Pentru Revolut Business, anul 2025 a fost unul de creştere solidă pe piaţa locală, în condiţiile în care media lunară a afacerilor active a progresat cu 25%, în timp ce baza de clienţi la nivelul anului a avansat cu 45% faţă de 2024, arată datele interne ale companiei fintech britanice, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, din partea Revolut.
Conform informaţiilor din comunicat, aşa cum Revolut şi-a obişnuit deja clienţii, aplicaţia financiară a continuat să ofere o experienţă simplificată şi axată pe rezolvarea problemelor imediate ale clienţilor care conduc business-uri. Pe lângă înrolarea facilă, multe companii au ales să lucreze cu Revolut Business pentru că 90% dintre transferurile efectuate sunt instant, susţinând mai ales companiile care rulează sume importante şi în diverse monede (34 de monede fiat sunt disponibile pentru clienţii Revolut Business). Operaţiunile internaţionale ale clienţilor Revolut Business au generat schimburi EUR/RON de 30 milioane euro numai în ultima lună completă.
De asemenea, continuă să fie precizat în comunicat, cu ajutorul produsului FX Forward, clienţii pot acum să îşi protejeze afacerile de oscilaţiile de curs valutar prin îngheţarea ratei de schimb pentru 12 sau 24 de luni. Produsul beneficiază de un interes sporit în rândul firmelor IT care exportă servicii, precum şi din partea importatorilor care lucrează cu USD - anul acesta, Revolut Business a ajutat clienţii să acopere un risc valutar de peste 4.000.000 euro prin contracte FX Forward. Revolut Business este perceput de tot mai multe companii locale ca un sprijin în strategiile de expansiune internaţională, în condiţiile în care 73% din totalul cheltuielilor de business ale companiilor româneşti s-au realizat în străinătate în ultimul an (vs. 27% local), indicând o conectare puternică la lanţurile de aprovizionare globale.
Un alt domeniu în care Revolut Business îşi arată utilitatea pentru companiile româneşti este cel al depăşirii barierelor administrative şi al gestionării transparente a cheltuielilor curente ale acestora, mai transmite Revolut.
În 2025, mai este relatat în sursa citată, firmele locale au efectuat tranzacţii cu un volum de peste 660 milioane euro în medie pe lună (+43% YoY) şi au manifestat o adopţie puternică a instrumentelor de control al cheltuielilor, cu o medie de 35.000 de carduri de companie emise lunar, în ultimul an. În ultima lună completă, cu Revolut Business s-au plătit facturi în valoare de peste 50.000.000 euro, multe dintre acestea fiind efectuate cu ajutorul funcţionalităţilor care integrează Inteligenţă Artificială (98% acurateţe de completare a chitanţelor, graţie AI).
Din vara acestui an, a mai transmis Revolut, Revolut Business a început să ofere şi instrumente de economisire clienţilor săi, prin conturile de economii în lei pentru clienţii din segmentul corporate, cu o ofertă care poziţionează dobânda acordată printre cele mai atractive din piaţă (de până la 4% pe an). De asemenea, Fonduri Flexibile de Investiţii au fost puse la dispoziţia companiilor pentru a le ajuta să investească sau să depoziteze lichidităţi în fonduri de piaţă monetară cu un risc scăzut, în trei monede (dolari americani, euro sau lire sterline). În 2025, peste 25 milioane euro au fost depozitaţi în conturi de economii sau produse de investiţii.
Iulian Boia, Sales Manager Revolut Business România, a subliniat cele trei beneficii majore pe care Revolut Business le oferă antreprenorilor, aşa cum este precizat în comunicatul de presă:
1. Eficienţa operaţională sau trecerea de la administrarea manuală şi greoaie la plăţi instant, automatizate şi controlate.
2. Expansiunea globală simplificată, adică susţinerea tranziţiei de la o afacere locală la o companie cu operaţiuni globale, facilitată de transferuri simple şi instant de oriunde din lume.
3. Optimizarea plăţilor sau acces la plăţi simplificate, trasabile şi automatizate, efectuate online sau în persoană, cu ajutorul instrumentelor Revolut Acquiring (Revolut Pay, Revolut Reader).
„Suntem aproape de finalul unui an foarte bun şi pentru aceste rezultate le mulţumim clienţilor noştri care au încredere în serviciile noastre şi în expertiza profesională a echipelor noastre”, a mai spus Iulian Boia, în comunicat.
O altă direcţie în care s-a remarcat avansul important al afacerilor Revolut Business este cel al segmentului de servicii şi funcţionalităţi de acquiring (încasare plăţi). Aproape 250.000 de clienţi unici au efectuat plăţi prin platforma de merchant acquiring Revolut Business în ultimele 30 de zile, cu o valoare medie a tranzacţiei peste 100 euro. Platforma le permite afacerilor să accepte metode suplimentare de plată, în principal plăţi cu cardul, atât debit, cât şi credit, incluzând, de exemplu, plăţi în persoană cu Revolut Reader, Tap to Pay, sau online cu Revolut Pay, linkuri de plată etc. Peste 150.000 de utilizatori retail au folosit Revolut Pay în ultimele 30 de zile, soluţia de check- out a Revolut fiind integrată cu diverse platforme de e-commerce locale, dar şi cu soluţii de mobilitate urbană (plata parcării în Bucureşti, de exemplu), potrivit informaţiilor transmise de Revolut.
Revolut Business continuă să crească în popularitate în rândul companiilor din România, este concluzionat în comunicatul din partea Revolut, reprezentând o alternativă la serviciile bancare tradiţionale: o soluţie modernă, integral digitală, care permite companiilor să aibă acces la fondurile lor fără bariere, cu comisioane mai mici pentru servicii bancare zilnice mai rapide, mai puţine bătăi de cap cu activităţi administrative, instrumente de securitate avansată, protecţie împotriva fraudelor, informaţii în timp real şi o serie de automatizări şi integrări cu diverse platforme.































































Opinia Cititorului