în reţelele de transport trebuie direcţionate în proporţie de minimum 55% către proiectele feroviare şi nu mai mult de 25% către transportul rutier. România, însă, se situează la polul opus al acestei orientări, investiţiile în infrastructura rutieră fiind de 5-8 ori mai mari decât în cea feroviară. Se creează astfel o discriminare inadmisibilă, promovată de statul român impotriva propriei reţele de cale ferată, cu un impact dezastruos asupra operatorilor de transport feroviar de marfă şi de călători care înregistrează o diminuare continuă a cererii de servicii în favoarea celorlalte moduri de transport.

Emmanuel Macron îşi pierde - sondaj după sondaj - popularitatea în rândul francezilor

56% dintre francezii chestionaţi consideră că Emmanuel Macron "nu este un bun preşedinte". Acest rezultat aparţine ultimului sondaj de opinie Oxoda, realizat pentru "L'Express", "France Inter" şi presa regională. Acelaşi sondaj mai arată că 64% dintre francezi nu doresc, de asemenea, ca în urma apropiatelor alegeri pentru reînnoirea a jumătate din membrii Senatului, partidul "En Marche" al lui Macron să deţină majoritatea şi în această cameră a Parlamentului Franţei.

Studiu KeysFin. Afacerile transportatorilor români depăşesc nivelul istoric de 10 miliarde de euro

Creşterea economică şi investiţiile semnificative în parcul national auto de marfă au dus piaţa transporturilor la un nivel istoric, depăşind anul trecut graniţa de 10 miliarde de euro. Peste 34.000 de firme, cu 156.000 de angajaţi, asigură, înprezent, transportul de marfă în ţară şi în străinătate. România a devenit, înultimii ani, unul dintre jucătorii cei mai activi la nivel european. StudiulKeysFin, care ia în calcul datele comunicate de firme la Ministerul Finanţelor şi Registrul Comerţului, face o radiografie detaliată a evoluţiei sectorului transporturilor în ultimii şase ani. Pe fondul creşterii economice şi, implicit, a volumului de marfă, afacerile firmelor din acest sector au avansat semnificativ, depăşind anul trecut nivelul de 47 de miliarde de lei, cu 14 miliarde de lei peste rezultatul din 2012.

Petre Daea: România este Italia, Spania şi Austria la un loc

Ministrul Petre Daea este de părere că România este cu mult peste Italia, Spania sau Austria, în ceea ce priveşte biodiversitatea. Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale spune că ursul şi capra neagră reprezintă "o laudă a ţării" şi "un peisaj mirific", făcând din ţara noastră un exemplu pentru alte state. "Ursul şi capra neagră, o laudă a ţării, un peisaj mirific, o zonă de respect faţă de natură a omului, dar uneori ea înţeapă interesul existenţial al fermierilor. (...) Avem multe de făcut, pentru că, altminteri, omul nu se lasă înfrânt nici de mistreţ, nici de urs şi caută soluţii să supravieţuiască", a spus Daea, potrivit Agerpres.

EVENIMENTUL ZILEI

Prăpăd în toată ţara! Gheaţa a căzut din cer. DN 1 este blocat

Natura a făcut pagube în toată ţara, furtunile, grindina şi vântul puternic afectând mai multe localităţi şi oraşe. Bucureşti, dar şi alte mari oraşe au fost paralizate timp de mai multe ore din cauza avertizărilor emise şi a avertismentelor oferite de autorităţi. Autorităţile au acţionat, miercuri seară, în Bucureşti, pentru îndepărtarea a opt copaci căzuţi pe carosabil, autoturisme sau linii electrice, iar în judeţul Ilfov - pentru extragerea apei din patru subsoluri şi îndepărtarea unui copac căzut pe carosabil, informează ISU Bucureşti - Ilfov.

Ministru arestat. Percheziţii la sediile Guvernului regional din Barcelona

Poliţia spaniolă l-a arestat pe ministrul adjunct al Economiei, în urma unor raiduri în această dimineaţă, în contextul referendumului pentru independenţă, anunţat pentru 1 octombrie, dar interzis de autorităţile spaniole. Garda civilă a reţinut membrii echipei responsabile cu organizarea referendumului, făcând 14 arestări, conform El Pais. Câteva sute de persoane chemate la faţa locului au protestat faţă de operaţiunea guvernului de la Madrid, despre care premierul Mariano Rajoy a spus că a fost declanşată prin decizia judecătorului şi respectă legile în vigoare. Josep Maria Jove, secretarul general al afacerilor economice, consilier al vicepreşedintelui catalan, s-a aflat printre cei reţinuţi, se pare pentru că are legătură cu lansarea unor pagini web legate de referendum.

Kurzii, cu steaguri israeliene în timpul mitingurilor pentru independenţa Kurdistanului

În ultimele săptămâni, s-au putut observa frecvent steaguri israeliene în marea de steguleţe kurde aduse la mitingurile pro-independenţă din Europa şi din regiunea Kurdistan, aflată din nordul Irakului. În Köln, la sfârşitul lunii august, apoi în Geneva şi Oslo, steagurile Israelului au fost fluturate cu mândrie de participanţi. Pe 16 septembrie, steagul israelian a apărut la mitinguri în Bruxelles, Hamburg şi Stockholm. Asistăm la o adoptare fără precedent a steagului israelian, deoarece statul evreu a venit în sprijinul drepturilor kurzilor, existând legăturile istorice între cele două naţiuni.

JURNALUL NATIONAL

Primii 10 "valutişti" ai ţării au strâns 38 de miliarde de euro

Anul trecut, exportatorii au fost principalii furnizori de valută ai ţării, în condiţiile în care fondurile europene atrase nu au depăşit şapte miliarde de euro, iar investiţiile străine directe au totalizat patru miliarde de euro. Capitala şi alte nouă judeţe au reuşit să asigure circa 67% din cele 57,38 de miliarde de euro cât au totalizat exporturile la nivel naţional. Deşi anul trecut a fost a marcat un record al exporturilor, balanţa comercială a continuat să se deterioreze, deficitul ajungând la 9,9 miliarde de euro. Tendinţa s-a accentuat în primele patru luni ale acestui an, atingându-se un deficit de 11,5 miliarde de euro, iar până la sfârşitul anului se estimează că va ajunge la 12,5 miliarde de euro.

Un cutremur puternic a zguduit Mexicul

Cel puţin 224 de persoane şi-au pierdut viaţa în violentul seism care s-a produs marţi în centrul Mexicului, printre victime aflându-se şi 21 de copii după prăbuşirea unei şcoli din capitală, potrivit informaţiilor guvernamentale, preluate de AFP. ''Aproximativ 117 persoane şi-au pierdut viaţa în Ciudad de Mexico, 39 în Puebla, 55 în Morelos, 12 în Mexico şi una în Guerrero, a declarat pentru postul de televiziune Televisa secretarul de stat în Ministerul de Interne, Miguel Angel Osorio. Noul seism s-a produs la doar câteva zile după un seism cu magnitudinea de 8,2 în sudul ţării, care a făcut aproximativ 100 de victime la începutul lunii septembrie.

Judecătoarea Dascălu: pentru unii mumă, pentru alţii ciumă

Judecătoarea Ana Maria Dascălu, a cărei cerere de pensi­onare a provocat reluarea judecării în procesele lui Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, a judecat, ieri, ultimul termen din dosarele de corupţie în care sunt implicaţi foştii parlamentari PSD Dan Şova şi Sebastian Ghiţă. Magistratul s-a retras, însă, din completul care îl judeca pe fostul vice­premier Gabriel Oprea în dosarul "Limuzina". Judecata fostului lider UNPR va fi reluată de la zero.

NATIONAL

Maior sparge "puşculiţa" Guvernului!

George Maior are propriul "om fără chip", care se află in mijlocul cam tuturor combinaţiilor in care este implicat actualul ambasador al României la Washington. Este vorba despre misteriosul ofiţer SRI, Remus Ştefureac, cel care are un rol mai mult decât influent asupra lui Maior. Si nu neapărat pentru ca i-ar fi scris acestuia cam toate cărţile publicate pe bandă rulantă. Iar cum Maior este acum preocupat de implementarea strategiei de pregătire intensa a candidaturii sale la prezidenţialele din 2019, una bazata pe "ruperea" PSD-ului si a actualei coaliţii de guvernământ, deja naşte suspiciuni "implantarea" lui Felix Rache, cel care, după ce a făcut sondaje de opinie cu sereistul Ştefureac si a făcut pe "pamfletarul", in coasta premierului Mihai Tudose.

Războiul Ţinutului Secuiesc din... Spania

Desigur, a asemui Catalonia cu Ţinutul Secuiesc este una foarte forţata, dar, in esenţă, vorbim despre avantajele si dezavantajele autonomiei locale. Ce se petrece acum in Spania ne spune că, in final, nu e de bine, oricâtă toleranţă si democraţie ai vrea să dovedeşti că ai. Spania are mai multe "comunităţi autonome". Printre acestea, Catalonia (ca si Tara Bascilor) a militat întotdeauna pentru independentă. Pe parcursul sau istoric, "poporul catalan" a obţinut, pe rând, cam ce a vrut: o zi naţională, un imn, un steag si recunoaşterea limbii catalane (deşi 51 la suta din populaţia acestei regiuni autonome vorbeşte spaniola) si chiar guvern local, asta nu a fost niciodată de ajuns. Catalanii vor o tara numai al lor.

ANUNT SOC: China va domina total comerţul european

Expansiunea economică a Chinei, mai ales cea spre Europa, este in floare. O componenta esenţială a acesteia, noul "Drum de fier al mătăsii", dă lovituri grele transportului de mărfuri pe calea aerului si a apei. După cum se ştie, rutele terestre istorice ce alcătuiau aşa-zisul "Drum al mătăsii" au fost esenţiale pentru dezvoltarea schimburilor comerciale dintre Europa, China si India. Acestea au căzut in derizoriu atunci când vapoarele europene au început să navigheze pe lângă Capul Bunei Speranţe, aminteşte The Economist. Acum, la iniţiativa economia a Chinei, acest lucru este pe cale să se schimbe. Pentru China proiectul noului "Drum de fier al mătăsii" este o miza uriaşa, scrie The Economist. Întâi de toate, aduce mărfurile chinezeşti mai repede, deci mai ieftin pe piaţa europeană.

PUTEREA

Şcolile dintr-un întreg JUDEŢ se închid joi

Toate şcolile din judeţul Prahova, aflat sub cod portocaliu de furtună, rămân închise joi dimineaţă, au anunţat autorităţile judeţene, la finalul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Autorităţile din judeţul Prahova au decis, miercuri, în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă ca toate unităţile de învăţământ din judeţ să-şi suspende cursurile pentru ziua de joi. "S-a luat decizia, prin hotărâre a CJSU, de suspendare a cursurilor începând cu ora 15.30 miercuri şi a celor de joi dimineaţă. În cazul în care se va prelungi codul portocaliu, bineînţeles că şi hotărârea de suspendare a cursurilor va fi prelungită", a afirmat prefectul Mădălina Lupea.

Băsescu SARE la atac: "Jos LABELE de pe ANM"

Fostul preşedinte, Traian Băsescu, lansează un atac la adresa clasei politice după furtuna care a făcut prăpăd în Bucureşti. "PSD şi Dragnea. ne apără de vânt !Implicarea lichelelor din politică în interpretarea datelor meteo şi introducerea spaimelor către populaţie din cauza faptului că în România, toamna, "bate vântul" este un risc major de bulversare a activităţii şcolilor, a societăţilor comerciale sau a instituţiilor publice.Dacă au căzut copaci în Bucureşti la un vânt de 30-40 km/oră este pentru că primăria bişniţăreşte plantaţiile de panseluţe în loc să verifice starea pomilor/copacilor bătrâni care cad peste oameni şi maşini şi fără să bată vântul. Lichele politice patentate, jos labele de pe ANM. Urmează sloganul "PSD şi Dragnea ne apără de vânt" scrie Băsescu pe Facebook.

ROMANIA LIBERA

Cum a ajuns Comisia SRI "bâta" lui Liviu Dragnea

Comisia de control a SRI a devenit unul din instrumentele cu care preşedintele PSD se răfuieşte cu adversarii din politică sau din justiţie. Dragnea s-a folosit de această structură a Legislativului încă de la începutul anului 2017, când companiile multinaţionale au fost acuzate că sprijină protestele antiguvernamentale. Acum, comisia s-a îndreptat împotriva unor personaje precum George Maior, Victor Ponta, Valeriu Zgonea sau a unor ziarişti. În urmă cu circa o săptămână, liderul PSD l-a schimbat pe Adrian Ţuţuianu de la conducerea comisiei - acesta fiind suspect că ar visa să-l răstoarne pe Dragnea - şi l-a înlocuit cu Claudiu Manda, partenerul Olguţei Vasilescu.

Sabin Orcan: Sistemele de alarmă, pentru situaţii grave, care de altfel nu funcţionează, au fost furnizate de Sebastian Ghiţă

Directorul editorial al ziarului România Liberă, Sabin Orcan, a declarat, la postul de televiziune B1 TV, că alarmele instalate pe blocurile turn din Bucureşti, pentru situaţii grave, care, de altfel, nu funcţionează, au fost furnizate de fostul deputat fugar Sebastian Ghiţă. "Ştiu că s-au cheltuit, la un moment dat, milioane şi milioane de euro cu alarmele de pe blocurile turn din Bucureşti. Au fost schimbate şi au fost furnizate de Tiberiu Urdăreanu şi de Sebi Ghiţă. Nu evoluăm deloc. La fiecare tragedie descoperim că se cheltuie milioane, dar nu ştim să rezolvăm probleme minore. Cine răspunde de aceste situaţii?! De ani de zile ne învârtim în jurul cozii. Noi nu avem instituţii care să se ocupe de prevenţie. Bâjbâim în întuneric şi nu ştim să ne adaptăm la gravitatea problemelor".

ZIARUL FINANCIAR

Comisia de Prognoză vede o creştere economică de peste 5% anual până în 2021

Mai mult, dacă PIB-ul potenţial ar urma să crească anul acesta cu 4,6% (la o creştere a PIB real de 5,6%), în următorii patru ani şi acesta va fi peste 5% - susţine sursa citată - fapt pus sub semnul întrebării de economişti care remarcă: Produsul Intern Brut a crescut puternic în ultimii doi ani ca urmare a stimulentelor fiscale acordate de guvern, stimulente care nu mai pot fi acordate în anii ce vin; tot ce poate spera economia în următorii ani este o creştere de maximum 4%; mai mult, în lipsa investiţiilor, PIB-ul potenţial va trece cu greu de 3%. Potrivit CNP, dacă anul acesta dinamica consumului va fi peste cea a investiţiilor (un plus de 7,3% la consumul final şi 4% la investiţii), trendul ar urma să se schimbe din 2018: avansul consumului va cădea la sub 6% anual, în vreme ce creşterea investiţiilor ar urma să se situeze la o medie de peste 8% în următorii patru ani.

Un specialist din România câştigă cu 30% mai puţin decât unul din Brazilia

Un angajat pe o poziţie de specialist dintr-o companie privată din România câştigă, în medie, un salariu de bază lunar de 1.340 de dolari brut pe lună, la care se adaugă bonusuri şi beneficii în valoare echivalentă a 183 de dolari pe lună, arată rezultatele studiului salarial realizat de firma de consultanţă în resurse umane Mercer, parte a grupului Marsh & McLennan Companies. Astfel, dacă în România pachetul salarial total este de 1.522 de dolari brut pe lună (salariul de bază + bonusuri), în Brazilia este de 2.252 de dolari pe lună (cu 32% mai mare ca în România), în timp ce Africa de Sud valoarea pachetului salarial primit de un specialist este de 3.327 de dolari pe lună, dublu faţă de nivelul din România.

Sergiu Oprescu, şeful bancherilor: Creşterea dobânzilor la lei, aflate până acum la minime istorice, va fi o provocare pentru bănci

Evoluţia dobânzilor, aflate până acum la minime istorice, este o provocare pentru bănci în perspectivă, alături de pregătirea pentru implementarea noilor standarde financiare internaţionale IFRS9 din 2018 şi testul de evaluare a calităţii activelor (AQR) care s-ar putea desfăşura anul viitor. Şi, în continuare, perspectivele sunt legate de încredere, ca atribut principal al pieţei financiare, susţine Sergiu Oprescu, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor şi CEO al Alpha Bank România.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. DACĂ ERA- ȘI ESTE JUSTIȚIE - ÎN ROMÂNIA: FNI+ASF ȚEPUIAU RO. !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

30 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9490
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0469
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1652
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6367
Gram de aur (XAU)Gram de aur270.7253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro