REVISTA PRESEI 26.10.2013

Willy Homner
Revista Presei / 26 octombrie 2013

ADEVARUL

Rectificarea de buget prevede încasări mai mici cu 3,8 miliarde lei. Banii vor fi tăiaţi de la toate ministerele

A doua rectificare bugetară din acest an va fi negativă deoarece încasările prevăzute sunt mai mici cu aproximativ 3,8 miliarde lei, astfel că resursele tuturor ministerelor vor fi mai puţine până la sfârşitul anului, a afirmat premierul Victor Ponta, în şedinţa de Guvern. "Avem o rectificare bugetară negativă pentru că încasările prevăzute sunt mai mici cu aproximativ 3,8 miliarde lei. Asta înseamnă pentru fiecare dintre dumneavoastră resurse mai puţine până la sfârşitul anului", a spus Ponta, potrivit Mediafax. El a arătat că, pentru anul viitor, proiectul de buget va fi construit pe baza unor estimări "mai realiste" ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). Premierul a asigurat din nou că nu va fi majorată cota unică de impozitare. Potrivit Unor surse citate de Mediafax, veniturile bugetare pe primele nouă luni au fost cu 6 miliarde de lei sub nivelul programat la începutul anului.

Forbes: Ioan Niculae este în continuare cel mai bogat român, cu o avere de 1,1 miliarde de euro. Urmează Dan Adamescu şi Frank Timiş

Omul de afaceri Ioan Niculae conduce pentru al treilea an consecutiv topul Forbes 500 miliardari al celor mai bogaţi români, cu o avere cifrată la 1,1 miliarde de euro, acelaşi nivel ca şi anul trecut. El este urmat de către Dan Adamescu, cu 950 de milioane de euro, în vreme ce Frank Timiş ocupă ultima poziţie a podiumului, cu o avere de 850 milioane de euro. Aceeaşi avere este estimată şi pentru Ion Ţiriac, în vreme ce Veronica Guşă de Drăgan, văduva lui Iosif Constantin Drăgan, ocupă poziţia a cincea, cu o avere de 550 milioane de euro. Top zece este completat de către Gabriel Comănescu (500 de milioane de euro), Gruia Stoica (470 milioane de euro), Ovidiu Tender (400 de milioane de euro), Zoltan Teszari (370 milioane de euro), iar fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl, creatorii Dedeman, ocupă locul zece, cu o avere estimată la 360 milioane de euro. Averile cumulate ale celor 500 de miliardari români prezenţi în acest an în Topul Forbes ajung la 19,9 miliarde de euro, în scădere cu 1,6 miliarde de euro faţă de anul trecut si au scazut la jumatate fata de inceputul crizei.

Bogaţi, celebri şi penali. Topul milionarilor români certaţi cu legea

Topul Forbes 500 Miliardari, lansat ieri, prezintă şi câteva aspecte mai puţin onorante pentru mediul de afaceri românesc, respectiv capitaliştii autohtoni care au probleme cu legea. Ilie Carabulea, este fondatorul holdingului Atlasib şi controlează 41% din acţiunile Băncii Carpatica. Omul de afaceri are o avere estimată la 110 milioane de euro. La finele anului trecut, Carabulea a fost eliberat din închisoare, după o condamnare de 18 luni. Gigi Becali are, potrivit topului, o avere evaluată la 49 de milioane de euro. Înainte de sosirea crizei era unul dintre magnaţii României, datorită terenurilor pe care le deţine. George Becali se află în acest moment închis la penitenciarul Jilava unde are de ispăşit o condamnare de trei ani şi şase luni de închisoare. Costel Căşuneanu completează podimul. El este prezent în ediţia din acest an a topului cu o avere estimată la 70 de milioane de euro.

Ce salarii aveau românii înainte de Revoluţie şi ce se putea cumpăra din venitul câştigat. Ne permitem mai multe acum?

Nu puţini sunt cei care îşi aduc aminte de perioada dinainte de Revoluţie, când fiecare român avea un loc de muncă asigurat, iar salariul era la un nivel care îţi permitea să duci un trai decent. Problema atunci erau magazinele goale şi faptul că aproape totul se cumpăra pe cartelă, cu raţia. "Adevărul" vă prezintă o retrospectivă a salariilor câştigate atunci de români, în funcţie de ocupaţie, dar şi preţurile acelor vremuri. În 1985, salariul mediu al unui angajat din România era de 2.827 de lei. Acum, câştigul salarial mediu se ridică la puţin peste 1.600 de lei, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. Din salariul mediu de 2.827 de lei pe lună, se puteau cumpăra 202 kilograme de zahăr, spre exemplu (excluzând însă faptul că la acea vreme cu greu reuşeai să cumperi alimente, produsele se vindeau pe cartelă). Astăzi, un kilogram de zahăr are un preţ mediu de 5 lei, astfel că un salariat care câştigă 1.600 de lei pe lună poate cumpăra cu această suma 320 de kilograme de zahăr, cu aproape 60% mai mult decât în urmă cu 28 de ani. Atunci, puteai cumpăra din salariul încasat într-o lună 66 de kilograme de carne de vită, acum poţi cumpăra 80 de kilograme.

România şi Georgia au semnat un memorandum pentru reactivarea liniei de feribot Constanţa-Batumi

Viceministrul georgian al Economiei, Natia Mikeladze, şi secretarul de stat din Ministerul Transporturilor Nicuşor Marian Buică au semnat, vineri, un memorandum de înţelegere care va permite reactivarea liniei de feribot Constanţa-Batumi, scrie publicaţia Trend.az, citată de Mediafax. Memorandumul de înţelegere privind cooperarea bilaterală în domeniul transportului va permite reactivarea liniei de feribot dintre porturile din Georgia şi România în viitorul apropiat, potrivit Ministerului Economiei de la Tbilisi. Tototată, documentul semnat în capitala Georgiei va facilita dezvoltarea legăturilor de transport între cele două ţări şi crearea de noi locuri de muncă. Memorandumul a fost semnat cu ocazia vizitei în Georgia a unei delegaţii a Ministerului Transporturilor din România, care a început la 23 octombrie.

Dragnea: Finanţele să spună de ce scad încasările când avem creştere economică

Ministerul Finanţelor trebuie să prezinte într-un termen relativ scurt cauzele pentru care încasările la bugetul de stat, de care este responsabilă ANAF, au scăzut în condiţiile în care România înregistrează creştere economică, iar numărul de angajaţi a crescut, a declarat vicepremierul Liviu Dragnea. "În primul rând, e o problemă de încasări. E o problemă pe care şi eu am ridicat-o mereu, sunt încasări la bugetul de stat mai mici decât cele care au fost prognozate de Ministerul de Finanţe, care trebuie să prezinte într-un timp relativ scurt care sunt cauzele pentru care nu s-au realizat veniturile, pentru că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este instituţia responsabilă cu încasarea veniturilor. Să vedem: încă este evaziune fiscală, e mică, e mare, care sunt cauzele pentru care, în condiţiile unei creşteri economice şi în care numărul de angajaţi a crescut, încasările la buget au scăzut", a spus Dragnea, potrivit Mediafax.

Topul celor mai bogate femei din România. Veronica Guşă de Drăgan conduce în clasament

Veronica Guşă de Drăgan, văduva lui Iosif Constantin Drăgan, este cea mai bogată femeie din România, potrivit topului Forbes 500 de Miliardari, ediţia 2013. Ea are o avere de 550 de milioane de euro. Este fiica fostului şef al Statului Major al Armatei Române, generalul Ştefan Guşă. Trăieşte în Spania, Italia, Grecia şi România şi foarte rar dă interviuri. Activitatea principală a grupului pe care îl conduce o constituie distribuţia de Gaz Petrolier Lichefiat, prin intermediul Butan Gas. Aceasta este, de altfel, cea mai vizibilă afacere a ei. În afara României , Butan Gas este prezentă în Austria, Germania, Grecia, Italia, Polonia şi Serbia. De asemenea, grupul a investit şi în realizarea unui parc eolian de 25 MW, şi mai are afaceri şi în domeniul tipografiilor sau cel medical. Anca Vlad, proprietara Fildas Grup, este următoarea în top, la o diferenţă considerabilă de avere. Aceasta are o avere estimată la 75 de milioane de euro. Camelia Şucu urmează în top, cu o avere de 32 de milioane de euro.

Loteria Română a semnat un contract pe 15 ani cu Novomatic pentru videoloterie, cu împărţirea egală a veniturilor

Loteria Română a semnat împreună cu grupul austriac Novomatic un parteneriat pe 15 ani în domeniul videoloteriei, veniturile urmând a fi împărţite în mod egal între cele două companii, cota fiind de 50-50%, potrivit unui comunicat al companiei de stat. Totodată în baza acestui contract, Loteriei Române i se garantează un venit de minimum 75 milioane de euro. "În urma unor negocieri, finalizate cu succes, şi a unei proceduri de selecţie la care au participat cinci dintre cele mai importante companii la nivel internaţional în domeniul terminalelor de videoloterie, Loteria Română a selectat compania Novomatic pentru furnizarea unui număr de 10.000 de terminale de videoloterie de ultimă generaţie, inclusiv sistemul de videoloterie aferent care cuprinde un sistem de Jackpot, servicii de mentenanţă, piese de schimb, logistică etc în locaţiile aparţinând Loteriei Române de pe teritoriul ţării, în baza unui parteneriat încheiat pe o perioadă de 15 ani", se arată în comunicat. Sistemul va fi asigurat "în baza unei garanţii bancare de 20 de milioane de euro", mai precizează comunicatul.

Presa canadiană, despre acordul de liber-schimb: Guvernul de la Ottawa nu se teme de ameninţările României

Presa canadiană a relatat declaraţiile ministrului de Externe Titus Corlăţean, care a ameninţat că România ar putea bloca semnarea acordului de liber-schimb dintre Uniunea Europeană şi Canada, în cazul în care Guvernul de la Ottawa nu elimină vizele pentru cetăţenii români. Site-urile "La Presse Affaires", "Vosges Matin", Radio Canada, precum şi versiunea canadiană a "The Huffington Post" au publicat o serie de materiale referitoare la poziţia României în ce priveşte acordul de liber-schimb dintre Canada şi Uniunea Europeană. "La Presse" precizează, într-un material cu titlul "Ameninţările României nu neliniştesc Ottawa", că experţii canadieni se îndoiesc că o problemă precum cea a vizelor ar putea împiedica semnarea acordului de liber-schimb, motivând că, la nivel înalt, s-a ajuns la un acord de principiu. Într-un interviu pentru acelaşi site, ministrul Comerţului, Ed Fast, a subliniat că problema vizelor trebuie tratată separat de cea privind acordul de liber-schimb.

EVENIMENTUL ZILEI

Noul cod al insolvenţei: Guvernul a dat startul la falimente şi executări silite

Noul Cod al insolvenţei, intrat de ieri în vigoare, nu mai acordă aproape nicio şansă firmelor care voiau să se salveze printr-un plan de reorganizare şi dă drumul la executări silite. Guvernul a condamnat din pix o mulţime de firme la faliment, iar companii de stat mari aflate în insolvenţă, precum Oltchim, pot fi executate silit chiar de mâine, reducându-li-se astfel dramatic şansa de a fi salvate şi de a li se găsi un investitor. Asta prin noul Cod al insolvenţei, care a intrat de ieri în vigoare şi care, în mod inexplicabil, se va aplica şi procedurilor de insolvenţă în curs. În plus, în ultima şedinţă de guvern au fost introduse prevederi nediscutate cu specialiştii şi care vor aduce, în opinia acestora, probleme foarte mari. Deschiderea procedurii insol­venţei nu mai suspendă executarea silită din partea creditorilor care nu şi-au recuperat creanţele curente. Practic, nu va mai exista nicio protecţie a tribunalului în cazul insolvenţei debitorului, care putea până acum să amâne plata datoriilor curente, inclusiv a taxelor şi impozitelor, până la redresarea economică.

Cutremur de 7,1 grade pe scara Richter în apropiere de centrala nucleară de la Fukushima

Un seism de 7,1 grade Richter (magnitudinea iniţială de 7,3) s-a produs în Japonia, în apropiere de Fukushima. Un tsunami de aproximativ un metru a lovit coasta de est a Japoniei. Valuri tsunami de aproximativ un metru au atins ţărmul de est al Japoniei după seismul de 7,1 grade înregistrat în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, anunţă Agenţia Meteorologică Japoneză. Valurile generate de cutremur probabil nu vor provoca daune majore. Cutremurul s-a produs în largul coastelor de est ale Japoniei, la ora locală 3:10 (vineri, 20.10, ora României), la o adâncime de 10 kilometri, la 475 de kilometri est-nord-est de Tokyo. Autorităţile sunt în aletă deoarece se aşteaptă ca valurile ce vor lovi centrala nucleară, devastată de tsunami după seismul din martie 2011, să depăşească un metru înălţime. Centrul de alerte pentru tsunami din Pacific a emis o notificare privind riscul unui tsunami local.

POSIBIL PRECEDENT. Cum a scăpat de EXECUTAREA SILITĂ un client BCR

O instanţă din Vrancea a decis anularea executării silite pentru un credit imobiliar . Sună banal dar particularităţile cazului dau o valoare semnificativă deciziei magistraţilor care au ridicat problema legalităţii transferului creditelor restante de la bănci spre societăţi specializate în recuperarea debitelor. În această situaţie se află sute de mii de clienţi ai tuturor băncilor din România. Tribunalul Vrancea a amânat executarea silită a unui credit imobiliar de la BCR pe motiv că a existat confuzie între banca cu care clientul a încheiat contractul de credit imobiliar şi societatea specializată în recuperarea debitelor al cărei client a ajuns ulterior, notează portalul avocatura.com. Deşi nu constituie nici pe departe o premieră, decizii de anulare a executării silite sunt date în fiecare zi, argumentaţia cu care avocatul clientului a reuşit să convingă instanţa este una care poate interesa sute de mii de clienţi ai băncilor din România. Este vorba despre acele persoane ale căror credite au fost vândute de bănci către firme specializate.

Tripleta care a delapidat PETROMSERVICE. Luca, Vîntu şi Ţurcan - tun de 41,2 milioane de lei

Cei trei afacerişti au urmărit preluarea controlului total asupra Petromservice cu banii sindicaliştilor. Luca a fost pus sub acuzare şi în dosarul Realitatea Media de la DNA, alături de deputatul-avocat Marius Manolache (PSD), finul premierului Victor - Viorel Ponta. Liviu Luca a fost ieri "băiatul rău" în jurul căruia strâng laţul atât procurorii DNA, cât şi cei ai DIICOT. Activităţile prin care acesta a încălcat legea sunt investigate de procurorii celor două structuri. El a ignorat săptămâna trecută citaţia DNA, astfel că ieri a fost săltat de mascaţi şi dus în faţa procurorilor anticorupţie, unde şi-a aflat acuzaţiile de spălare de bani şi înşelăciune. De la DNA, Liviu Luca s-a dus la DIICOT, unde a fost audiat sub acuzaţiile de iniţiere a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată şi spălare de bani.

Traian Băsescu: Funcţionarii să înveţe să opereze cu calculatorul, indiferent pilele cui sunt

Preşedintele Băsescu a declarat, la finalul Consiliului European despre implementarea pieţei digitale europene, că vor fi necesare cursuri pentru ca funcţionarii, "indiferent ce partid i-a trimis în diverse funcţii şi pilele cui sunt". "Aici vom avea o problemă de mentalitate în tot aparatul de stat, care va trebui să înţeleagă că a trecut vremea, pentru că aşa s-a stabilit în Europa, să ne civilizăm în mod accelerat, să nu mai stăm la cozi pentru plata facturii la încălzire, a impozitului la casă", a comentat şeful statului, conform mediafax.ro. Acesta s-a arătat nemulţumit că mulţi funcţionari publici folosesc în momentul de faţă computerele ca pe nişte simple maşini de scris. "Vor trebui făcute cursuri pentru ca funcţionarii, indiferent ce partid i-a trimis pe acolo, în diverse funcţii, şi pilele cui sunt, să înveţe să opereze calculatorul, nu ca pe o maşină de scris", a spus preşedintele.

JURNALUL NATIONAL

Ministrul Costoiu a anunţat cauza cutremurelor de la Galaţi. La ce concluzie au ajuns experţii

Ministrul delegat pentru Cercetare, Mihnea Costoiu, afirmă că, potrivit concluziilor raportului ştiinţific, principala cauză a cutremurelor din Galaţi este una tectonică, dar pânza freatică ridicată a "amplificat" semnalul sonor şi a afectat şi mai mult o parte dintre casele din satul Izvoarele. "Cauza principală a cutremurului este una tectonică, dar pânza freatică a amplificat semnalul sonor. Pânza freatică ridicată a amplificat semnalul sonor în zona Izvoarele şi, atunci, a afectat un pic mai mult casele, o anumită parte a satului Izvoarele", a explicat Costoiu în Guvern. Premierul Victor Ponta i-a cerut ca raportul să fie prezentat public pentru a exista date ştiinţifice şi nu tot felul de "prostii" prezentate la televiziuni de "exaltaţi". "O să vă rog să daţi şi publicităţii concluziile ştiinţifice şi, în felul acesta, poate că tot felul de neprofesionişti, vedete de televiziune, totuşi, în lucururi serioase cum e siguranţa oamenilor, cum e zona seismică, îi ascultăm pe specialişti şi nu pe exaltaţii care bat televizoarele cu tot felul de prostii ca să fie vedete", a spus premierul, potrivit Mediafax.

CNSAS - Românii pot deconta tratamentul medical primit în străinătate

Începând de ieri intră în vigoare Directiva europeană privind serviciile medicale transfrontaliere. Acest document asigură cadrul legal pentru garantarea drepturilor cetăţenilor europeni de a beneficia de servicii medicale în toate ţările Uniunii Europene. "În practică, prevederile esenţiale ale Directivei 24 sunt deja aplicate în România, conform Ordinului preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 729/17.07.2009, art.8. În baza acestui Ordin, asiguraţii care se deplasează într-un stat membru al Uniunii Europene cu scopul de a primi tratament medical, fără aprobarea prealabilă a casei de asigurări de sănătate unde sunt luaţi în evidenţă ca persoane asigurate, beneficiază de rambursarea contravalorii serviciilor medicale la nivelul tarifelor din România, fără a depăşi contravaloarea în lei a serviciilor achitate de asigurat", a declarat, într-un comunicat de presă, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Cristian Buşoi.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
csalb.ro
Electromagnetica
marmomac.com
arsc.ro

Curs valutar BNR

28 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9479
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.1794
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5370
Gram de aur (XAU)Gram de aur269.2661

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro