REVISTA PRESEI 25.04.2016

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 25 aprilie 2016

ADEVARUL

Probele care l-au înfundat pe Liviu Dragnea

Preşedintele celui mai puternic partid din România, Liviu Dragnea, a fost găsit vinovat de Curtea Supremă că a coordonat un sistem de fraude electorale. El a fost condamnat la închisoare cu suspendare. În ciuda sentinţei, politicianul are dreptul să candideze pentru noi demnităţi şi să ocupe funcţii în aparatul de stat. O adresă semnată de Liviu Dragnea, din 13 iulie 2012, trimisă către organizaţiile judeţene şi primarilor PSD a fost considerată de magistraţi drept mijloc interzis de lege pentru a obţine voturi. În acest act, Dragnea arăta că miza sa era obţinerea unei prezenţe la urne, pe 29 iulie 2012, de peste 60%. "Organizarea în fiecare localitate, cu sprijinul unei organizaţii neguvernamentale, a unei tombole cu premii la care vor participa alegătorii care s-au prezentat la referendumul din 29 iulie 2012", se arăta în adresă.

Al Jazeera demască sclavia modernă din Marea Britanie şi exploatarea românilor prin muncă şi sex

O echipă de jurnalişti de investigaţie de la Al Jazeera a lucrat sub acoperire pentru a arăta amploarea reală a sclaviei moderne în suburbiile din Marea Britanie. Jurnaliştii au demascat proxeneţi români care obligă tinere românce să se prostitueze pe străzile Londrei, dar şi condiţiile opresive de muncă dintr-o spălătorie auto, cu angajaţi români, folosită de dealeri autorizaţi ai giganţilor Volvo şi Kia. Investigaţia Al Jazeera a scos la iveală că mari companii din Marea Britanie au fost incapabile să combată sclavia modernă în lanţurile lor de distribuţie. Patronul spălătoriei auto "USA Hand Car Wash", Avion Elezi - un albanez de 35 de ani, îşi plăteşte personalul cu 40 de lire sterline pe zi pentru mai mult de 12 ore de muncă - ceea ce reprezintă jumătate din salariul minim legal din Marea Britanie (6,70 lire pe oră). Mai mult, spălătoria cu pricina este contractată de dealerii autorizaţi Lipscomb Volvo în Canterbury şi Maidstone, şi de Kia Harbour Garage din Whitstable.

Paul Al României a măsluit conspirativ adjudecarea a 10 hectare de teren la Snagov

Paul Al României şi cei care l-au ajutat să intre ilegal în posesia pădurilor pe care acesta pusese ochii au fost atât de precauţi încât nici avocaţii n-au ştiut cu ce sentinţe se terminau procesele. Unul dintre apărători a aflat după 13 ani că l-a ajutat pe Lambrino să intre în posesia Pădurii Snagov-Fundul Sacului. El a ştiut din 2003 şi până azi că a pierdut procesul.

Rebeliunea de la Opera Naţională. Implicaţiile politice ale scandalului

Încep să apară dedesubturile nu prea plăcute ale protestului angajaţilor care-a dus până acum la anularea a trei spectacole pe scena Operei bucureştene. Rezolvarea situaţiei de la Opera Naţională Bucureşti a fost sistată până marţi, când cei responsabili, vicepremierul Vasile Dîncu şi ministrul Vlad Alexandrescu, se vor întoarce de la festivităţile de la Iaşi. Un afiş care circulă pe internet îl arată pe dirijorul Tiberiu Soare, liderul rebeliunii de la Opera Naţională, într-o postură cel puţin discutabilă: aceea de a cânta, într-un concert gratuit de Florii desfăşurat duminică după-amiază în Parcul Titan, sub egida primarului pesedist Robert Negoiţă , aflat în campanie electorală. Legând lucrurile de insistenţa protestatarilor de a-l cere ca mediator pe pesedistul Vasile Dîncu, membru al Grupului de la Cluj, acestea capătă o turnură politică deloc inocentă.

Oamenii lui Dragnea se revoltă după ce Zgonea i-a cerut demisia

Valeriu Zgonea, preşedintele executiv al PSD, este atacat de colegii de partid după ce i-a cerut demisia lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al PSD, în urma condamnării definitive la doi ani de închisoare cu suspendare. Unul dintre colegii social-democraţi, Cătălin Rădulescu, şeful PSD Diaspora, consideră că Zgonea e "securist" şi face jocurile celor care vor distrugerea PSD. Un alt social-democrat, Paul Stănescu, preşedintele PSD Olt, a cerut demisia lui Zgonea din toate funcţiile deţinute în partid. Social-democraţii braşoveni susţin că că liderul PSD nu este vinovat şi trebuie susţinut în continuare, pentru unitatea partidului.

Războiul petrolului, dus în trei: Rusia, Iran si Arabia Saudită

Arabia Saudită nu vrea creşterea preţurilor petrolului pentru a nu readuce la viaţă producătorii americani care extrag din zăcăminte neconvenţionale şi nici ca Iranul să aibă venituri mai mari la dispoziţie. Rusia sfidează Arabia Saudită şi a anunţat că este gata să crească producţia de ţiţei, şi Rusia a ameninţat că este gata să inunde planeta cu petrol. Concomitent, Iranul este aproape de a da peste cap planurile saudiţilor, care voiau ca Teheranul să participe la îngheţarea producţiei. Arabia Saudită se află într-o puternică rivalitate regională cu Iranul. Cele două ţări susţin tabere adverse în războaiele din Siria şi Yemen. În timp ce Iranul îl susţine pe preşedintele sirian Bashar al-Assad, Arabia Saudită susţine rebelii moderaţi. În Yemen, situaţia este inversă: Riyadhul susţine guvernul oficial, aflat în exil, în timp ce Teheranul susţine rebelii houthi, care au cucerit cea mai mare parte a ţării.

Profitul Google l-a depăşit pentru prima oară pe cel al Microsoft

Profitul net obţinut de Google în ultimul trimestru l-a depăşit pentru prima dată pe cel consemnat de către Microsoft, ridicându-se la 4,21 miliarde de dolari pentru gigantul internetului faţă de cele 3,76 miliarde de dolari consemnaţi de către grupul software fondat de către Bill Gates. În timp ce câştigul Google a urcat de la 3,52 de miliarde de dolari, consemnate în primele trei luni din 2015, la 4,21 miliarde, la Microsoft trendul a fost invers: profitul net scăzut de la 4,99 de dolari în acelaşi interval. Acelaşi curs este observat şi în domeniul veniturile, însă la acest capitol Microsoft şi-a păstrat avansul în faţa Google. Astfel, veniturile Microsoft s-au situat la 20,53 miliarde de dolari, faţă de cele 20,26 de miliarde de dolari, la cât s-au ridicat consolidate ale Alphabet - grupul-mamă al Google. Declinul Microsoft vine după ce calculatoarele au devenit mai puţin relevante pentru consumatori, iar aceştia le schimbă mai rar. În schimb, ascensiunea Google se datorează internetului.

Avocatul Gheorghe Piperea: Voi contesta din nou candidatura lui Piedone, este o sfidare a justiţiei

Avocatul Gheorghe Piperea a declarat duminică, pentru News.ro, că va contesta în instanţă noua candidatură a lui Cristian Popescu Piedone la Primăria Sectorului 4, pentru că justiţia nu a anulat, prin decizia de marţi, doar 2.500 de semnături, ci însăşi candidatura lui Piedone. "Sunt obligat să o contest (candidatura lui Piedone, n.r.), din câte ştiu mai sunt alte câteva sute de contestaţii care se pregătesc, în primul rând ale celor din Asociaţia Colectiv, dar şi alte contestaţii. Părerea mea este că avem de-a face cu o sfidare a acestor oameni, este şi o sfidare a justiţiei, pentru că justiţia a anulat acea candidatură, şi nu doar 2.500 de semnături, deci este autoritate de lucru judecat", a spus Piperea. Avocatul a adăugat că mai există un motiv pentru care va contesta candidatura lui Piedone, care îi priveşte pe toţi urmăriţii penal supuşi, într-un fel sau altul, unor măsuri preventive, cum este controlul judiciar pe cauţiune.

Franţa ar putea câştiga contractul militar al secolului

Franţa este favorită pentru a câştiga contractul pentru livrarea a 12 submarine Australiei, considerat contractul militar al secolului, cu o valoare de 34 de miliarde de euro, în condiţiile în care o ofertele competitorilor din Japonia şi Germania sunt considerate nesatisfăcătoare de către autorităţile de la Canberra, potrivit lavoixdunord.fr. Australia internţionează să înlocuiască vechile sale submarine diesel actuale, iar contractul pentru cele 12 submarine de ultimă generaţie este estimat la 50 de miliarde de dolari australieni, echivalentul a 34 de miliarde de euro. Trei companii se luptă pentru a obţine acest contract: DCNS din Franţa, ThyssenKrupp Marine Systems (TKMS) din Germania şi Mitsubishi Heavy Industries din Japonia, ca lider al unui consorţiu susţinut de guvernul japonez.

Refugiaţii trec din nou prin graniţele Greciei

În ciuda acordului semnat între Uniunea Europeană şi Turcia în vederea stopării fluxului migrator, numărul celor care reuşesc să ajungă pe plajele Greciei a început din nou să crească. Aproape 200 de migranţi au reuşit să ajungă săptămâna aceasta, în decurs de doar două zile, pe insulele Greciei, după ce au traversat Marea Egee, venind dinspre Turcia. Dacă la începutul acestei luni, imediat după intrarea în vigoare a acordului UE-Turcia privind refugiaţii, numărul sosirilor pe teritoriul Greciei s-a redus semnificativ, situaţia începe să scape iar de sub control. Potrivit site-ului de ştiri elen ekathimerini.com, pe insulele elene ajung acum zilnic zeci de refugiaţi.

BANCHERUL

MasterCard estimează ca 38% din totalul plaţilor la nivel european vor fi digitale, pana în 2020

Adopţia plăţilor digitale continuă să crească la nivel global, MasterCard prognozând că, până în 2020, 38% din totalul plăţilor realizate la nivel european vor fi digitale. Schimbarea în comportamentul de consum va fi susţinută prin MasterCard Digital Enablement Service, care transformă orice device în instrument de plată prin tehnologia de tokenizare sigură şi standardizată, potrivit unui comunicat al MasterCard, in care se mai arata urmatoarele:Lansată iniţial în S.U.A. în 2014 cu Apple Pay, platforma MDES este astăzi utilizată în 18 ţări europene de emitenţi de card şi operatori de portofele digitale. În Marea Britanie, MDES conectează bănci importante care cumulează peste 70% din conturile bancare britanice cu Apple Pay. Google, un alt operator de portofel digital care utilizează MDES, şi-a anunţat recent intenţia de a lansa Android Pay în Marea Britanie.

CAPITAL

Băncile avertizează: E iminentă o criză în creditarea populaţiei

Promulgarea legii dării în plată, care permite stingerea unui credit ipotecar prin predarea imobilului ipotecat către bancă, ar putea genera o nouă criză a împrumuturilor imobiliare pentru populaţie, susţin reprezentanţii sistemului bancar. «Creditarea a repornit cu dobânzi şi marje reduse, dar acum rămâne de văzut în ce măsură această tendinţă se va menţine sau dacă vom asista la inversarea acestei tendinţe pe temen scurt, ca în perioada de criză", a declarat Gabriela Folcuţ, preşedintele comisiei de comunicare din cadrul Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), în cadrul Conferinţei Capital Piaţa Imobiliară în 2016. Potrivit acesteia, ARB a solicitat "autorilor calificaţi" să sesizeze Curtea Constituţională pentru efectuarea controlului preventiv de constituţionalitate cu privire la legea dării în plată, înainte ca aceasta să fie promulgată.

Românii, obligaţi să-şi ducă traiul în cutii de chibrituri

Românii nu preferă spaţiile mici, însă sunt nevoiţi de împrejurări să trăiască în locuinţe majoritatea construite cu zeci de ani în urmă, care au nevoie de reabilitare. România este ţara membră a Uniunii Europene cu cea mai mare rată de proprietari de locuinţe, dar de o calitate a locuirii mult sub standardele europene. Conform unui studiu realizat de Institutul de Politici Publice (IPP), ponderea locuinţelor aflate în proprietate în cazul României este de 96,6%, a precizat directorul IPP Elena Tudose, în cadrul conferinţei organizată, săptămâna trecută, de revista Capital, la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti. Dacă deţinem primul loc în Europa în ceea ce priveşte rata de proprietari, studiul realizat de IPP arată că România se află şi pe ultimul loc atunci când vorbim despre suprafaţa locuinţei. Dacă media europeană este de 102 mp, în România suprafaţa medie a unei locuinţe nu ajunge nici măcar la jumătate din media UE, mai exact 46,9 mp.

CURENTUL

Dragnea a povestit de ce l-a părăsit nevasta

Liviu Dragnea a făcut confesiuni la Antena 3 în aseară. Nu că ne-ar fi interesat, dar liderul PSD, Liviu Dragnea, a explicat public de ce a fost părăsit de soţia sa Bombonica şi a spus că aceasta a luat decizia separării după ce el a fost condamnat în primă instanţă la un an de închisoare cu suspendare în "Dosarul Referendumul". "Despărţirea a venit după decizia în primă instanţă (...) Ea nu a mai suportat toate aceste atacuri şi am înţeles", a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3. Acum Bombonica se poate întoarce la Liviu pentru că amândoi sunt urmăriţi penal într-un alt dosar. Liviu Dragnea nu a făcut public faptul că este divorţat de soţia sa, acest detaliu fiind dezvăluit de către DNA, în momentul în care aceasta a fost chemată la audieri.

Aşteptăm si aliaţi germani ?

In anul jubiliar Shakespeare, summitul NATO de la Varşovia pune Berlinul in fata unei dramatice dileme hamletiene: a fi sau a nu fi prezenta Germania militarmente in flancul estic al NATO (adică si in Romania)? Daca dam crezare săptămânalului" Der Spiegel", preşedintele Obama va cere in mod deschis cancelarului Merkel efective militare germane in state membre ale NATO din estul continentului. Berlinul are de luat in calcul mai multe lucruri. Chiar daca Germania nu mai are complexul istoric al culpabilităţii, de fosta putere militarista, si este decisa sa devina mai activa in politica europeana si mondiala, deschiderea spre exterior anunţata de la cele mai înalte niveluri ale statului s-a produs, pana acum, cu precădere in domenii non-militare: economic, politic, cultural etc. In acelaşi timp, însă, Germania face, in mod tradiţional, eforturi atente pentru a nu ostiliza relaţiile sale cu Rusia, fiind interesata si de avantajele relaţiilor economice ruso-germane, dar si de un coeficient sporit de securitate proprie.

EVENIMENTUL ZILEI

Îndemnul lui Tăriceanu pentru întreaga clasă politică: "Procesul lui Dragnea şi decizia ÎCCJ sunt acţiuni politice. A venit momentul să acţionăm pentru salvgardarea libertăţilor câştigate la Revoluţie"

La scurt timp după condamnarea lui Liviu Dragnea în dosarul "Referendum", preşedintele Senatului şi al ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a dat publicităţii un apel în care îndeamnă întreaga clasă politică să iasă din inerţie şi să apere "democraţia şi a pluralismului, aflate de mai multă vreme în România într-un pericol vizibil şi notoriu". "Procesul intentat lui Liviu Dragnea, ca şi decizia ICCJ, sunt acţiuni eminamente politice, ele reprezentând un unicat nedorit în lumea civilizată. Practici democratice devenite tradiţionale au consacrat rolul partidelor de a mobiliza cetăţenii la vot pe baza convingerilor politice şi argumentelor conţinute în programele şi proiectele cu care liderii de partid se prezintă în campaniile electorale. Condamnarea lui Liviu Dragnea în dosarul 'Referendumul' poate induce în mod pervers la o concluzie revoltătoare: la referendumul din 2012, românii NU l-au vrut demis pe Băsescu, pentru că în realitate Liviu Dragnea ar fi falsificat indirect rezultatele votului".

Robert Turcescu: "Bucureştiul este un oraş putred. Regiile Autonome sunt nişte aberaţii"

Invitat la B1 TV, în emisiunea X PRESS, prezentată de Sabin Orcan, candidatul PMP pentru funcţia de primar al Capitalei, Robert Turcescu, a spus că nu vrea mai mult de două mandate şi că Bucureştiul este un oraş pudred. Totodată, el susţine că regiile autonome trebuie transformate în societăţi comerciale.

Grecia, în situaţie ingrată: criza refugiaţilor combinată cu cea economică

Grecia se apropie cu paşi lenţi, dar siguri, de un nou colaps financiar, avertizează specialiştii. În timp ce se luptă cu problemele imigraţiei masive din Siria şi ţările vecine, economia sa este într-o stare foarte proastă. În ultimii ani, economia s-a contractat cu 25%, un sfert dintre firme a dispărut, salariile au scăzut cu 38%. Toată Grecia a fost afectată de criza din ultimul deceniu , dar zonele rurale au fost extrem de lovite. Apoi, în februarie 2016, când credeau că lucrurile nu pot merge mai rău, a apărut o problemă nouă: refugiaţii. Criza imigraţiei din ultimul an a afectat toată Europa, dar în timp ce alţi europeni se tem de atentatori sinucigaşi şi sute de mii de refugiaţi, o nouă criză - economică şi socială - se abate asupra grecilor. Economia nu dă semne de revigorare. În vară, ţara trebuie să returneze împrumuturi de 10 miliarde de euro, bani pe care nu-i va avea, decât dacă premierul Alexis Tsipras negociază cu creditorii să primească bani din al treilea pachet de împrumut.

Traian Băsescu, despre noul dosar penal: "Este o înşelătorie acuzaţia de spălare de bani"

Invitat telefonic în emisiunea lui Victor Ciutacu de la România TV, fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a declarat că acuzaţia de spălare de bani este o înşelătorie. "Dacă vă aduceţi aminte, dosarul Flota a fost generat ca urmare a unei decizii politice luată în cadrul PSD. Una era abordarea în 2009. Alta este în 2016. Atunci, era mai puţin importantă lupta împotriva corupţiei. După 2004, când eu am candidat, fiind inculpat în dosarul flota mesajul meu a fost respect pentru justiţie. Vreau să fie clar un lucru. Avem în condul penal abuzul în serviciu. Aşa cum este aplicabil oricui în ţara asta, este aplicabil şi procurorilor. Eu vă spun în mod direct. Este o înşelătorie acuzaţia de săpălare de bani. A fost o decizie politică importantă. S-ar putea ca Robert Turcescu să fie mai bun de candidat. Eu aş fi candidat. Ăsta a fost mesajul principal", afirmă fostul şef de stat.

JURNALUL NATIONAL

Dragnea: Vineri m-a sunat Klaus Iohannis şi mi-a cerut demisia. Nu are dreptul

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a dezvăluit duminică, la Antena 3, că vineri, după condamnarea sa în dosarul Referendumul, a fost sunat de preşedintele Klaus Iohannis, care i-a cerut să demisioneze. "M-a sunat vineri (Klaus Iohannis - n.r.), pe 7 seara. Eram la volan", a spus preşedintele PSD Liviu Dragnea, duminică, la emisiunea Punctul de întâlnire, de la Antena 3. Dragnea a povestit că a oprit pe dreapta şi a vorbit cu preşedintele. "Mi-a zis că-i pare rău în plan personal, dar crede că eu, având această poziţie, ar trebui să-mi dau demisia, că pot afecta imaginea României". "Mi s-a părut deplasat ca preşedintele României să ceară unui preşedinte de partid politic să-şi dea demisia. Nu are dreptul să se amestece în viaţa unui partid", a continuat Dragnea. Mai mult," cred că fără să-şi dea seama, a intrat într-o zonă neconstituţională", a încheiat şeful PSD.

Sorin Oprescu se pregăteşte pentru o nouă candidatură la Primăria Capitalei

Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, s-ar pregăti sa candideze din nou la Primăria Capitalei, informează - in exclusivitate - Libertatea.ro. Ziarul amintit publică liste deja tipărite şi pregătite să fie umplute cu numele celor care vor semna pentru candidatura ca independent a lui Sorin Oprescu la Primăria Capitalei. În cazul în care această informaţie se verifică, Sorin Oprescu ar mai avea doar trei zile pentru a se înscrie oficial în cursa pentru Primărie. Potrivit calendarului alegerilor locale, depunerea candidaturilor va avea loc cel târziu până pe 26 aprilie. Candidaturile vor rămâne definitive la 4 mai.

NATIONAL

Udrea ii baga la apa pe denunţători

Elena Udrea a depus la Parlament un proiect legislativ menit sa-i lase fără bani pe denunţătorii din marile dosare de corupţie. Ajunsa pe mâinile DNA-ului si chiar la "beciul domnesc" in urma unor denunţuri, Elena Udrea vrea sa se răzbune schimbând legea astfel încât si denunţătorii sa suporte rigorile legii. respectiv sa le fie confiscaţi banii obţinuţi din infracţiunile reclamate tot de ei si sa beneficieze de pedepse reduse doar in anumite condiţii. Depunerea proiectului in Parlament vine după ce Udrea anunţa, pe 15 aprilie, pe Facebook, că intenţionează să propună modificarea Codului Penal. "Susţin introducerea unui articol nou, după art.309 Codul Penal: < < Banii, valorile sau orice alte bunuri, care au fost obţinute nelegal de făptuitorul care a efectuat denunţul se confisca obligatoriu, iar când aceştia nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent > >".

Băsescu îşi baga-n PMP calul troian UNPR-ist!

Traian Băsescu se pregăteşte pentru o lovitura care ar urma sa-i întărească simţitor poziţia in Parlamentul României. Însă este foarte posibil ca, de fapt, noul "lot" de parlamentari pe care PMP-ul lui Traian Băsescu vrea sa-l înghită sa-i stea cat de curând in gat liderului popular. Pentru ca in medii bine informate se vorbeşte deja ca uneperistii Simonei Man, care îşi pregătesc deja trecerea la Partidul Mişcarea Populara, nu fac astfel decât o mişcare de învăluire, ei urmând sa rămână racordaţi la forţele de stânga. Asta chiar daca vor intra in Parlament ca reprezentanţi ai dreptei PMP-iste.

Antifrauda, trasa pe dreapta!

După cum "National" a dezvăluit in exclusivitate, deja se pregăteşte renunţarea la serviciile Direcţiei Antifraudă, care, din anii următori, va asigura doar "mentenanţa" unor controale tematice. Antifrauda tocmai se pregătea sa dea asaltul la unele dintre cele mai mari companii străine care activează de vreme îndelungată pe teritoriul României. Numai ca nici n-au apucat inspectorii sa-si facă bine foile de control, ca multinaţionalele vizate au si prins de veste si au bătut cu pumnul in birourile care trebuia. Ameninţând ca, la fel cum au procedat prin Ucraina sau alte tari, vor opri producţia si se vor retrage din Romania daca vor fi "hartuite" de organele fiscale. Iar la cat de slabi sunt factorii de decizie de la Bucureşti, ameninţările făţişe ale sprijinitorilor respectivelor companii, in loc sa fie tratate aşa cum se cuvenea, inclusiv prin sesizarea oficiala a anumitor organe de ancheta, au avut efectul scontat de către aceşti coloşi financiari.

Ciolos nu mai arunca bani in "pubela" TVR

Criticat pentru lăsarea baltă a televiziunii publice, premierul Dacian Ciolos spune că nu este normal să se ascundă gunoiul sub preş doar pentru ca aşa da bine in campania electorala. "A venit însă vremea sa fim sinceri cu noi înşine si sa nu tot cerem cuiva sa ascundă gunoiul sub preş doar pentru ca se vede urat si miroase urat in plina campanie electorala. (...) Nu mai putem petici sacul spart doar pentru ca trebuie de urgenta de mers la recolta de... voturi". Si tot şeful Guvernului a susţinut că, la cate datorii a acumulat Televiziunea publica, nici măcar nu este sigur că un eventual efort bugetar s-ar putea solda cu revenirea TVR in circuitul Eurovision: "Are datorii (TVR - n.r.) inclusiv la salariaţi care au dat in judecata TVR pentru salarii. In condiţiile juridice actuale ale TVR nu e deloc sigur că dacă guvernul da bani (si pentru asta trebuie sa-i ia de undeva, din alta parte) aceştia se duc pentru plata datoriilor la Eurovision si nu pe alte datorii".

PUTEREA

Pragma Computers, afaceri de milioane de euro cu DNA şi alte instituţii de forţă

În primele patru luni ale acestui an, Pragma Computers SRL din Bucureşti, o firmă relativ mică, a încheiat contracte în valoare de peste 4,5 milioane de lei cu mai multe instituţii publice. De câţiva ani buni, compania, cvasi-necunoscută pentru publicul larg, face profituri importante din vânzarea echipamentelor IT şi a pachetelor software către stat, semn că cineva, acolo sus, are grijă de ea. Printre clienţii Pragma Computers SRL se numără DNA, STS, DGIPI, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Conturi, ministerele Apărării, Finanţelor Publice, al Transporturilor, al Mediului şi Pădurilor, Afacerilor Externe, Autoritatea Rutieră Română, numeroase universităţi, spitale, primării şi consilii judeţene. Între altele, Pragma Computers SRL este firma care a furnizat Primăriei Sectorului 5 gadgeturi în valoare de 1,2 milioane de lei, pe care fostul primar, Marian Vanghelie, le-a împărţit copiilor şi profesorilor, în acţiunile sale de promovare a propriei imagini.

Crescătorii de oi se pregătesc din nou de proteste

Păşunile au fost preluate de "băieţii deştepţi', specialiştii pleacă din ţară, iar subvenţiile întîrzie. Românii nu concep masa de Paşte fără friptură de miel, drob, stufat sau borş, iar în aceste zile "materia primă" se află deja în pieţe. Ofertele sunt diverse, de la oraş la oraş, iar preţurile pentru sărbătorile pascale din acest an vor fi în general aceleaşi ca şi cele de anul trecut. Preţul unui kilogram de miel este în medie în jur de 25 de lei. Însă consumatorii consideră preţul ca fiind mult prea ridicat pentru bugetele lor. Astfel că se reorientează către pui sau peşte, pentru că este mai ieftin. Crescătorii de ovine au declarat, pentru ziarul PUTEREA, că, din păcate, consumul de carne de miel la nivel naţional, cu ocazia sărbătorilor de Paşte, a scăzut sesizabil, asta cu toate că mielul este o carne sănătoasă. Produsele mai ieftine, precum carnea de pui, au luat locul mielului pe masa românilor cu ocazia Sărbătorilor Pascale.

ROMANIA LIBERA

Cum ajungi milionar. Reţeta Vişenescu

Numele lui nu există în "Top 500" al celor mai bogaţi români. Nu pentru că este prea mărunt, ci tocmai pentru că este prea tare. Unul dintr-o pleiadă de multimilionari şi influenţi oameni de afaceri care de fapt fac şi desfac multe din marile afaceri ale României. Se numeşte Sorin Vişenescu. Ici şi colo au mai fost scăpări accidentale despre "existenţa pe pământ" a multimilionarului Sorin Vişenescu. Ştim din câteva ştiri tabloide că e un "old dog", aflăm că a vrut să investească în fotbal, că e samsar imobiliar şi că e supranumit "regele" duty-free-urilor. Există doar trei fotografii publice cu chipul lui, dintre care una, în care apare lângă un politician, fiind un "pont" pentru începutul unei investigaţii de presă. Sorin Vişenescu a refuzat să ne detalieze concret ce avere are, alta decât "copiii". A spus doar că dacă l-am fi întrebat înainte de criză, probabil ar fi răspuns "câteva sute de milioane de euro". Şi totuşi un asemenea om nu există în topurile milionarilor.

Remus Cernea se retrage din cursa electorală şi îl sprijină pe Nicuşor Dan

Deputatul Remus Cernea a anunţat pe contul să de Facebook că a decis să îl susţină, împreună cu iubita sa, pe Nicuşor Dan în campanie pentru alegerile locale: "Nicuşor Dan este de departe cel mai potrivit candidat pentru funcţia de primar şi sper că oamenii pe care i-a strâns lângă el sunt de aceeaşi factură. Şi-a asumat de ani de zile cauze pentru care a militat cu consecvenţă şi determinare. A luptat împotriva multor abuzuri comise de către autorităţi şi nu numai. A mers pe drumul lui şi a construit, cărămidă cu cărămidă, un profil de politician - activist pentru cauze de care este nevoie în România. Cu cât mai mulţi astfel de oameni vor reuşi să acceadă în poziţii politice din administraţia locală, parlament şi guvern, cu atât va creşte şansa unui viitor mai bun pentru România". Cernea şi-a argumentat opţiunea prin faptul că "ceilalţi candidaţi la alegerile locale din Bucureşti sunt, mai degrabă, de circumstanţă.

Scandal la Bursa diamantelor

Industria diamantelor din Israel este zguduită de un scandal legat de deturnarea a 65 de milioane dolari, descrisă ca cea mai mare fraudă din istoria acestei industrii. Poliţia israeliană a anunţat arestarea suspectului Hanan Abramovici în urma unei plângeri din partea membrilor Diamond Exchange Israel (IDE), cu sediul în oraşul Ramat Gan, "plângere depusă după ce o duzină de societăţi au dezvăluit că Abramovici le datorează zeci de milioane de dolari pentru pietrele preţioase pe care i le-au livrat, dar pe care nu le-a plătit". Este vorba de o deturnare de fonduri considerată ca cea mai mare afacere de fraudă din istoria industriei diamantului din Israel. Hanan Abramovici este un veteran în domeniu pe piaţa israeliană şi a fost plasat sub arest. Media israeliană relatează că principalele 12 întreprinderi sunt implicate în afacere, cu sume ce merg până la 65 de milioane dolari şi există temerea că multe dintre ele pot falimenta.

ZIARUL FINANCIAR

Fondul de pensii administrat de Allianz-Ţiriac a investit 850 mil. lei pe bursa de la Bucureşti

Fondul de pensii private obligatorii AZT Viitorul Tău, administrat de Allianz-Ţiriac Pensii Private, a ajuns la investiţii de 850 de milioane de lei în acţiuni ale companiilor listate la bursa din Bucureşti anul trecut, reprezentând 15% din activele sale. Titlurile de stat sunt principala investiţie, cu o pondere de 68% în active. AZT Viitorul Tău este al doilea cel mai mare fond de pensii private obligatorii din piaţă, cu active de 5,4 miliarde de lei de la 1,4 mi­lioane de participanţi la finalul anului trecut. Fondul a raportat un randament de 2,4% în 2015, printre cele mai mici din rândul fondurilor de pensii obligatorii. Asemeni celorlalte fonduri de pensii private obligatorii din piaţă, titlurile de stat sunt principala investiţie a fondului AZT Viitorul Tău. La 31 decembrie 2015, valoarea plasamentelor în titluri de stat era de 3,7 miliarde de lei, cu 800 milioane de lei mai mult decât la finalul anului 2014. Creşterea expunerii s-a realizat în principal graţie achiziţiei de noi titluri.

Cele mai mari trei bănci au 3.000 de apartamente şi case la vânzare

Pe listele de executări silite ale băncilor apar garsoniere, hoteluri şi pensiuni, benzinării şi tractoare şi chiar şi echipamente medicale, executate de la persoanele fizice sau juridice care nu au mai putut rambursa creditele. BCR, BRD şi Banca Transilvania, cele mai mari trei bănci locale în funcţie de activele deţinute, caută cumpărători pentru aproximativ 3.000 de apartamente şi case executate silit, cu preţuri sub media pieţei. Iar asta în condiţiile în care multe imobile se află pe piaţă de o perioadă îndelungată fără să trezească interesul vreunui cumpărător. De exemplu, un apartament cu trei camere din Bucureşti, situat pe bulevardul Alexandru Obregia, în apropierea staţiei de metrou Piaţa Sudului, este scos la licitaţie de către BCR cu un preţ de pornire de aproape 103.000 de lei (echivalentul a 23.000 de euro). Apartamentul are trei camere şi dependinţe cu o suprafaţă totală de 65 metri pătraţi.

Deriva sistemului public de sănătate, un atu pentru asigurătorii privaţi

Febra lansărilor de noi produse a luat cu asalt piaţa asigurărilor de sănătate în ultima perioadă, tot mai multe companii venind pe piaţă cu produse noi şi pentru buzunarele unei categorii mai largi de clienţi. Numai în decurs de o săptămână trei asigurători, NN Asigurări, Asirom şi Generali, au anunţat lan­sarea de noi poliţe de sănătate. Majorarea limitei de deductibilitate fiscală de la 250 de euro la 400 de euro începând cu acest an a fost principalul motiv care a stimulat asigurătorii să creioneze noi produse, în condiţiile în care aceştia se aşteaptă ca populaţia să înceapă să plătească pentru asigurarea sănătăţii. Angajatul care cumpără o asigurare de sănătate va merge cu poliţa şi cu dovada plăţii primei la compania unde lucrează, iar compania va avea obligaţia să îi scadă din baza de calcul impozabilă valoarea primei de asigurare plătite, dar nu mai mult de 400 de euro pe an.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Înăuntrul Bursei de Valori din Bulgaria

Videoconferinţa “Sănătate şi FARMA - Sistemul sanitar, sub valul al IV-lea”
Dtlawyers
BTPay
Apanova
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Oct. 2021
Euro (EUR)Euro4.9488
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2570
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.6067
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8649
Gram de aur (XAU)Gram de aur243.4131

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

eximbank.ro
certificateorigine.ro
gerocossen.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
invietraditia.ro
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro