REVISTA PRESEI 23.12.2013

Willy Homner
Revista Presei /

ADEVARUL

RETROSPECTIVĂ România, "elevul silitor" care în 2013 a luat doar note mici de la Fondul Monetar Internaţional

În relaţia cu Fondul Monetar Internaţional, ne-am îndeplinit numai o parte din măsurile trasate pentru 2013, astfel că primim doar o notă la limita de trecere. Ziua de 23 decembrie este trecută ca dată de rambursare - ultima din acest an - a unei rate de 122,3 milioane de euro din împrumutul obţinut de la FMI în 2009. Ocazie cu care "Adevărul" vă propune o scurtă retrospectivă a anului 2013 din punctul de vedere al relaţiei cu finanţatorii de la Washington. Dacă în 2011 şi 2012, datorită angajamentelor pe care şi le-a asumat, România a fost catalogată ca "elev silitor", 2013 a debutat, în ianuarie, cu o amânare pentru primăvară a închiderii "socotelilor" din vechiul acord, pentru că aproape nimic din ce era prevăzut la acea dată nu fusese bifat. Economia fusese stabilizată la nivel macro, deficitul bugetar a scăzut la un nivel sustenabil, inflaţia prezenta tendinţe clare de scădere, dar unele reforme punctuale - cum ar fi privatizarea CFR Marfă sau instalarea de manageri privaţi, independenţi, la companiile de stat - au întârziat.

Geoană, despre Antonescu: A sabotat relaţia pe care o avea cu Ponta. Cum ar fi arătat România dacă ajungea preşedinte

Senatorul PSD Mircea Geoană a acordat agenţiei Mediafax un interviu în care vorbeşte despre anul politic viitor, relaţiile din USL, necesitatea modificării sistemului electoral şi de finanţare a partidelor, dar face şi un "portret" ipotetic al României fără Traian Băsescu a doua oară preşedinte. Mircea Geoană: Am fi avut o Românie mai puţin învrăjbită. Cred că am fi avut o România mai puţin nedreaptă şi sunt convins că am fi traversat criza şi furtuna în condiţii de mai multă omenie şi de mai multă pricepere. Sunt întrebări pe care cred că fiecare dintre noi şi le pune - eu în primul rând - dar cred că şi milioane de români - cum ar fi arătat România dacă nu ar fi fost Traian Băsescu ales pentru al doilea mandat? Şi ne îndreptăm către principalele momente de inflexiune ale acestui al doilea mandat: tăierea pensiilor, a salariilor şi creşterea TVA. Nu aş fi acceptat niciodată ca tăieri sau creşteri de taxe să se aplice nediferenţiat, indiferent de nivelul de venituri al populaţiei

Mihail Hodorkovski: "Îi mulţumesc Angelei Merkel. Astăzi am aflat că ea s-a implicat cel mai mult în eliberarea mea"

Mihail Hodorkovski a ţinut duminică prima conferinţă de presă de la ieşirea din închisoare într-o locaţie specială, muzeul Checkpoint Charlie, fostul punct de frontieră între Germania de Est şi cea de Vest. "Nici măcar nu speram că voi fi eliberat în curând, de aceea ţin să-i mulţumesc în special prietenului meu leton Lebedev (fost asociat al lui Hodorkovski, aflat de asemenea în detenţie). În continuare, Hodorkovski a dezvăluit că aflarea veştilor legate de graţiere l-au surprins peste măsură chiar şi pe el, în timp ce comunitatea internaţională a fost şocată. "Am fost trezit la ora două dimineaţa şi mi s-a spus că pot să plec acasă. Pot rămâne în Germania doar un an, atât cât este valabilă viza mea. Nu mă gândesc să mă întorc în Rusia, momentan, cel puţin până când lucrurile nu se vor clarifica." Disidentul a mulţumit încă o dată Germaniei, ale cărei eforturi au făcut posibilă eliberarea sa, deşi recent au circulat zvonuri care sugerau că autorităţile ruse intenţionau să-i aducă noi acuzaţii.

Cum cerea şpagă deputatul PC Coman

În stenogramele din referatul întocmit de DNA, parlamentarul Gheorghe Coman îi solicita denunţătorului whisky "Jivă (n.r.- Chivas)" şi ajutor, "că la orice partid se cere nişte bani. Ministrul Turismului, Maria Grapini, susţine că nu l-a cunoscut pe deputatul PC, Gheorghe Coman, cercetat de DNA pentru luare de mită, dar există poze care îi surprind pe amândoi în ipostaze amicale. Maria Grapini, ministrul delegat pentru Turism, a negat orice fel de legătură cu Gheorghe Coman, colegul său din Partidul Conservator (PC), cercetat de DNA pentru luare de mită. "Nu l-am cunoscut niciodată pe Gheorghe Coman. În general, hoţii, şmecherii folosesc numele unor persoane, pe cine putea sa folosească, al celor doi miniştri din partid, în viaţa mea n-am cerut personal eu bani şi nu am pus pe nimeni să ceară bani. Aş fi curioasă să aflu cum a formulat, de când e el, eu n-am fost la Băzău", spunea Grapini, referitor la faptul că numele său apare în stenogramele din referatul întocmit de DNA.

Alarmă în agricultură: scumpirea gigacaloriei pentru sere va trimite în şomaj 4.000 de oameni, iar preţul legumelor va exploda

Decizia de majorarea a preţului gigacaloriei cu 40% de la 1 ianuarie 2014, de către Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, este o ameninţare reală pentru producătorii de legume care folosesc energia termică produsă de societatea RADET, avertizează federaţia patronală PRO AGRO. Această situaţie ar putea aduce falimentul chiar şi în cazul producătorilor mari. De exemplu, cea mai mare seră de producere a legumelor din Europa, Leoser SA, membră a federaţiei PRO AGRO, este nevoită să închidă activitatea pe cele 150 de hectare. "Ar putea fi trimişi în şomaj, chiar în plină iarnă, 4.000 de angajaţi. Dacă ne gândim că în proporţie covârşitoare aceşti angajaţi sunt unica sursă de venit a familiei, atunci vorbim de peste 15.000 de persoane care rămân fără venituri într-o perioadă a anului extrem de grea", se arată într-un comunicat al PRO AGRO.

CAPITAL

Vinci, la a treia încercare pentru Comarnic-Braşov

Prima autostradă în concesiune din România va fi construită de francezii de la Vinci, un proiect estimat la 1,2-15 mld. euro. Lucrările vor începe în aprilie, potrivit directorului general al CNADNR, şi vor fi finalizate la sfârşitul anului 2016. Pentru a circula pe cei 58 de kilometri, şoferii vor fi nevoiţi să achite şi o taxă de până la 10 lei. Asocierea VISTRADA Nord, formată din companiile Vinci (Franţa), Strabag (Austria) şi Aktor (Grecia), a fost selectată pentru construcţia şi operarea tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov, primul proiect în concesiune pe care vrea să-l deruleze România. Anunţul referitor la desemnarea constructorului a fost făcut de premierul Victor Ponta, cu ocazia inaugurării loturilor 1, 2 şi 4 ale tronsonului de autostradă Sibiu-Orăştie. "De la domnul Şova (ministrul marilor proiecte - n.r.) şi de la CNADNR aştept o veste bună... Daţi, domnilor, vestea bună, că ţine cariera mea politică de ea. Avem câştigător pentru Comarnic-Braşov", a spus premierul, care în februarie 2013 spunea că nu mai candidează în 2016 la nicio funcţie publică dacă nu va fi gata autostrada.

Cine are cei mai mulţi bani digitali

Ca număr total de Bitcoini se zvoneşte că ar fi creatorul monedei, pe care nimeni nu l-a identificat încă. Numele după care se promoveaza este Satoshi Nakamoto, dar ar putea fi oricare altul de vreme ce nu se ştie nimic despre acest om (dacă este unul singur şi nu un grup). Totuşi, dacă vorbim de cel mai mare portofel unic de Bitcoin, atunci proprietarul său ar fi FBI-ul. Asta datorită închiderii pieţei online Silk Road, prin intermediul căreia se comercializau droguri. Pretinsul proprietar al site-ului, Ross Ulbricht, a fost arestat, iar portofelul său şi cele ale site-ului au fost confiscate. În ele, FBI a găsit peste 160.000 de bitcoini, care la acea dată valorau peste 100 de mil. dolari. Astăzi, valoarea lor este aproape de 80 mil. dolari, din cauza întorsătorii pe care moneda digitală a luat-o zilele trecute din cauza legislaţiei chineze.

Gheorghe Hagi, din ce în ce mai bogat

Averea lui Gheorghe Hagi este în urcare. Conform ultimei ediţii a Top 300 Capital Cei mai bogaţi români, averea lui Hagi este estimată la 16-17 milioane euro. Sport. Acesta este cuvântul de ordine pentru fostul mare jucător Gheorghe Hagi. "Investiţiile mele sunt în fotbal", declară "Regele", arătând mândru rezultatele Academiei de Fotbal, afacerea sa de suflet, dar şi spre FC Viitorul Constanţa, care a reuşit performanţa de a intra în Liga I a României. Şi pentru că fotbalul merge bine cu ieşirea la bere, Gheorghe Hagi a atacat şi acest segment, lansând anul acesta un lanţ de puburi sportive, H10 Sport Lounge, alături de foşti parteneri de afaceri. Primul local s-a deschis în Constanţa, oraşul natal al fostului mare fotbalist. Despre hotelul din Mamaia, Iaki, Hagi refuză să vorbească, însă rezultatele prezentate pe Ministerul Finanţelor arată o cifră de afaceri de 2,75 milioane de euro şi un profit de 181.000 de euro, în scădere faţă de rezultatul aferent anului 2011.

CURIERUL NATIONAL

Sorin Oprescu nu aşteaptă o propunere de a candida la alegerile prezidenţiale din 2014

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, sâmbătă, vorbind despre alegerile prezidenţiale, că nu se aşteaptă la o propunere de a candida anul viitor, scrie Agerpres. Când simţi că nu mai poţi, mai bine te duci acasă, aşa că eu nu aştept niciun fel de propunere, eu am de făcut ceea ce am de făcut şi dacă într-o zi m-oi gândi şi la chestiunea aceasta, am să vă spun vouă, dar rămâne absolut între noi", a răspuns Oprescu, întrebat de jurnalişti privind o propunere în acest sens. Primarul general Sorin Oprescu s-a aflat, sâmbătă, la lucrările de la pasajul Mihai Bravu.

Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere proiectele privind pachetul de bază, pachetul minimal de servicii medicale şi noua listă de medicamente compensate

Proiectele privind pachetul de bază, pachetul minimal de servicii medicale şi noua listă de medicamente compensate au fost puse în dezbatere publică de Ministerul Sănătăţii. Eugen Nicolăescu a anunţat că acestea ar putea fi aprobate de Guvern în luna ianuarie şi ar putea intra în vigoare la 1 marie 2014. Prin pachetul minimal toţi românii fără asigurare de sănătate vor beneficia de servicii de urgenţă, consultaţii acordate de medicul de familie, dar şi de servicii pentru gravide şi lăuze. Nu vor mai fi făcute însă cezariene la cerere.

PROTESTE în Istanbul: Aproximativ 10.000 de manifestanţi cer demisia Guvernului. Poliţia intervine cu GAZE LACRIMOGENE

Forţele de ordine turce au lansat gaze lacrimogene şi au folosit tunuri cu apă la Istanbul împotriva manifestanţilor care denunţau proiectele imobiliare ale Guvernului şi acuzaţiile de corupţie care îl vizează. Circa 10.000 de manifestanţi s-au reunit în piaţa Kadikoy în partea asiatică a oraşului, pentru a cere demisia Guvernului condus de Partidul Justiţie şi Dezvoltare (AKP). O vastă afacere de corupţie a fost dezvăluită săptămâna trecută, aceasta implicând numeroase persoane între care fii de ministru în exerciţiu, oameni de afaceri şi preşedintele director general al băncii publice Halbank. Poliţia a confiscat 4,5 milioane de dolari ascunşi în cutii de pantofi la domiciliul preşedintelui Halbank, Suleyman Aslan, a anunţat săptămâna trecută presa turcă.

EVENIMENTUL ZILEI

Mişcarea Populară, partidul care se revendică de la Traian Băsescu

Partidul Mişcarea Populară şi-a fixat, la Colegiul Naţional de sâmbătă, obiectivele pentru 2014. Dincolo de obţinerea unui scor de peste 10% la alegerile europarlamentare, PMP nu se dezice de parteneriatul cu şeful statului."Traian Băsescu a afirmat de multe ori public că este partidul pe care îl sprijină şi mai suntem convinşi că la sfârşitul mandatului său se va implica activ în politică şi în partidul al cărui părinte spiritual este", a declarat, pentru EVZ, vicepreşedintele PMP Adrian Papahagi. Acesta a mai punctat că Partidul Mişcarea Populară este singurul partid "care se revendică de la reformele lui Traian Băsescu", în timp ce PDL s-a îndepărtat. Vicepreşedintele PMP a mai afirmat că, cel mai probabil, partidul va fi înregistrat pe 15 ianuarie, acesta fiind ultimul termen la tribunal, dar şi că aproximativ 15.000 de persoane s-au înscris în PMP în ultimele luni.

Salarii compensatorii nesimţite, de sute de mii de euro, la Autoritatea de Supraveghere Financiară

Salarii compensatorii de ordinul sutelor de mii de euro pentru conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară. Culmea, salariile se acordă dacă membrii conducerii sunt revocaţi pe caz de incompatibilitate. Asta prevede o hotărâre votată acum câteva zile de Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară, prin care se modifică şi se completează Regulamentul Intern al instituţiei. "La data încetării mandatului de membru al Consiliului ASF, ca urmare a revocării, conform prevederilor art 10 din OUG 93/2012(...), membrii Consiliului ASF beneficiază de o compensaţie de încetare a mandatului, echivalentă cu valoarea remuneraţiilor lunare brute (...) şi cuvenite până la data expirării mandatului", se menţionează în Hotărârea 73 a conducerii ASF. Un calcul simplu arată că dacă oricare dintre cei nouă membri ai Consiliului ASF ar fi revocat luna viitoare, pentru incompatibilitate, ar incasa, în medie, câte 15.000 de euro pentru fiecare dintre cele 57 de luni rămase până la data expirării de drept a mandatului. Asta înseamnă peste 850.000 de euro.

JURNALUL NATIONAL

Înregistrări ilegale şi bani falşi, probele DNA în procesul Zambaccian. Ion Cazacu, unul dintre apărătorii lui Adrian Năstase, interviu EXCLUSIV pentru Jurnalul Naţional

Avocatul Ion Cazacu, unul din apărătorii lui Adrian Năstase în procesul Zambaccian, relevă pentru Jurnalul Naţional câteva din punctele atacate în faţa instanţei supreme, completul de cinci judecatori. Aspectele de procedură încălcate ar fi cele care nu au fost luate în seamă de instanţa de fond. Un exemplu care este relevant pentru maniera de derulare a procesului - Adrian Năstase este acuzat de şantaj care este probat cu doua înregistrări ambientale din 13 şi 14 martie 2006. Octavian Creţu a fost dotat de DNA cu aparatură de înregistrare, a venit în biroul lui Adrian Năstase de la Camera Deputaţilor cu scopul vădit să-l provoace, să facă declaraţii care să fie folosite de procurori. La data în care s-au produs aceste convorbiri, înregistrările nu erau introduse ca mijloace de probă în Codul de procedură penală. Ele au fost introduse în Cpp doar la insistenţele Monicăi Macovei, care era ministrul Justiţiei, după circa un an de la data de înregistrării de la Parlament din biroul preşedintelui Camerei.

Primul pod al pasajului Mihai Bravu, finalizat în martie 2014

Pasajul Mihai Bravu ar putea fi finalizat în martie 2014, a anunţat Sorin Oprescu, edilul Capitalei, la verificarea şantierului. Pasajul suprateran Mihai Bravu - Splaiul Unirii este compus din două poduri supraterane paralele, iar primul este realizat în proporţie de 65 %. Pasajul va fi traversat zilnic de peste 48.000 de maşini şi va contribui la descongestionarea zonelor Brâncoveanu, Niţu Vasile, Bulevardul Berceni şi fosta Macaralei. De altfel, patru mari cartiere, Berceni-Olteniţei, Balta Albă, Pantelimon şi Colentina vor fi legate între ele, vor avea legătură cu zona de Nord a oraşului (Aeroport Otopeni, Valea Prahovei), dar vor avea şi alternative faţă de inelul interior reprezentat de Mihai Bravu, Ştefan cel Mare, fapt care creeaza implicit şi descongestionarea în zona centrală.

Vameşii de la Albiţa stingeau lumina când primeau mită, negociau şi dădeau şi rest

Vameşii de la Albiţa trimişi în judecată de procurorii anticorupţie se fereau, în unele situaţii, să ceară explicit mită şi alegeau locuri slab luminate în care să primească banii. În alte cazuri, vameşii acţionau fără nicio reţinere, negociau şi chiar le dădeau rest celor lăsaţi să treacă graniţa. Informaţiile sunt prezentate în rechizitoriul prin care Direcţia Naţională Anticorupţie Iaşi a trimis în judecată 22 de lucrători şi controlori vamali de la Biroul Vamal Albiţa, citat de Mediafax. Iniţial, pentru adunarea probelor au fost folosiţi doi investigatori români sub acoperire, a căror activitate a fost însă "percepută ca fiind suspectă" atât de către vameşii români, cât şi de către cei moldoveni. În aceste condiţii, DNA şi Centrul Naţional Anticorupţie al Republicii Moldova au alcătuit o echipă comună de anchetă, fiind trimis pe teren un investigator sub acoperire moldovean.

NATIONAL

Tiriac: "Mugur Isarescu, un candidat cu sansa"

Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu, ar putea castiga alegerile prezidentiale doar daca ar candida ca independent, sustine omul de afaceri Ion Tiriac. Ca sa nu piarda simpatia romanilor, Tiriac il sfatuieste pe Mugur Isarescu sa stea departe de partidele politice. "Mugur Isarescu a facut o treaba, 20 si nu stiu cati de ani. Si a facut o treaba foarte foarte decenta din punct de vedere profesional. Stiu ce se vorbeste pe de laturi si afara. Mugur Isarescu e apreciat ca guvernatorul unei banci centrale si este bine apreciat. Nu am auzit pe nimeni sa il critice. Care iar nu e bine, pentru ca daca te lauda toti nu e bine. Dar asta e. Daca Isarescu candideaza la presedintie, eu cred ca are multe sanse sa o castige ca independent. Pentru ca in momentul in care se leaga de un partid sau de altul ia parti-pris si atunci are mai multe sanse, dar nu le are pe toate", a afirmat Tiriac intr-un interviu la ProTV.

Guvernul ii "improprietareste" pe masoni

Printr-o Hotarare de Guvern, Asociatia Marea Loja Nationala din Romania a primit un teren de 2.500 metri patrati pe care urmeaza sa-l foloseasca vreme de 49 de ani. Terenul concesionat de Executiv se afla in zona de nord a Capitalei, foarte aproape de Centrul Romexpo, aici urmand sa fie construite mai multe imobile, dupa cum relateaza Digi 24. Reprezentantii masoneriei sustin ca proiectul propus de ei va fi in folosul tuturor locuitorilor din Capitala. "Asociatia Marea Loja Nationala din Romania va construi din resurse proprii, pe acest teren, situat in Bucuresti, pe Bulevardul Expozitiei, un centru socio-cultural de interes public, in cadrul caruia vor functiona o biblioteca, sali de lectura, sali de expozitie, sali de conferinta, un muzeu, dar si o serie de alte facilitati puse la dispozitia publicului pentru sprijinirea proiectelor educationale", se precizeaza intr-un comunicat al Marii Loje. Desi Guvernul a evaluat terenul la 500.000 de euro, specialistii in imobiliare sustin ca valoarea lui este de 1,5 milioane de euro.

PUTEREA

Guvernul a aprobat strategia de privatizare a Hidroelectrica

Guvernul a aprobat strategia de privatizare a Hidroelectrica prin ofertă publică de majorare a capitalului social prin aport de capital privat şi "vânzarea unui număr de acţiuni reprezentând până la 10% din totalul de acţiuni nou-emise, rezultat din diferenţa dintre pachetul de acţiuni nou-emise şi pachetul de acţiuni alocat pentru exercitarea dreptului de preferinţă al acţionarilor privaţi existenţi".

Oil Terminal Constanţa are un nou Consiliu de Administraţie

Compania de stat Oil Terminal Constanţa are un nou Consiliu de Administraţie, în componenţa căruia figurează şi o firmă, condusă de un matematician, care a reprezentat fondul de investiţii Broadhurst şi în Consiliul de Administraţie al Cocor SA. Noii administratori ai Oil Terminal sunt firma Staar Rating (reprezentată şi controlată de matematicianul Dan Cristian Bărbulescu), trei ingineri şi trei economişti, potrivit unui comunicat al companiei de stat transmis Bursei de Valori Bucureşti. Fondul de investiţii Broadhurst Investments deţine 7,62% din acţiunile Oil Terminal. Statul controlează, prin Ministerul Economiei, 59,62% din capitalul companiei, iar diferenţa aparţine mai multor acţionari.

ROMANIA LIBERA

Interviu cu Dan Dima, specialist în diplomaţie publică: Pe vremea lui Ceauşescu, România avea o imagine mai bună

Dan Dima, consilier la Cancelaria Preşedinţiei şi specialist în diplomaţie publică este de părere că Nicolae Ceauşescu se pricepea mai bine decât actualii lideri să facă o imagine bună României pentru că "orice partener al României ştia cui să se adreseze şi primea întotdeauna un răspuns; în plus, nu exista nici o temere că o decizie luată într-o discuţie bilaterală va fi apoi contestată de cineva". Dima crede că România n-ar mai trebui promovată de oameni ca Nadia Comăneci, Ilie Năstase, Gheorghe Hagi, fiindcă, deşi ei "au un trecut glorios, nu mai au nici un viitor". În ceea ce priveşte problema emigranţilor români şi deschiderea pieţei muncii pentru români în 2014, specialistul în diplomaţie publică este de părere că România ar fi trebuit, la fel cum a făcut Polonia cu ani în urmă, să creeze o imagine a românului care munceşte în afară după modelul "instalatorului polonez".

Erdogan strigă "complot" şi ameninţă ambasadorii străini

Premierul Recep Tayyip Erdogan continuă strategia politicienilor turci în faţa unei crize - de vină sunt puterile străine, în acest caz, SUA. De la izbucnirea uriaşului scandal de corupţie şi arestarea a zeci dintre apropiaţii săi, Erdogan denunţă un complot din străinătate menit să înlăture guvernul său, ameninţă că va expulza diplomaţii străini "angajaţi în acţiuni de provocare" şi a declanşat un val de epurări în poliţie. Scandalul de corupţie izbucnit în Turcia, "cel mai mare din istoria ţării", divizează puterea islamo-conservatoare aflată la putere şi afectează imaginea premierului Erdogan, cu patru luni înaintea alegerilor municipale. Scandalul a perturbat pieţele financiare şi a antrenat conflicte profunde între Erdogan şi vechiul său aliat, Fethullah Gulen, un imam care trăieşte în SUA, dar care, prin mişcarea care îi poartă numele, exercită o influenţă puternică în poliţia şi justiţia din Turcia.

USL: Liniştea dinaintea furtunii

Votarea lui Stelian Tănase drept şef interimar la TVR pare să fi adus liniştea în USL. Doar temporar, însă. După Sărbători, războiul va continua şi mai în forţă, pentru că Uniunea a devenit, după cum spune chiar liderul PNL, Crin Antonescu, "un eşec anunţat". Modificările aduse Codului Penal, Legea amnistiei (amânată pentru începutul lui februarie) sau "marea descentralizare" (care se va întoarce în Parlament, fie că judecătorii CCR găsesc aspecte neconstituţionale, fie că o retrimite la reexaminare preşedintele Traian Băsescu, după cum a anunţat deja) reprezintă doar câteva din subiectele sensibile pe care liderii PSD şi PNL se vor contra la începutul lui 2014. O nouă lege a minelor, după ce a "picat" la vot cea convenită în USL, proiectul Roşia Montană, dar şi altele pot reaprinde oricând războiul în USL.

ZIARUL FINANCIAR

Cele mai importante 50 de evenimente din 2013: Mariana Gheorghe a adus Petrom la un profit de peste un miliard de euro

Dintre cele 50 de evenimente de business pe care ZF le-a identificat într-o radiografie a anului 2013 se detaşează cel mai mare profit realizat vreodată de o companie din România - profitul Petrom de 1 mld. euro, deschiderea podului Calafat-Vidin, mallul Promenada din Bucureşti, dobânda de referinţă a BNR la minimul istoric de 4% şi listarea Romgaz. Printre cele mai importante evenimente din 2013 mai sunt creşterea exporturilor peste aştep­tări, deschiderea podului Calafat-Vidin, reducerea dobânzii BNR, listarea Romgaz, cutremurul financiar Bank of Cyprus sau lansarea noului Duster.

2013 - un an cu o creştere decontată la 180 de zile, bandajată cu reeşalonări şi insolvenţe, unde puterea USL face tot posibilul să se sinucidă în direct ca să tragă economia după ea

Dacă 2012 a fost un an pierdut din punct de vedere economic din cauza căderii guvernului Ungureanu şi a luptei politice din vară cu referendumul pentru demiterea preşedintelui, 2013 a fost un an în care economia a luat aer, dar clasa politică, cu noua putere USL - PSD şi PNL -, a făcut tot posibilul să o tragă înapoi în mlaştină. Cu 70% din puterea parlamentară, USL şi guvernul Ponta ar fi trebuit să împingă economia în sus cum nu a putut să o facă niciun guvern în ultimii 20 de ani, având în vedere puterea de care dispune. 2013 ar fi trebuit să fie un an în care să se ia decizii economice care sa susţină creşterea economică pentru următorul deceniu şi să scoată România din recesiune. Guvernul Ponta ar fi trebuit să aducă încredere în viitor, să aducă şi să dea drumul la bani astfel încât să se pună în mişcare, măcar în prima viteză, economia, consumul, afacerile şi sistemul bancar.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay

Curs valutar BNR

18 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8740
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0405
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5329
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4696
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.2202

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Video
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro