REVISTA PRESEI 24.02.2017

Willy Homner
Revista Presei / 24 februarie 2017

REVISTA PRESEI 24.02.2017

ADEVARUL

PSD Dâmboviţa a anunţat oficial organizarea mitingului "pro-Grindeanu"

Partidul Social Democrat, organizaţia Dâmboviţa, a anunţat, joi, într-un comunicat de presă, că sâmbătă, 25 februarie, ora 10.00, va avea loc o manifestare publică în vederea susţinerii Guvernului României condus de Sorin Grindeanu. "Persoanele participante se vor întâlni, începând cu ora 10.00, în Piaţa Revoluţiei (zona statuii Constantin Brâncoveanu) unde vor staţiona până în jurul orei 11.15, după care, coloana de manifestanţi se va deplasa pe următorul traseu: Bulevardul Libertăţii- strada Poet Grigore Alexandrescu- Bulevardul Mircea cel Bătrân- Bulevardul Independenţei- Bulevardul I.C.Brătianu- Bulevardul Regele Carol I- - Bulevardul Libertăţii- sediul PSD Dâmboviţa", se arată în comunicatul PSD Dâmboviţa.

Comisia Europeană impune noi reguli pentru multinaţionale

Marţi, Comisia Europeană a luat noi măsuri pentru intensificarea luptei împotriva evaziunii fiscale a companiilor multinaţionale, în contextul în care din anul 2019, la nivel european, inclusiv în România, va intra în vigoare o directivă care va uniformiza fiscal activitatea acestor companii. Principalul mod prin care multinaţionalele plătesc taxe mai mici este evitarea plăţii impozitului pe profit de către societăţile rezidente prin devierea veniturilor către filiale sau sucursale din ţări cu nivel redus de impozitare. Dacă în anul 2016, Comisia a adoptat o directivă destinată combaterii evaziunii fiscale a companiilor multinaţionale în cadrul Uniunii Europene, marţi noi măsuri au fost adoptate pentru a evita această practică şi între statele UE şi cele terţe.

Satele "italienilor" din Botoşani

Judeţul Botoşani are comune care au ajuns renumite pentru faptul că sunt întreţinute din munca în străinătate a sătenilor. Localităţile s-au umplut de vile, dotate cu plasme şi lucruri scumpe, dar şi cu drame personale. Vilele sunt ridicate pe munca a unei treimi din totalul populaţiei. Cei care încă din anii 90 trudesc în Italia, Germania sau Danemarca. Ele sunt rodul unei vieţi plină de privaţiuni, lacrimi şi dor de casă. Lozna este unul dintre "satele italienilor", aşa cum sunt poreclite aceste localităţi de mulţi botoşăneni, locul în care ţăranii îşi construiesc bunăstarea cu sacrificii şi dincolo de ogoarele părinteşti.

Kremlinul a anunţat crearea unei divizii speciale care se va ocupa de războiul informaţional

Armata rusă a creat un departament pentru securitate cibernetică şi va primi în anul 2017 armament nou, inclusiv zeci de rachete balistice, sute de tancuri şi zeci de nave militare, a anunţat miercuri ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu. "Propaganda trebuie să fie inteligentă, competentă şi eficientă", a subliniat oficialul. Pe de altă parte, Ria Novosti informează că primul exerciţiu de confruntare în domeniul informaţional s-a desfăşurat în timpul manevrelor "Caucaz 2016", cu participarea inclusiv a forţelor de operaţiuni informaţionale şi luptă radioelectronică. Fostul şef al Marelui Stat Major General rus, generalul Iuri Balevski, a declarat, pentru Ria Novosti, că în condiţiile actuale victoria în războiul informaţional poate fi mult mai importantă decât în confruntarea militară convenţională, întrucât ea se poate obţine fără pierderi umane, producând în acelaşi timp un efect paralizant asupra tuturor organelor de putere ale statului inamic.

Cum îşi face lobby Ungaria în Statele Unite

Budapesta a încheiat, de ani buni, contracte de milioane de dolari cu firme specializate în activităţi de lobby în Statele Unite. Potrivit documentelor din registrul lobby-ştilor, FARA, de la Departamentul de Justiţie din Washington, numai două contracte încheiate de guvernul Orban cu firma de lobby Liberty International Group LLC se ridică la 2, 3 milioane de dolari. Potrivit documentelor încheiate, compania americană se angajează să reprezinte valorile şi interesele politice, economice şi culturale maghiare, să identifice organizaţii, politicieni, persoane fizice guvernamentale şi non-guvernamentale care să poată să susţină interesele Ungariei în SUA. În plus, va intermedia întâlniri cu membrii ai Congresului şi stafful lor, cu reprezentanţi ai părţii executive şi legislative, pentru a discuta probleme legate de clientul străin (Ungaria).

Tokes le-a spus procurorilor că, după fuga lui Ceauşescu, evenimentele s-au derulat în baza unui plan dinainte lucrat

Europarlamentarul Laszlo Tokes a arătat în declaraţia de martor dată în dosarul Revoluţiei că, după fuga cuplului Ceauşescu, evenimentele s-au derulat în baza unui plan dinainte lucrat şi au avut ca scop principal legitimarea noii conduceri. Procurorii militari de la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au audiat în 20 februarie pe Laszlo Tokes, în calitate de martor în dosarul Revoluţiei. Tokes le-a mai spus procurorilor că în consiliul de conducere al FSN au fost cooptaţi câţiva disidenţi ai fostului regim şi persoane emblematice ale revoltei anticomuniste, printre care şi el. Laszlo Tokes a precizat că nu s-a aflat niciodată în situaţia de decident, prin invitarea lui sporadică în acea perioadă la Bucureşti, "Ion Iliescu şi apropiaţii urmărind doar legitimarea noii puteri".

Ionuţ Negoiţă, pus sub control judiciar

Procurorii de la Curtea de Apel Bucureşti au decis să îl plaseze sub control judiciar pe Ionuţ Negoiţă, patronul echipei Dinamo, suspectat de bancrută frauduloasă, informează Digi 24. Ionuţ Negoiţă ar fi ascuns active de 16,8 milioane de lei în momentul declanşării procedurii de insolvenţă a clubului Dinamo, fiind prejudiciaţi astfel creditorii societăţii. Mai sunt acuzaţi administratorul special al SC Dinamo 1948 SA, Cristian Valentin Gheorghiţă, fostul administrator judiciar al firmei care administrează clubul Dinamo, Cătălin Andrei Dascăl şi o altă persoană implicată în procedura insolvenţei societăţii, toţi fiind acuzaţi de bancrută frauduloasă.

Papa Francisc sugerează că e mai bine să fii ateu decât un catolic ipocrit

Papa Francisc a sugerat joi după-amiază că e mai bine să fii ateu decât unul dintre catolicii ipocriţi care trăiesc o viaţă dublă, lansând o nouă critică dură la adresa Bisericii, transmite Reuters. "Este scandalos să spui un lucru şi să faci altceva. Asta este o viaţă dublă. Sunt acei oameni care spun «eu sunt foarte catolic, merg întotdeauna la liturghie şi aparţin de asociaţia asta şi de cealaltă»", a declarat liderul Bisericii Catolice. Papa Francisc a precizat că oamenii care se comportă într-un asemenea mod ar trebui să spună şi că "viaţa mea nu este a unui creştin, nu-i plătesc bine pe angajaţii mei, exploatez oamenii, fac afaceri murdare, spăl bani, am o viaţă dublă". De asemenea, Papa a declarat că această situaţie se aplică pentru un număr mare de credincioşi catolici. În ultimii patru ani, Papa le-a spus adeseori catolicilor să acţioneze aşa cum le spune religia.

BANCHERUL

Numărul creditelor in CHF a rămas neschimbat de o jumătate de an

Creditele in franci elveţieni deţinute de populaţie la bănci s-au redus in ultimul an cu echivalentul a două miliarde de lei, până la o valoare de 5,4 miliarde lei (1,3 miliarde CHF) la finalul lunii ianuarie 2017, adică in jur de 53.000 de credite deţinute de aproximativ 51.000 de persoane fizice, arata statisticile BNR. Aceasta diminuare a stocului de credite in CHF s-a datorat in cea mai mare parte ofertei de conversie lansata de OTP Bank la finalul lui 2015, finalizată in august 2016, cu un discount de aproximativ 20% din datorie, ofertă acceptată de 70% dintre clienţii băncii. După scăderile din 2015, datorate conversiei creditelor Volksbank, si din 2016, in urma conversiei OTP Bank, soldul creditelor in CHF a rămas aproape neschimbat din vara anului trecut.

Iarna grea a afectat creditarea

Volumul de credite acordate de bănci populaţiei si firmelor a avut in ianuarie, o lună cu iarnă grea si mai puţin dinamică, mai ales pentru afaceri, cea mai mare scădere din ultimele 18 luni, de 0,9%, un recul mai mare înregistrându-se in iulie 2015, de 1,3%, arata statisticile BNR. Valoarea creditelor din bilanţurile băncilor a scăzut, astfel cu două miliarde lei in ianuarie, la un total de 218 miliarde lei. Singura creştere s-a înregistrat in cazul creditelor in lei pentru populaţie, de 0,4%, la fel ca in ianuarie 2016, după ce in decembrie s-a consemnat o ascensiune de 1,1%. Creditele in lei pentru firme au scăzut cu 1,7% in ianuarie. Creditarea in lei a scăzut astfel cu 0,6% in ianuarie, pentru prima dată după ianuarie 2016. In privinţa creditelor in valuta, acestea au scăzut cu 1,4% in ianuarie, echivalentul a 1,2 miliarde lei.

COTIDIANUL

Bilanţ însiropat la DNA - Cornel Nistorescu

Aceste bilanţuri ale instituţiilor de forţă, făcute cu fast, cu surle şi trîmbiţe, cu discursuri şi statistici, cu exemple, cu participanţi de-ai confraţilor de la alte forţe implicate în combaterea corupţiei, arată ca Dracu'. Adică nedemocratic. Sau mai exact, arată sovietic, de tip America de Sud, de tip trupe aflate în misiune prin Asia sau Orientul Mijlociu, unde prim-ministrul sau preşedintele vine să primească onoruri, omagii şi rapoarte şi să împartă decoraţii. Ce a sărbătorit ieri ţara noastră la minunatul bilanţ al DNA? Recuperarea a 260 milioane euro, din care n-o să vedem întorşi în vistierie nici 25%? Şi asta, dintr-o economie subterană ajunsă la mult peste 10 miliarde.

Ce s-a întâmplat cu flagrantul pregătit de DNA pentru Liviu Dragnea

Ies la iveală detalii incredibile despre un flagrant care l-ar fi vizat pe Liviu Dragnea! Potrivit jurnaliştilor de la luju.ro SRI şi DNA ar fi vrut să îl prindă în flagrant pe Dragnea în 2013 printr-un poliţist DNA cu o nota secretă a SRI despre activitatea TEL DRUM Teleorman. Acţiunea a fost ratată, iar ofiţerul DNA a fost inculpat. Omul a denunţat că procurorul Marin Nicolae l-a ameninţat să spună fapte neadevărate despre Liviu Dragnea. La cererea procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, SRI a desecretizat nota.

Scandalul casei pierdute de Iohannis continuă

Abia acum începe adevărata luptă pentru casa pierduta de Klaus Iohannis. Chiriaşii care au cumpărat casa în 1997 încearcă acum să o recupereze în instanţă. Curtea de Apel Alba Iulia a amânat pronunţarea până pe 16 martie. Familia Antonescu a cumpărat casa din strada Nicolae Bălcescu în anul 1997. După doar 2 ani, contractele prin care chiriaşii au cumpărat casa au fost anulate în instanţă, la cererea fiului lui Nicolae Baştea, un presupus mostenitor. "Aici interesul nostru este să înlăturăm sentinţa prin care au fost anulate contractele familiei Antonescu şi a familiei Oarca cu privire la acest imobil", a afirmat avocatul familiei Antonescu, Virgiliu Vulcan.

Cât de mare este gaura lăsată de celebrul contract cu Bechtel

Statul român a fost prejudiciat cu 526 milioane de euro de contractul încheiat de Compania de drumuri şi compania americană Bechtel pentru construcţia autostrăzii Transilvania, reiese dintr-un document al Direcţiei Generale de Inspecţie Economico-Financiară din cadrul Ministerului de Finanţe la finele anului trecut. În acest sens, Finanţele au emis zilele acestea o somaţie de plată de 2 miliarde de lei pentru Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, fosta CNADNR.

CURENTUL

Beizadea de lider PSD: după ce a prejudiciat statul cu 4 milioane de Euro ca notar, acum e deputată

Nicolae Ceauşescu şi-a făcut unul din cei trei copii mare politician, pe Nicuşor. În anul 2017 în România s-a atins culmea nepotismului: un lider PSD şi-a făcut fiica deputat după ce în legislatura anterioară îşi pusese fiul în această funcţie. Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma a reuşit să-şi bage fata în Parlament după ce doi deputaţi aleşi au renunţat la funcţii, unul dintre aceştia declarând pentru news.ro că "eu sunt membru de partid şi soldat al partidului". Se numeşte Andreea Cosma are 42 de ani şi e fiica tatălui său. Acum e membră în Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor. În 2015 DNA a trimis-o în judecată pentru că în calitate de notar public "a autentificat contractele de vânzare cumpărare prin care S.C. PLOPENI INDUSTRIAL PARC S.A. a înstrăinat mai multe imobile ce făceau parte din activul "Ciuperceasca".

Reuters: UE nu va liberaliza regimul de vize pentru cetăţenii turci

Agenţia Reuters citează un oficial european care susţine că s-a întocmit un raport de către Comisia Europeană în care se arată că Turcia nu are rezultate suficiente în domeniul reformelor pentru a îndeplini condiţiile care ar permite eliminarea vizelor pentru cetăţenii turci care călătoresc în Uniunea Europeană. În martie anul trecut între Turcia şi UE s-a semnat un acord prin care Ankara s-a angajat să oprească imigraţia ilegală spre Europa iar UE a oferit un ajutor financiar şi a promis liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii turci. Europenii însă consideră că Turcia şi-a îndeplinit angajamentele doar cu privire la controlul la frontieră dar refuză să reformeze "legislaţia antiteroristă, finanţarea partidelor şi cooperarea judiciară", a declarat sursa europeană.

CURIERUL NATIONAL

Se accelerează negocierile pentru reactoarele 3 şi 4

Noua conducere a Ministerului Energiei şi reprezentanţi ai companiei China General Nuclear Power Corporation (CGN) au discutat despre proiectul reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, vizată fiind asumarea unui calendar de acţiuni prin care negocierile pentru constituirea companiei de proiect să fie urgentate. "Negocierile durează de prea mult timp şi este momentul să ne apropiem de o decizie. Vom iniţia în cel mai scurt timp un memorandum în Guvern pentru obţinerea mandatului de negociere în relaţia cu CGN", a declarat Robert Tudorache, secretar de stat în Ministerul Energiei. La rândul lor, reprezentanţii companiei chineze au arătat că sunt mandataţi pentru o negociere mai flexibilă în anumite puncte, astfel încât discuţiile să fie accelerate.

Traian Băsescu pregăteşte o mare alianţă care să se ocupe de justiţie

Situaţia din prezent din sistemul judiciar din România pare să facă vechile rivalităţi să dispară. Traian Băsescu a declarat că vrea să facă o alianţă cu coaliţia aflată la putere pentru a se ocupa de situaţia neplăcută privind Codurile Penale, în contextul în care mai multe articole au fost declarate neconstituţionale de CCR şi încă nu au fost schimbate. De asemenea, fostul preşedinte a vorbit într-o emisiune TV şi despre problema implicării SRI în dosarele penale deschise de DNA. Un ofiţer SRI nu are ce să caute în dosarul penal.

Start-up Nation: Noile afaceri, finanţate aproape integral de stat

În cadrul programului de finanţare Start-up Nation România, întreprinderile nou-înfiinţate vor putea solicita un ajutor de până la 44.000 de euro pentru plata chiriei, achiziţia de utilaje şi instalaţii, dar şi pentru maşini de transport şi echipamente IT, întreaga sumă fiind nerambursabilă, scrie avocatnet.ro. Vor fi eligibile proiectele implementate în mediul urban şi în regiunile mai puţin dezvoltate, cu excepţia regiunii Bucureşti-Ilfov. Pentru ca programul Start-up Nation să poată fi pus în aplicare, mai este nevoie, totuşi, de norme de aplicare, iar acestea au apărut recent în dezbatere publică.

Sancţiuni? Daimler investeşte 250 milioane euro într-o uzină lângă Moscova

Grupul german Daimler a anunţat deschiderea unei uzine lângă Moscova, unde urmează a fi construite automobile Mercedes-Benz. Se spune public că este vorba de prima investiţie a unui mare constructor de automobile în Rusia de la instituirea, în urmă cu trei ani, a sancţiunilor împotriva acestei ţări. Grupul Daimler a precizat că va investi peste 250 milioane de euro în uzina respectivă şi că primele automobile vor ajunge pe piaţă în 2019. Constructorul german are în plan crearea a peste 1.000 de locuri de muncă în uzina respectivă. Ministerul rus al Comerţului şi Industriei a anunţat, într-un comunicat, că uzina construită de Daimler va produce anual peste 20.000 de berline Classe E şi SUV Mercedes-Benz, în cadrul unui acord valabil pe o perioadă de 9 ani.

EVENIMENTUL ZILEI

Preşedintele României nu este PENAL, iar şefa DNA nu a semnat un protocol cu SRI! - Dan Andronic

Klaus Iohannis şi Laura Codruţa Kovesi sunt legaţi. Din nou. Printr-un concurs de împrejurări, în cursul zilei de ieri, minţile românilor au fost sucite şi răsucite cu două ştiri false! Klaus Iohannis este un penal care trebuie să dea casa înapoi, iar şefa DNA a semnat un protocol cu SRI. Nici una, nici alta nu sunt adevărate... Klaus Iohannis nu a pierdut un proces penal, ci unul civil!

Robert Turcescu a CÂŞTIGAT procesul cu Dan Voiculescu

Fostul jurnalist şi actualul deputat PMP, Robert Turcescu, a scris despre câştigarea procesului pe care i l-a intentat patronul trustului Intact, Dan Voiculescu. "Am cîştigat azi la Înalta Curte şi cel de-al doilea proces pe care mi l-a intentat Dan Voiculescu pentru anchetele publicate pe blogul www.turcescu.ro şi pentru emisiunile de la B1 Tv despre afacerile lui cu terenurile statului si ale Academiei Române. Îmi cerea daune de 250.000 de euro. Mulţumesc judecătorilor care s-au dovedit adevăraţi profesionişti, dar şi avocatei Alexandra Cionca, un om extrem de bine pregătit profesional", a scris Turcescu pe pagina sa de Facebook.

Începe războiul? Putin: "Vrem să dăm lovitura decisivă. Trebuie să oprim CIUMA"

Rusia se implică puternic în restabilirea ordinii în Siria. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a dezvăluit care sunt ţintele sale în privinţa ţării care este considerată nucleul terorismului. "Noi nu am stabilit obiectivul de a ne amesteca în afacerile interne ale Siriei", unde Rusia intervine militar din septembrie 2015 în sprijinul regimului lui Bashar al Assad, a dat asigurări Putin, în timpul unei întâlniri cu ofiţeri din flota rusă care s-au întors acasă din această ţară sfâşiată de război, notează Agerpres. Putin a precizat şi care este dorinţa sa în legătură cu Siria. "Rusia are sarcina de a stabiliza puterea legitimă în ţară şi a da lovitura decisivă terorismului internaţional", a adăugat preşedintele rus.

Olguţa Vasilescu anunţă un SALARIU MEDIU de 5.000 lei

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu a explicat cum vor fi salarizaţi angajaţii din administraţiile publice locale, precizând şi cum va evolua salariul mediu până în 2020, conform programului guvernare. "Foarte multe dintre aceste lucruri s-au întâmplat din cauza indemnizaţiilor, care au fost incluse în salarii până acum, deşi nicăieri în lume indemnizaţiile nu sunt în acelaşi loc cu salariile, pentru că la indemnizaţie nu poţi nici măcar să pui sporul de vechime, nu mai vorbesc de sporuri de fonduri europene şi aşa mai departe, iar atunci se ajungea în situaţia în care şeful instituţiei, ordonatorul principal de credite, care are şi cea mai mare responsabilitate, nu avea cel mai mare salariu din instituţie, fiind undeva pe la jumătate", a declarat ea.

JURNALUL NATIONAL

Ce se întâmplă cu banii încasaţi de Iohannis din chiria casei din centrul Sibiului

Radu Tudor a comentat, miercuri seară, în emisiunea "La ordinea zilei", decizia Curţii de Apel Piteşti care a respins contestaţia în anulare formulată de familia preşedintelui Klaus Iohannis, în procesul privind casa din Sibiu pierdută în instanţă. Radu Tudor a ţinut să sublinieze că acel imobil a fost pierdut de familia Iohannis anul trecut, printr-o decizie definitivă a magistraţilor de la Curtea de Apel Braşov. De asemenea, Radu Tudor a arătat că, în opinia sa, preşedintele Iohannis nu va fi pus în postura de a returna cei 300 de mii de euro încasaţi de la banca cu care avea contract de închiriere, arătând că "banii nu au fost încasaţi ilegali", atâta timp cât nu a existat o hotărâre definitivă a justiţiei.

Kovesi: Eforturile justiţiei trebuie susţinute de stabilitatea cadrului legislativ şi instituţional pentru a fi eficienţă în combaterea corupţiei

Eforturile sistemului de justiţie trebuie susţinute de stabilitatea cadrului legislativ şi instituţional pentru a avea eficienţă în combaterea corupţiei, a declarat joi procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi. "Ne-am dorit şi ne dorim să combatem corupţia. Dar acest lucru nu este suficient. Eforturile sistemului de justiţie trebuie susţinute de stabilitatea cadrului legislativ şi instituţional pentru a avea eficienţă în a combate corupţia. În România multă lume declară că susţine lupta anticorupţie. Dar am văzut cu toţii cât de mult contează stabilitatea legislaţiei. Cât de repede pot fi anulate eforturile şi munca întregului sistem de justiţie, nu doar a procurorilor din DNA", a afirmat Kovesi, la prezentarea raportului de activitate al DNA pentru anul 2016.

Garanti Bank trece de la turci la spanioli

Banca spaniolă Banco Bilbao va deţine 49,85% din Garanti Bank, după ce grupul turc Dogus a ajuns la un acord pentru vânzarea ultimului pachet de aproape 10% din titlurile băncii. În urma tranzacţiei, turcii de la Dogus vor rămâne cu doar 0,05%, iar restul de 50,01% din titluri sunt deţinute de alţi acţionari. Totuşi managementul băncii va fi asigurat de Banco Bilbao. Valoarea tranzacţiei se ridică la peste 3,3 miliarde de lire turceşti, peste 900 de milioane de dolari, potrivit Daily Sabah, Anadolu şi Reuters. Prezentă în România din 1998, Garanti Bank ocupă poziţia a 10 după active şi este un jucător important pe piaţă cardurilor, administrând circa 140.000 de carduri de credit şi 110.000 de carduri de debit.

Investitorii, atraşi de dividendele date de companiile de utilităţi

Intreprinzătorii de la Bursa din Bucureşti sunt atraşi de dividendele mari pe care companiile importante ale statului sunt obligate să le ofere în acest an. Indicele de referină al pieţei locale de capital, BET, care reflectă evoluţia celor mai tranzacţionate 10 companii, a trecut ieri de pragul de 8.000 de puncte, ceea ce înseamnă o creştere de aproape 13% numai în acest an. Sunt companii care vor plăti dividende de peste 10% în câteva luni după Adunările Generale ale Acţionarilor. Deja o mare parte din băncile şi companii energetice şi-au anunţat profiturile. Banca Transilvania a obţinut un profit net de 1,281 miliarde de lei, iar BRD de 763 de milioane de lei şi a anunţat că va propune AGA alocarea a 70 la sută din profitul net din 2016 pentru plata dividendelor.

NATIONAL

"Doi s' un sfert" si DOS-ul, fără filaj!

Structura de filaj a DGPI, după "mătrăşirea" ordonata de către fostul ministru tehnocrat Dragoş Tudorache, a ajuns sa stea intr-un singur om! La propriu! Pentru ca "restructurarea" a fost atât de bine pusă la punct încât doar un singur ofiţer dintre cei care mâncau aceasta ingrata meserie pe pâine a mai rămas la "reformata" DGPI. Restul, sute de oameni formaţi in atâţia ani, au fost fie puşi la dispoziţie pe la alte structuri birocratice din minister, fie, pur si simplu, au ieşit din sistem, trecând imediat in privat. Ingrată este si situaţia acoperiţilor de la Direcţia de Operaţiuni Speciale, mai ales după ce sistemul a vuit că aceştia ar fi fost "făcuţi" după ce au pierdut in trafic un "obiectiv" ca Sebastian Ghiţă, tocmai când acesta pleca, stranie coincidentă, tocmai de la sediul SRI.

CSM executa "completele negre"!

Iată că, in sfârşit, reformarea Justiţiei începe de acolo de unde trebuie, si anume din interior. Iar după cum dezvăluia "National", mulţi dintre noii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, fiind specialişti cu ceva experienţa in spate, chiar poziţionaţi până acum in tabere de influenta diferite, vor demara acţiuni spectaculoase de "resetare" a sistemului judiciar. Din interiorul CSM răzbat tot mai multe informaţii privind declanşarea unor operaţiuni spectaculoase, cum ar "execuţia" temutelor "complete negre" formate din cate cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie si Justiţie.

ROMANIA LIBERA

De la armata europeană, la "armata-pilon" a NATO

După Conferinţa pentru securitate de la Munchen, statele Uniunii Europene sunt tot mai convinse că ar trebui să pună în comun o armată proprie, care să fie un pilon al Alianţei transatlantice. Punerea în comun a unor sisteme de luptă ar economisi vreo 11 miliarde euro din cei 220 miliarde prevăzute, conform analiştilor de la McKinsey & Company. Ţările occidentale abia dacă şi-ar mări foarte puţin investiţia în armate, până în 2020, însă ţările din Europa de Est va trebui să investească până la 3% anual din PIB. În 2014, ţările membre ale Uniunii Europene , în afară de Danemarca, ce aparţin de Agenţia Europeană de Apărare au investit 35 de miliarde euro în echipamente militare şi cercetare. Ca bloc, UE este al doilea cel mai mare investitor în Apărare, după SUA.

Ziarul România Liberă a fost votat cel mai bun cotidian din România

Cotidianul România Liberă a câştigat votul de încredere al cititorilor români, fiind desemnat ziarul românesc cu cel mai bun raport dintre preţ şi calitatea articolelor, distincţia fiind acordată în urma studiului de piaţă "Best Buy Award", realizat în România de către organizaţia elveţiană ICERTIAS. Ca urmare a unui sondaj online, România Liberă a primit prestigioasa medalie "Best Buy Award - General 1 - best price quality ratio" la categoria "Cotidiene naţionale", pentru perioada 2017/2018. Studiul a fost realizat de către ICERTIAS - International Certification Association - în luna ianuarie 2017, pe un eşantion relevant de 1.200 de respondenţi. Au fost intervievaţi cetăţeni români de peste 15 ani, cu acces la internet, din toate păturile sociale.

Turcia, ţară NATO, cumpără rachete de ultimă generaţie din Rusia

Turcia este pe punctul să finalizeze un contract prin care va cumpăra rachete sol-aer din Rusia, anunţă ziarul turcesc Daily Sabah. Regimul de la Ankara susţine că NATO nu trebuie să aibă obiecţii. Turcia nu le va integra în sistemul de apărare al Alianţei. Este vorba de sisteme de rachete S-400, foarte moderne, cu rază lungă de acţiune, de care Turcia are "neapărată nevoie", a declarat ministrul Apărării, Fikri Işik. "Turcia are nevoie cu siguranţă de un sistem de apărare antiaeriană şi a lansat un program autohton pentru dezvoltarea unui asemenea sistem. Suntem în negocieri cu mai multe ţări pentru a răspunde nevoii urgente de achiziţie a unui sistem de apărare, iar Rusia pare cel mai potrivit furnizor", a declarat ministrul Fikri Işik.

ZIARUL FINANCIAR

Cu 25% din PIB, România este pe locul 6 în lume la ponderea investiţiilor în economie, imediat după China, Coreea de Sud şi India, dar calitatea bunurilor publice este la pământ

Cu o rată a acumulării care o plasează printre primele şase economii ale lumii, conform Institutului de Statistică, România este de fapt pe ultimele locuri la calitatea bunurilor publice oferite, aşa cum este de altfel percepţia generală a populaţiei despre serviciile publice de sănătate, educaţie şi infrastructură. Proaspăt apărut, Anuarul de Statistică 2016 are o surpriză pentru cine este interesat de poziţia României la diverşi indicatori faţă în faţă cu alte ţări ale lumii. Structura PIB în 80 cele mai importante ţări ale lumii arată că ponderea formării brute de capital fix, adică investiţiile, ne detaşează în top 6 mondial. România are la nivelul anului 2015 o rată a acumulării de 24,8%, după China (44,5%), India (30,8%), Coreea de Sud (29,1%) Australia (26%), Singapore (26%).

Degeaba creşte numărul de absolvenţi de profesională dacă învaţă meserii învechite

Meseriile pentru care se pregătesc cei mai mulţi absolvenţi de şcoli profesionale nu au atât de multă cerere pe piaţa muncii, arată rezultatele unui studiu realizat de PIAROM (Patronatul Investitorilor Autohtoni). "În cazul celor care se pregătesc pentru meseria de «mecanic auto» se constată un raport de 5,3 contracte de mun­că la un absolvent, ceea ce arată că, per medie naţională, numărul de absolvenţi este supradimensionat în raport cu nevoile reale ale pieţei, chiar şi în condiţiile în care luăm în considerare compatibilităţile cu alte calificări şi posibilităţile de reconversie profesională", arată studiul PIAROM. Şcolile profesionale livrează anual peste 11.000 de absolvenţi pe piaţa muncii, iar potrivit PIAROM, anul acesta, cei mai mulţi se pregătesc pentru calificări profesionale precum mecanic auto, confecţioner produse textile şi ospătar (chelner)/ vânzător.

"O piaţă imobiliară puternică atrage şi vânzări de Rolls-Royce"

O piaţă imobiliară în ascensiune, pe care urmează să se lanseze noi proiecte de birouri sau rezidenţiale, mai ales pe segmentul superior, reprezintă unul dintre "indiciile" de bază ale celor care vând automobile de lux precum Rolls-Royce pentru a identifica o piaţă cu potenţial. "Bucureştiul creşte, sunt multe si­turi de construcţii şi multe proiecte noi. Acestea sunt semnalele că România şi Capitala reprezintă o economie în creştere şi cu potenţial în creştere pentru produsele noastre. Piaţa de real-estate este un indicator pen­tru potenţialul de a vinde automobile Rolls-Royce. Clădiri noi înseamnă venituri , locuri de muncă, businessuri în creştere, investiţii şi în final antreprenori de succes care cumpără Rolls-Royce", explică Peter Schoppman, director regional Rolls-Royce pentru Germania, Europa de Nord şi de Est.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
ELECTRICA FURNIZARE S.A.
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
E.ON

Curs valutar BNR

26 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8746
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0195
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5190
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4869
Gram de aur (XAU)Gram de aur239.1954

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
The Diplomat-Bucharest Awards Gala 2021
Video

ENGLISH SECTION

more articles

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro