REVISTA PRESEI 24.10.2017

Willy Homner
Revista Presei / 24 octombrie 2017

REVISTA PRESEI 24.10.2017

ADEVARUL

Senatul a adoptat legea privind instituirea "Zilei Minorităţilor Naţionale din România" ca sărbătoare naţională

Plenul Senatului a adoptat luni cu unanimitate de voturi iniţiativa legislativă privind instituirea "Zilei Minorităţilor Naţionale din România" ca sărbătoare naţională pe 18 decembrie. Potrivit iniţiativei legislative, înregistrată la Senat în luna iunie, "se instituie ziua de 18 decembrie , ca zi de sărbătoare naţională". Actul normativ prevede că "anual, cu prilejul sărbătoririi , se organizează manifestări culturale dedicate acestei sărbători. Iniţiativa a fost semnată de deputaţii minorităţilor naţionale, alta decât cea maghiară, care şi-au motivat demersul prin faptul că Adunarea Generală a ONU a adoptat, pe 18 decembrie 1992, Declaraţia cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, etnice, lingvistice şi religioase.

Epopeea Belina: de la Ceauşescu până la Dragnea

Nicolae Ceauşescu a pus la punct un proiect megalomanic care ar fi trebuit să se concretizeze la Seaca, în Teleorman, aceeaşi comună care astăzi se află în atenţia procurorilor DNA, după declanşarea "dosarului Belina". În localitatea aflată la 130 de kilometri de Bucureşti şi doar 5 kilometri de Dunăre, Ceauşescu a vrut să construiască, în colaborare cu bulgarii, cea mai mare hidrocentrală de de Dunăre: Complexului Hidroenergetic Turnu Măgurele-Nicopole. Lucrările începute în 1978 s-au sistat în 1983 din cauza unor neînţelegi cu bulgarii. Ceauşescu n-a renunţat însă la proiect şi investiţia a fost reluată trei ani mai târziu, în 1986. Oraşul de carton, aşa cum şi-l amintesc localnicii, a mai avut viaţă până în 1989.

S-a întors după gratii după ce a spart două automate de cafea şi a furat 135 de lei

Un individ de 37 de ani, din comuna suceveană Siminicea, care a fost proaspăt eliberat din închisoare, a ajuns în arestul Poliţiei sucevene, după ce a spart două automate de cafea situate la parterul interiorului Casei de Cultură din Suceava. Acesta a fost prins în scurt timp, fiind identificat în persoana lui Constantin - Iulian Ciobanu, de 37 de ani, din comuna Siminicea. El a intrat în interiorul Casei de Cultură Suceava, uşile fiind deschise, a forţat două automate de cafea şi din interior a furat suma de 135 de lei în bancnote de un leu, fiind surprins de către paznicul clădirii care se afla în interior şi care a anunţat poliţia.

Bani din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale au fost deturnaţi către plata măririlor salariale din spitale

Sume uriaşe de bani din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) au fost dirijate către plata măririlor salariale ale personalului medical din spitale, potrivit unui denunţ făcut la DNA de unul dintre şefii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), au declarat surse judiciare pentru "Adevărul". Potrivit acestuia, la conducerea caselor judeţene de Sănătate erau promovate persoane susţinute de politicieni. Alin-Sergiu Costache, şef al Direcţiei Generale de Monitorizare Antifraudă din CNAS, arestat în dosarul decontărilor fictive de servicii medicale la domiciliu a făcut un denunţ la DNA în care a dezvăluit procurorilor mai multe nereguli din activitatea CNAS, susţin surse judiciare.

Procurorii cer o pedeapsă mai mare de 6 ani pentru Elena Udrea

Elena Udrea susţine în continuare că este nevinovată în cazul "Gala Bute" despre care spune că este "o mizerie de dosar", şi cere achitarea. De partea cealaltă, procurorul DNA cere o condamnare mai mare de 6 ani pentru aceasta. Judecarea apelului în dosarul "Gala Bute" a debutat ieri direct cu o amânare la Completul de 5 judecători de la Curtea Supremă. Procesul a durat doar câteva minute, fiind amânat pentru data de 27 noiembrie, deoarece avocaţii au susţinut că nu au avut timp să studieze motivele de apel depuse de DNA.

Firea vrea să consulte bucureştenii în privinţa unei noi taxe

Primarul general Gabriela Firea a declarat, la Adevărul Live, că va demara un sondaj de opinie în care îi va întreba pe bucureşteni dacă sunt de acord ca Primăria să pună o nouă taxă pentru maşinile care tranzitează centrul Capitalei, ca urmare a faptului că Bucureştiul "a fost invadat de rable" după ce taxa de mediu a fost eliminată de PSD, partid din care face parte şi edilul. Valoarea taxei încă nu a fost stabilită.

China provoacă Statele Unite în Panama

China a început să construiască un port de croazieră în Panama, primul proiect lansat în această ţară din America Centrală după restabilirea relaţiilor diplomatice, în vara anului curent. Portul este construit la Amador, la intrarea dinspre Pacific în Canalul Panama. Estimat la 165 milioane de dolari, proiectul va fi finalizat într-un an şi jumătate, părţile implicate fiind China Harbour Engineering Company (CHEC) şi compania belgiană Jan De Nul. China este al doilea cel mai important utilizator al Canalului Panama, după Statele Unite. Relaţiile chinezo-panameze s-au reluat în iunie anul curent, după întreruperea celor panamezo-taiwaneze şi pe fondul agravării celor panamezo-americane.

Bătrâna de 86 de ani care a construit din pensia de 600 de lei un monument în memoria eroilor

O bătrână în vârstă de 86 de ani, din judeţul Vaslui, a ridicat un monument în memoria ostaşilor români căzuţi în cel de-al doilea Război Mondial, folosind în acest scop banii economisiţi din pensia modestă. Pe un câmp din judeţul Vaslui, dintre localităţile Copăceana şi Fălciu, Marghioala Huzum, sprijinită de un nepot, a reuşit ceea ce autorităţile statului nu au reuşit să facă de zeci de ani: a ridicat un monument în memoria ostaşilor români căzuţi pe frontul de est în cel de-Al Doilea Război Mondial. Acolo, pe 21 iunie 1941, în urma unui bombardament al rusilor, a pierit un întreg regiment. Marghioala Huzum, mama Marghioliţa cum îi spun sătenii din Copăceana, comuna Fălciu, avea doar 10 ani când a izbucnit cel de-Al Doilea Război Mondial. Imaginile crude ale războiului, venirea ruşilor în sat, executarea soldaţilor nemţi au urmărit-o şi marcat-o întreaga viaţă.

Cum a ajuns Malta în ghearele mafiei

La o săptămână după uciderea jurnalistei Daphne Caruana Galizia, care a denunţat corupţia, societatea civilă din Malta încă este în şoc. Suspiciunea se îndreaptă spre toată scena politică, de la guvern la opoziţie. Daphne Caruana Galizia a fost o personalitate unică în ţară. Provenind din înalta societate şi căsătorită cu un avocat proeminent, ea a devenit una dintre primii editori politici din Malta în anii 90. În 2008, ea şi-a creat blogul Running Commentary. Cu 400.000 de vizualizări pe zi, audienţa blogului său este cât a marilor ziare din insulă la un loc. A publicat pe blogul său de la investigaţii aprofundate vizând acte de corupţie, traficul de fiinţe umane sau cu petrol şi până la comentarii despre viaţa mondenă de pe insulă. Una dintre ţinte a fost premierul Joseph Muscat şi Partidul Muncitoresc (centru stânga), care conduce ţara din 2013.

BANCHERUL

Parlamentul impune băncilor scăderea comisioanelor pentru plăţile in euro la nivelul celor in lei

Comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor au finalizat dezbaterea unei legi, care urmează să fie supusă votului in plen, prin care băncile vor fi obligate să reducă nivelul comisioanelor pentru plăţile in euro de la aproximativ 70 de lei in prezent la nivelul plăţilor in lei, de doar 2-3 lei, însă doar pentru conturile deschise de cei care nu au in prezent niciun alt cont bancar si îşi deschid unul nou, denumit cont de bază, care in prezent nu exista in oferta băncilor romaneşti. Este vorba de Legea privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plăţi, schimbarea conturilor de plăţi şi accesul la conturile de plăţi cu servicii de bază, prin care se transpune in legislaţia naţională Directiva 2014/92/UE.

COTIDIANUL

Cine ne conduce la dezastru? - Cornel Nistorescu

Povestea generalului Oprea este povestea căderii României în mediocritatea în care se scaldă. Un ofiţer de la Spate, cercetat pe vremea comunismului pentru lipsă în gestiune, a demisionat din Armată pentru a nu fi dat afară şi deferit justiţiei. După 1990, intendentul de la Agat a ajuns gardă de corp lîngă Miron Cozma şi mai apoi în PSD, băiat bun la toate, mieros, linguşitor, serviabil, îmbrăţişat repede de greii din PSD, mari amatori de copii de mingi şi băieţi de dus la îndeplinire servicii mărunte. Cum a ajuns Gabriel Oprea din intendent şi gardă de corp profesor universitar şi conducător de doctorate, general cu patru stele şi ministru de Interne, de Apărare, viceprim-ministru şi, pentru scurt timp, chiar un provizoriu premier reprezintă chiar saga mediocrităţii din tranziţie.

Generalul Dumitru Iliescu dă detalii despre Binom

Fostul şef SPP, generalul Dumitru Iliescu, dă detalii despre Binom şi spune că un dosar era discutat în detaliu, de la cine face rechizitoriul şi până la instanţa de judecată. Totul era stabilit de Kovesi şi Dumitru Dumbravă (fost şeful Direcţiei Juridice SRI) în sediile SRI, în special sâmbăta. Fostul Şef al Serviciului de Protecţie şi Pază susţine că procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, împreună cu Dumitru Dumbravă, şeful Direcţiei Juridice a SRI, stabileau cine se ocupă de dosar şi care e traseul acestuia. Cu alte cuvinte "culoarul din Justiţie", despre care a vorbit şi fostul colonel al Serviciului Român de Informaţii, Daniel Dragomir, în faţa Comisiei SRI.

Ce i-a dat Tudose lui Grindeanu

Premierul Mihai Tudose l-a propus, luni, pe fostul prim-ministru Sorin Grindeanu să preia conducerea ANCOM, după ce fostul preşedinte al instituţiei, Adrian Diţă, a demisionat. Birourile permanente reunite ale celor două Camere au luat act, luni, de demisia lui Adrian Diţă şi au fixat termen data de joi, 26 octombrie, pentru audierea lui Sorin Grindeanu de către comisiile parlamentare. Guvernul Grindeanu este cel care a modificat, pe 27 aprilie, prin ordonanţă de urgenţă, legea de funcţionare a ANCOM, autoritate care reglementează piaţa de 4 miliarde de euro a telecomunicaţiilor, astfel că numirea preşedintelui şi vicepreşedinţilor acestei instituţii se face acum de către plenul reunit al Parlamentului, la propunerea Guvernului. Înainte de aprobarea acestei ordonanţe, conducerea ANCOM era numită de către preşedintele României, la propunerea Guvernului.

CURIERUL NATIONAL

Cutremurul din Catalonia provoacă tsunami în Italia

Regiunile italiene Lombardia şi Veneto au organizat duminică un referendum pentru a cere mai multă autonomie faţă de capitală. ''Doriţi ca regiunea voastră să dispună de forme suplimentare şi condiţii particulare de autonomie?'' - aceasta este întrebarea la care alegătorii din Lombardia şi Veneto au fost chemaţi să răspundă în cadrul referendumului. Cele două regiuni din nordul Italiei sunt dintre cele mai bogate din ţară, ele generând 30% din PIB. Participarea la vot a fost de 50,1% în regiunea din jurul Veneţiei, iar în Lombardia s-au prezentat la vot 30,5% din cetăţeni. Nu există un prag minim pentru validarea referendumului. Rezultatele preliminare arată că peste 90% din participanţi au răspuns că doresc ca autorităţile să ceară mai multă autonomie faţă de Roma.

O nouă deraiere pe Căile Ferate Române

Felix Stroe, ministrul Transporturilor, a decis pe 23 octombrie schimbarea din funcţie imediată a celor doi reprezentanţi ai Regionalei de Căi Ferate Bucureşti: Laurenţiu Maraloi, directorul Regionalei CF Bucureşti, şi Mihai Cândea, şeful Gării de Nord. Potrivit comunicatului transmis de Ministerul Transporturilor, motivul demiterii este legat de modul de administrare şi de întreţinere al Gării de Nord. Înlocuitorii legali ai celor doi vor asigura, în perioada următoare, conducerea celor două entităţi. Marcel Pioaru, şeful Serviciului de Siguranţă a Circulaţiei, va asigura coordonarea activităţii Regionalei CF Bucureşti, iar Mihai Tănase, şeful adjunct al Gării de Nord, va conduce provizoriu activitatea în staţia Bucureşti Nord.

Angajaţii la stat au creat un prejudiciu de 12 miliarde de lei în 8 ani

Angajaţii statului au prejudiciat România cu 12 miliarde de lei în ultimii nouă ani. Statistica şocantă este realizată de Curtea de Conturi, care a publicat recent "cartea albă" a instituţiei, în care prezintă activitatea şi rezultatele, de la începutul anului 2009 şi până la jumătatea acestui an. Pentru cea mai mare parte a prejudiciilor, au fost sesizaţi procurorii. Plăţile nelegale calculate de Curtea de Conturi în urma auditului efectuat între 2009 şi iunie 2017 se ridică la aproape 12 miliarde de lei. Din această sumă calculată ca prejudiciu, circa 4 miliarde de lei sunt trecute în dreptul bugetelor locale. Urmează bugetul de stat, cu 3,57 miliarde, şi bugetele de venituri şi cheltuieli ale agenţilor economici, cu 2,37 miliarde de lei.

Londra a introdus o taxă zilnică de 10 lire pentru maşinile vechi

Londra a introdus ieri o taxă pentru cele mai vechi şi cele mai poluante vehicule pentru a îmbunătăţi calitatea aerului în capitala britanică, a declarat primarul Sadiq Khan, potrivit Reuters. Denumită "T-charge", taxa zilnică de 10 lire se aplică vehiculelor pe benzină şi motorină înregistrate înainte de 2006 care nu îndeplinesc condiţiile directivei "Euro 4" adoptată în 2005. Noua taxă se va aplica pentru intervalul orar 07.00-18.00, la fel ca actuala taxă anti-aglomeraţie. Acest lucru înseamnă că unii şoferi vor plăti 21,5 lire sterline pe zi pentru a conduce în centrul Londrei.

România importă usturoi de 14,5 milioane de euro

România a importat anul trecut aproximativ 5.300 de tone de usturoi, în valoare de peste 65 de milioane de lei (14,5 mil. euro), potrivit datelor Eurostat. Situaţia este de-a dreptul dramatică în condiţiile în care importurile de anul trecut sunt de cinci ori mai mari faţă de cele din urmă cu cinci ani, notează sursa citată. Principalele ţări din care importăm usturoi sunt Olanda, Ungaria şi Republica Cehă, olandezii acoperind jumătate din valorea totală a importurilor de usturoi din 2016. "Nu e vorba că noi nu am putea să producem, problema este că noi, producătorii, nu avem unde să vindem, decât în pieţe şi magazinele mici. Situaţia aceasta este valabilă pentru toate produsele agricole", a declarat un producător de usturoi din Târgu-Mureş.

EVENIMENTUL ZILEI

Ponta a spus tot TVR!

Fostul premier, Victor Ponta, a declarat în contextul tragediei de la Colectiv, că după plecarea sa de la şefia Guvernului, în cărţi pentru postul de prim-ministru era Vasile Dâncu şi că Liviu Dragnea a negociat cu Iohannis încă din septembrie plecarea sa. Acesta a menţionat faptul că nu a demisionat din cauza tragediei de la Colectiv, cu toate că evenimentul nefericit s-a transformat într-unul politic şi a precizat că nu i-a cerut nimeni să-şi dea demisia din cauza acestui lucru. "Se va schimba doamna Kövesi, cel mai târziu in 2019. Dar nu se va schimba nimic, daca structura sistemului e aceeaşi. Totuşi noi trăim in tara in care un procuror general, domnul Niţu a fost ucis, de doi ani. Si nu întreabă nimeni nimic", a mai spus Ponta.

Comoara dacică gigantică a ajuns pe masa Guvernului. Este descoperirea mileniului în România

Noi dezvăluiri halucinate ale arheologilor relevă faptul că sub Sarmizegetusa, dar şi sub alte cetăţi dacice, se găseşte un ansamblu arhitectural gigant, care are mai multe nuclee. Dezvăluirile ies la iveală, în urma unui studiu complex, realizat cu ajutorul unor aparate de detectare a zidurilor şi a obiectelor îngropate, precizează Banatulazi.ro. Ansamblul arhitectonic militaro-civil, care este dispus pe mai multe nuclee s-ar întinde pe o suprafaţă de 200 de kilometri pătraţi şi este bogat în aur. Construcţia ar aparţine civilizaţiei dacice şi predacice. Planurile aceastei adevărate comoare, despre care arheologii nu dau prea multe detalii, au fost trimise la Ministerului Culturii şi Cultelor.

Donald Trump a luat o decizie care va ZGUDUI lumea ştiinţei

Donald Trump a anunţat că, pe lângă declasificarea informaţiilor despre asasinarea lui Kennedy, va deschide mai mult de 450.000 de fişiere legate de HAARP. Lumea a fost pusă pe jar, deoarece despre HAARP s-au bănuit numai lucruri rele, iar acum a sosit momentul adevărului. "Aceasta va include toate documentele de la naşterea HAARP până la 23 decembrie 2017", a declarat Sarah Huckabee Sanders, pentru presă: "Unele detalii sunt şocante. Am fost şocaţi când le-am citit", a fost anunţul de început... ca şi cum a pus lumea în gardă. Staţia de cercetare HAARP, se află pe un amplasament lângă Gakona, Alaska. Mulţi au exprimat îngrijorarea că HAARP este responsabil pentru uraganul Sandy dar şi pentru alte catastrofe naturale care au lăsat nenorociri în urmă.

JURNALUL NATIONAL

Care sunt cele 15 bănci amendate de ANPC pentru reclamă mincinoasă

Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) au sancţionat 15 bănci cu amenzi contravenţionale în valoare totală de 570.000 lei, însă băncile au la dispoziţie 15 zile pentru contestarea amenzilor, a anunţat, luni, ANPC. Controlul la cele 15 bănci a fost făcut în perioada 28 august - 6 octombrie şi a vizat respectarea prevederilor legale privind modalităţile sau mijloacele de desfăşurare a activităţilor de publicitate.Băncile au la dispoziţie 15 zile pentru contestarea proceselor verbale. Cele 15 bănci amendate de ANPC sunt Raiffeisen Bank, Piraeus Bank, BCR, Bancpost, Unicredit, Credit Europe, CEC Bank, OTP Bank, BRD, Garanti Bank, Alpha Bank, ING, Libra Internet Bank, Banca Transilvania şi Leumi Bank.

Academia SRI - şcoala de politicieni cu succes garantat

Studiile la Academia Naţională de Informaţii a SRI au devenit un "must have" pentru politicienii români. Indiferent de nivelul de studii absolvit, de la cursuri post-universitare care durează doar câteva luni, până la cea mai înaltă distincţie academi­că - titlul de doctor, aleşii care se şcolesc la Academia SRI ajung aproape fără excepţie în prim-planul scenei politice româneşti. Avem absolvenţi de studii SRI la vârful Guvernului, în Parlament, în principalele partide politice şi chiar în legislativul european. Premierul Mihai Tudose este absolventul de studii SRI ajuns cel mai departe în politica românească. Şeful Executivului este doctor în domeniul Ştiinţe Militare şi Informaţii - Protecţia infras­tructurilor critice la Academia Naţională de Informaţii a SRI, din anul 2010.

Toma Petcu, ministrul Energiei: Hidroelectrica va fi listată la bursă, probabil, în 2018

Hidroelectrica va fi listată la bursă, probabil, anul viitor, în acest moment proiectul de listare fiind în dezbatere publică, a declarat, luni, ministrul Energiei, Toma Petcu, în cadrul unei conferinţe pe tema marilor investiţii din România. Deocamdată, proiectul pentru listarea la bursă a Hidroelectrica este în dezbatere publică, a amintit el. "Astfel că vom vorbi despre listarea propriu-zisă probabil în 2018", potrivit lui Petcu. Ministrul a arătat că investiţiile în cadrul companiei continuă.

NATIONAL

SUA predau Romania MI6!

Mişcare năucitoare pe "piaţa globală" de intelligence, cea atât de strâns legata in ultima vreme de interesele economico-financiare ale marilor jucători ai lumii. Iar cum "faliile" la nivel mondial sunt in plina operaţiune de repoziţionare, încercându-se astfel evitarea unui "cutremur" devastator in urma ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeana, deja se fac noi alianţe si împărţiri ale sferelor de interese. Iar faptul că in ultimele săptămâni numărul britanicilor care vin tot mai des in tara noastră, indiferent ca este vorba de oameni de afaceri, demnitari sau discreţii agenţi de influenta ai serviciului regal de informaţii externe a crescut de zece ori nu arată decât un singur lucru: predarea României, de către noua Administraţie Republicană, către "zona de confort" a MI6!

#metoo face ravagii in Parlamentul European

Scandalul de hartuire sexuala la Hollywood, devenit celebru drept #metoo loveşte si in înalţii funcţionari de la Bruxelles. Mai multe consiliere ale europarlamentarilor ii acuza pe aceştia că le-au hartuit sexual in repetate rânduri. Printre cei acuzaţi apar si nume mari din politica europeană. De pilda, Yves Cochet, fost ministru al Mediului in Franţa, in vârstă de 71 de ani, ar fi încercat sa agate o consilieră de 25 de ani a unui alt parlamentar european.

Ce aveţi, fraţilor, cu Borcea?

Magistraţii Tribunalului Ilfov au respins, ieri, cererea de eliberare condiţionată formulată de Cristi Borcea, după ce un judecător de la Judecătoria Sectorului 4 a decis pe 4 octombrie ca fostul acţionar al Dinamo poate fi eliberat după 2/3 din pedeapsa la care a fost condamnat. O noua cerere poate fi adresata instanţei abia in aprilie2018. Acum, pe bune, ce aveţi, fraţilor, cu Borcea? Cine are interesul ca Borcea sa ispăşească pedeapsa pana la ultima zi?

Ca la curve: Vom plăti sistemele Patriot in avans

Veselie mare. Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a anunţat ca vom plăti sistemele Patriot in avans. Primul, care va veni anul acesta, costa 765 de milioane de dolari. Dacă, in Polonia, acest tip de negocieri se poarta la sânge, la noi se poarta capul plecat si acceptarea oricărei condiţii fără discuţii. Căci avem mari bărbaţi de stat la vârful tării...Si să nu uitam, mentenanţa si rachetele nu sunt incluse in aceşti bani. De data asta, plăţile merg la NATO, ca si acolo e nevoie de bani, si pe noi ne dau afară din casă. Pretenia romano-americana e pe cai mari, dar cu parale, vedem, ca se tine.

PUTEREA

Medicii semnau condica, dar lăsau REZIDENŢII de gardă

Situaţie revoltătoare la Spitalul Judeţean din Craiova, cel mai mare din Oltenia. Mai mulţi medici primari, care ar fi trebuit să fie de gardă, semnau condica, dar nu rămâneau peste noapte în spital. Pacienţii care aveau nevoie de îngrijiri erau văzuţi doar de rezidenţi. Totul a fost descoperit de Inspectoraul Teritorial de Muncă. La sediul ITM Dolj au ajuns mai mulţi cetăţeni care acuzau că mai mulţi medici şi mai multe asistente deşi figurau de serviciu. În realitatea lipseau de la unitatea medicală mai ales în timpul turelor de noapte. În locul doctorilor erau medicii rezidenţi, transmite Digi24.

ROMANIA LIBERA

Mircea Bosîncianu, milionarul ascuns al României care face afaceri cu primării şi cu statul

Colonelul de armată a avut şi are afaceri diverse, de la vânzarea de biciclete către Primăria Bucureşti, la furnizarea de uşi şi echipamente de închidere şi transfer arme şi muniţii. Născut în august 1960, în comuna Dumbrăveni din Suceava, Mircea Bosîncianu este unul dintre cei mai discreţi milionari din România. Apariţiile sale în presă sunt extrem de rare. În singurul interviu oferit unui ziar economic, în urmă cu opt ani, pe care l-am putut citi pe Internet, textul nu este însoţit de fotografie. În ciuda discreţiei, Mircea Bosîncianu este unul dintre oamenii importanţi de afaceri din ţară.

Senatorul PSD Eugen Teodorovici susţine că ministrul de Finanţe, Ionuţ Mişa, trebuie remaniat urgent

Preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Senat, Eugen Teodorovici a declarat, luni, că ministrul de Finanţe, Ionuţ Mişa, "trebuie remaniat urgent" pentru declaraţiile privind taxa de solidaritate, potrivit Mediafax. "Şi eu o să-l critic pe domnul ministru actual de Finanţe. Cred că astăzi este, şi sper să fie, ultima vizită a domniei sale în Parlament ca şi ministru de Finanţe, pentru că mi se pare normal şi corect ca partidul - şi mai ales prim-ministrul - să aibă pe masă propunerea de revocare a domniei sale din funcţie, pentru că, din păcate, ca ministru de Finanţe să faci astfel de declaraţii pe care, mai târziu, prim-ministrul le contrazice cred că nu este cazul", a declarat, la Digi24, senatorul PSD Eugen Teodorovici.

ZIARUL FINANCIAR

Ce se ascunde în spatele trecerii CAS de la angajator la angajat: cea mai diabolică idee de avantajare a bugetarilor în faţa angajaţilor din privat

Noua taxă înseamnă de fapt întoarcerea la împărţirea cheltuielilor de contribuţii sociale între angajat şi angajator, deci simplificarea nu mai stă nici ea în picioare. Că este de 2% sau de 20%, contribuţia angajatorului rămâne practic în picioare şi va necesita noi calcule şi plăţi distincte. Nici nu este clar în acest moment unde va merge această contribuţie - la Casa de Pensii, la Casa de Sănătate, direct la bugetul de stat? Toate datele arată că a fost folosit pretextul menţinerii taxei de 0,25% pe salariul brut prevăzută pentru plata salariilor în firmele din insolvenţă, despre care se spune că este inclusă în legislaţia europeană, pentru a mai introduce încă o taxă de două puncte procentuale pe salariul brut astfel încât să se închidă bugetul. În subteran, majorarea artificială a salariilor brute este aşteptată de angajaţii de la stat pentru că în felul acesta ar urma să crească pensiile.

Andrej Babis, noul lider politic al Cehiei

Andrej Babis este un miliardar eurosceptic acuzat de fraudă care a promis să guverneze ţara ca pe o afacere. Pentru publicul larg, Babis este un personaj care intrigă, un lider politic comparat cu Donald Trump şi cu Silvio Berlusconi: este al doilea cel mai bogat om din Cehia, are o soţie cu 20 de ani mai tânără decât el, are tendinţe autoritare, con­duce un imperiu agrochimic - Agrofert, un con­glo­merat care se numără printre cei mai mari angajatori din Cehia -, este un magnat media, este un fost comunist într-o Cehoslovacie umilită de armata rusă, presupus colaborator cu poliţia secretă şi un politician cu o atitudine faţă de Rusia lui Putin neclară. Şi nici măcar nu este ceh la origine. Andrej Babis, 63, de ani, născut în Slovacia, are o avere estimată la 3,5 miliarde de euro.

Sphera Group, operatorul restaurantelor Pizza Hut şi KFC, începe astăzi oferta de listare la BVB

Un investitor care intenţionează să subscrie acţiuni la Sphera Franchise Group (SFG), a cărei ofertă de listare începe astăzi la bursa românească, de maximum 325 mil. lei, trebuie să subscrie minim 100 de acţiuni la preţul fix de 33 de lei pe acţiune, potrivit prospectului publicat ieri. Compania vrea să se listeze la un indicator PER (price earning ratio) cuprins între 18 şi 23,8 în funcţie de intervalul de preţ din oferta de subscriere acţiuni, potrivit calculelor ZF pe baza datelor din prospect cu privire la profitului net al companiei din perioada iunie 2016-iunie 2017. Spre comparaţie în regiune, din acelaşi sector de activitate, PER este cuprins între 5 şi 50.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale

Curs valutar BNR

08 Mar. 2021
Euro (EUR)Euro4.8838
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1118
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4060
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6917
Gram de aur (XAU)Gram de aur223.8171

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
www.hipo.ro
HackITall2
Women Professionals in the Automotive Industry
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro